Antrenorul echipei CS Comunal Șelimbăr consideră că echipa sa ar fi meritat să obțină toate cele trei puncte, sâmbătă, la Râmnicu Vâlcea, în meciul cu Unirea Dej, mai cu seamă după cum s-au comportat jucătorii săi în repriza secundă.
În etapa a 6-a a Ligii 2, trupa sibiană, lider la finalul etapelor 2, 3 și 4, a remizat pe teren propriu cu prima clasată la finalul rundei a 5-a. 1-1 s-a terminat jocul după ce Octavian Ursu a înscris în minutul 78 pentru Șelimbăr, iar Ionuț Frăsineanu a egalat pentru Dej în minutul 90+2.
Eugen Beza susține că din greșelile făcute în acest joc, băieții săi ar trebui să învețe și să nu le mai repete și altădată. A adăugat că numai neșansa a făcut ca CS Comunal Șelimbăr să nu obțină victoria.
”A fost o primă repriză echilibrată, cred că rezultatul la pauză a fost unul normal, după care, în a doua repriză, am schimbat un pic ritmul de joc și cred că am dominat categoric, am făcut o repriză a doua foarte bună, cu gol înscris și cu foarte multe ocazii imense de a mai marca. (…) Problema este că am fi putut face 2-0, 3-0 și eram liniștiți, nu se supăra nimeni. Dar învățăm, învățăm din situații ca asta, să nu se mai repete, luăm partea plină a paharului, modul în care băieții au pus în practică planul nostru. A fost un joc fără nicio problemă din punctul nostru de vedere de a ne impune, avem calitate, avem atitudine. Asta e, probabil pe viitor vom avea și noi mai multe șansă pentru că astăzi (n.a. sâmbătă) cred că numai șansa a făcut să fie egalitate”, a declarat Beza după joc.
Pentru ”călăreții roșii”, urmează o săptămână cu două meciuri, la SR Brașov, în Turul 3 al Cupei României, miercuri, 14 septembrie, și în campionat, la Chiajna, trei zile mai târziu, cu Concordia (sâmbătă, ora 11:00).
Beza susține că, pe jucătorii săi, programul încărcat nu îi sperie: ”Jucătorilor le place, pentru că scapă de antrenamentul fizic. Sunt două obiective diferite, mergem la Brașov să ne impunem, să ne calificăm, după care urmează un meci important la Chiajna, cum sunt toate. Avem lot calitativ și cantitativ bun, așa că suntem liniștiți din punctul ăsta de vedere.”
Autorul golului prin care s-a deschis scorul în Zăvoi, Octavian Ursu, era supărat, la final, că echipa sa nu a reușit să țină de rezultat și este convins că șelimbărenilor le va părea rău după cele două puncte pierdute în prelungiri.
”Mă bucur că am marcat al doilea gol dar, din păcate, este foarte frustrant pentru că nu am reușit să ținem de scor. E frustrant că am și ratat, dar nu mai contează, când ai 1-0… Trebuia să fim mai concentrați pe final și să câștigăm. O să ne pară rău, cu siguranță, pentru aceste puncte pierdute”, a spus mijlocașul utilizat în toate cele șase meciuri din acest sezon ale sibienilor, în cinci ca titular, și marcator a două goluri.
La finalul etapei a 6-a a Ligii 2, CS Comunal Șelimbăr a picat de pe locul 3 pe 7, în afara locurilor de play-off. Are 11 puncte.
https://www.youtube.com/watch?v=pmt9DxJRfmo
Foto și video: CS Comunal Șelimbăr
https://liga2.prosport.ro/seria-1/calaretii-rosii-pierd-viteza-doar-doua-puncte-in-ultimele-trei-meciuri-pentru-cs-comunal-selimbar-uniristii-lui-dragos-militaru-au-egalat-in-prelungiri-la-ramnicu-valcea-19244887
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-6-astazi-se-joaca-doar-de-la-ora-1100-poli-iasi-gloria-buzau-si-selimbar-dej-cele-mai-importante-meciuri-din-cele-sapte-19244807
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/au-fost-stabilite-meciurile-din-turul-3-al-cupei-romaniei-toate-echipele-din-liga-2-intra-in-competitie-steaua-merge-la-moreni-dinamo-la-tunari-iar-poli-timisoara-joaca-la-resita-19244321