Concordia Chiajna s-a înscris în cursa pentru Gabriel Tamaș. ”Am discutat, îl vrem, dar nu va fi ușor să-l aducem”

Andrei PREOTU 07 Jan. 2023, 16:12 Liga 2
Concordia Chiajna s-a înscris în cursa pentru Gabriel Tamaș. ”Am discutat, îl vrem, dar nu va fi ușor să-l aducem”

Gabriel Tamaș nu duce lipsă de oferte după despărțirea de Petrolul Ploiești, iar fundașul care se apropie de 40 de ani este și pe lista Concordiei Chiajna, club care transmitea prin președinte și antrenor că nu se mai gândește la play-off, adică la promovare, ci la menținerea în Liga 2, în condițiile în care, în ciuda investițiilor, și în această ediție de campionat are o evoluție sub așteptări.

Asta, declarativ, fiindcă după ce a încheiat anul trecut cu două victorii echipa încă păstrează șanse să acceadă în play-off.

Gabi Tamaș, dorit de Concordia Chiajna

Concordia Chiajna speră să prindă grupa de promovare în ultimele trei runde rămase din sezonul regular, iar una dintre țintele clubului în această campanie de transferuri este și Gabriel Tamaș.

Președintele Cristian Tănase a confirmat interesul pentru fostul fundaș al naționalei, însă este conștient că șansele ca Tamaș să joace la Chiajna nu sunt foarte mari, în momentul de față.

”Din ce știu, Gabi Tamaș are mai multe variante! Este adevărat ce ați aflat, îl vrem și noi la Chiajna, dar nu va fi ușor să-l aducem. Mă cunosc de mult timp cu Gabi, am discutat, pe noi ne-ar ajuta mult. Avem mai multe ținte! Vrem să aducem jucători pe patru posturi în această perioadă”, a spus Tănase pentru ProSport.

După despărțirea de Petrolul, Gabi Tamaș s-a antrenat cu FC Brașov, echipă din orașul în care are domiciliul.

Tamaș și-ar dori însă să continue în SuperLigă, acolo unde ultima variantă pentru fostul internațional este CS Mioveni, așa cum a aflat ProSport. Și FC Voluntari îl vrea înapoi.

Patru rezilieri și nicio achiziție pentru Concordia

Referitor la schimbările de lot de la Concordia Chiajna, în această iarnă clubul din Ilfov a reziliat patru contracte. S-a despărțit de Azdren Llullaku, Evgheni Oancea, Raul Palmeș și Robert Mustacă.

Palmeș a semnat cu CS Comunal Șelimbăr, albanezul Llullaku a ajuns în liga a 4-a din Italia, la Cjarlins Muzane, iar Mustacă s-a întors la Unirea Slobozia.

În această iarnă nu au făcut nicio achiziție. ”Avem în vizor trei-patru jucători, și din Liga 2, și din Liga 1. Avem nevoie să acoperim trei-patru posturi, o să vedem. Suntem în discuții, spunea Eugen Trică pentru Liga2.ro.

Concordia Chiajna reia sezonul de Liga 2 cu 23 de puncte acumulate în 16 partide și este la trei puncte de locul 6, ocupat de Gloria Buzău, ultimul care duce în play-off.

În sezonul regular, ilfovenii vor mai întâlni Minaur Baia Mare (deplasare), Ripensia (acasă) și Metaloglobus (deplasare).

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/gazonul-de-pe-stadionul-concordia-din-chiajna-schimbat-19257268

https://liga2.prosport.ro/seria-1/concordia-chiajna-doua-variante-de-cantonament-19257254

https://liga2.prosport.ro/seria-1/topul-rezervelor-din-liga-2-19257187

https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-slobozia-prima-achizitie-a-iernii-robert-mustaca-s-a-intors-19257121

Andrei PREOTU 07 Jan. 2023, 16:12 Liga 2
Pe aceeași temă