Romeo Surdu (38 de ani) s-a despărțit de FC Brașov la finalul sezonului trecut, după ce a fost ”secundul” lui Ilie Stan.
Între timp, fostul internațional și-a luat Licența A la Chișinău și este gata să preia o echipă. Surdu a trecut cu brio examenul final. Robert Ilyes, Mihai Iosif, Dan Mugurel și Claudiu Ionescu se numără printre colegii săi de promoție.
”A fost o perioadă foarte încărcată, ținând cont că am început cursurile în perioada pandemiei. Cursurile au fost decalate, dar așa au fost vremurile. Patru module le-am făcut online, apoi am recuperat, am prins și două cantonamente la Chișinău, la Vadu lui Vodă, unde au avut loc antrenamentele. Lucruri noi, experiențe interesante, am avut colegi cu care am și jucat, iar seara, la finalul zilei stăteam la discuții și analize până spre dimineața. Mă bucur că am fost coleg cu Robi Ilyeș, am făcut naveta împreună. S-a muncit mult, chiar s-a făcut școală”, a spus proaspătul posesor al Licenței UEFA A de antrenor.
Surdu și-a propus să fie un antrenor ofensiv. ”Ca jucător am fost un tip agresiv, așa îmi doresc să implementez și ca antrenor un stil de joc ofensiv. Văd că agresivitatea dispare pe zi ce trece în fotbalul românesc. E foarte greu de lucrat și acest lucru se vede și la nivelul ligii. Ca antrenor vreau să construiesc, să fiu ofensiv. Și la Cetate Râșnov am încercat să implementez un joc agresiv, cu presing sus, dar neavând timp să pregătesc această filozofie nu am avut rezultatele așteptate”, a spus Surdu.
Planurile lui Surdu ca antrenor sunt ambițioase. Vrea să antreneze Brașovul, dar și celelalte echipe la care a jucat în cariera de fotbalist. Știe că meseria de antrenor în România e una extrem de dificilă.
”Îmi doresc să antrenez Brașovul. Din cele două echipe din Brașov, ar trebui să se facă una singură. Acesta este oful meu. Știm foarte bine ce se întâmplă la Brașov, sunt două grupări și nu e normal. E trist că s-a ajuns aici. Țelul meu este să antrenez Brașovul, dar și fostele echipe unde am activat ca jucător. De asta mă pregătesc. Îmi place să antrenez, sportul pentru mine e primordial și chiar nu pot trăi fără fotbal. E foarte greu să reușești în România ca antrenor. Sunt multe lucruri de pus la punct. Vedeți ce se întâmplă la cluburile mari din Liga 1, ce să mai vorbim de cluburile mici”, spune antrenorul brașovean, care în timpul liber activează ca jucător la minifotbal: ”M-am dus la minifotbal pentru a elimina stresul! Una este să fi în activitate ca și antrenor de fotbal și altceva este când ești pe dinafară. Făcând sport uiți de aceste probleme și mie îmi place să fiu activ și să fac mișcare.”
Fost fotbalist al FC Brașov, CFR Cluj, Steaua sau Rapid, Surdu este dezamăgit de nivelul tot mai scăzut din fotbalul românesc.
”Nivelul fotbalului românesc a scăzut mult în ultimii ani. Regula cu juniorii la echipele de seniori e greșită. Când dai o garanție unui junior că trebuie să joace e o problemă. El știe că trebuie să joace. Dacă ești bun joci, nu contează vârsta. Eu am debutat la seniori la 16 ani și jumătate. Avem mulți jucători tehnici, dar fizicul nu ne ajută, aici trebuie lucrat foarte mult. Noi am avut Generația de Aur, dar atunci cam toți fotbaliștii jucau la cluburile mari din Europa. Acum, jucătorii români care fac pasul afară nu reușesc să se impună. Fotbalul e foarte complicat. Buba este că sunt implicați și oameni care nu se pricep la fenomen și asta e o problemă mare. Nu vreau să intru în polemici cu nimeni, dar sunt mulți oameni care s-au trezit în fotbal și încep să dea indicații!”, a spus Romeo Surdu.
Dănuț Oprea, șeful Școlii Federale de Antrenori de la Chișinău, spune că atât Surdu, cât și Robert Ilyeș, Mihai Iosif, Dan Mugurel sau Claudiu Ionescu s-au implicat total pe toată durata cursurilor.
”Toți au fost preocupați și implicați pe toată durata cursurilor. Nu au făcut școala la fără frecvență! Le urez mult succes în cariera de antrenori, dar au nevoie și de puțin noroc să-și găsească echipe unde să-și pună în practică cunoștințele acumulate”, a spus Dănuț Oprea.
”Viața de antrenor este diferită total față de cea de fotbalist. Ca fotbalist totul depinde doar de tine, când ești antrenor depinzi de 30-40 de persoane”
Romeo Surdu, antrenor
https://liga2.prosport.ro/special/se-obtine-mai-usor-licenta-de-antrenor-la-chisinau-un-roman-danut-oprea-ajuns-seful-scolii-federale-de-antrenori-din-moldova-e-transant-categoric-nu-mihai-iosif-robert-ilyes-s-19198822