Spectatorii care au fost sâmbăta trecută în Copou, la meciul dintre Politehnica Iași și Viitorul Pandurii Jiu (scor 2-0), primul din acest sezon de Liga 2 disputat de moldoveni pe teren propriu, au avut parte de mai multe surprize.
Unele plăcute, altele mai puțin.
Ieșenilor le-a sărit rapid în ochi o tabelă minusculă de scor amplasată sub cea mare cu care erau obișnuiți până acum, nefuncțională în timpul partidei. Potrivit oficialilor clubului, tabela electronică a stadionului ”Emil Alexandrescu” nu mai funcționează și nici nu mai poate fi reparată.
Montată în urmă cu 15 ani, când a fost inaugurată și nocturna, tabela electronică, una modernă la început, a dat mai multe rateuri în ultimii ani, iar în această vară a picat definitiv. Reprezentanții clubului din Copou spun că mai multe echipe de specialiști au fost chemate pentru a încerca să remedieze defecțiunea, dar nu au reușit.
În aceste condiții, până în momentul în care primăria – proprietarul stadionului, va demara procedura achiziției unei noi tabele, clubul Politehnica Iași este nevoit să închirieze pentru fiecare meci o tabelă de dimensiuni mai mici. Ceea ce nu este deloc ieftin.
Potrivit reprezentanților clubului ieșean, închirierea pentru un meci a unei tabele de scor poate pleca de la câteva sute de euro și poate ajunge chiar și la 1.500 de euro, în funcție de firmă sau de dimensiuni.
Bătrânul stadion ”Emil Alexandrescu” are însă multe aspecte schimbate în mod vizibil în bine. Tribuna oficială a fost refăcută și pare de nerecunoscut. S-a văruit, au fost montate monitoare, s-au adus fotolii noi pentru oamenii de afaceri sau pentru suporterii dispuși să achite 8.000 de lei pentru un abonament la zona VIP.
De asemenea, au fost amenajate mai multe loje VIP sub tribuna oficială, spații prevăzute cu fotolii, monitoare, climatizare. Vestiarele și cabinele antrenorilor au fost renovate, ca și spațiile de cazare de la peluză, în care vor locui juniorii.
Lăsați de izbeliște ani la rând în mijlocul tribunei B, de multe ori în ploaie, jurnaliștii vor avea, în scurt timp, cabine moderne, închise, dotate cu monitoare, aer condiționat, mese, astfel încât să-și poată desfășura în condiții optime activitatea.
Pe lângă toare acestea, primăria a investit bani pentru montarea unui gazon sintetic, a fost montată instalație de nocturnă la terenul 2 de antrenament, iar cele două terenuri de iarbă au fost reabilitate.
”Sunt lucruri care erau normale să se întâmple la stadion, pentru că Iașiul merită mult mai mult din punct de vedere sportiv, administrativ. E un oraș superb, toată lumea are amintiri plăcute în Copou și e păcat să nu arătăm bine din punct de vedere administrativ. E o arenă veche, dar s-a muncit mult anul acesta. Sunt lucruri la care eu țin mult. Ceea ce s-a întâmplat la baza de pregătire, nocturna la terenul de pregătire, terenul sintetic, partea de vestiare, cantonament, loje la oficială, zona VIP… Mi-am dorit mult să schimbăm totul în bine. Suntem Iași, ne vor vizita mulți musafiri și trebuie să arătăm bine. Eu am cumpărat primele abonamente la VIP, unde un loc costă 8.000 de lei. Și Dan Cojocaru. Am ținut la lucrul acesta, să avem o zonă de VIP cu condiții normale, pentru că suntem la un spectacol sportiv și e foarte bine să avem oameni care să ni se alăture. Dacă oamenii de afaceri văd că lucrurile sunt normale, sunt sigur că vor veni la stadion. Eu mi-am luat angajamentul că voi gestiona foarte bine banii publici și banii privați, bugetul va fi sub supravegherea mea, în calitatea pe care o am. Vreau să asigur că banii vor fi gestionați cum trebuie, o să fie dedicați fotbalului”, a spus Cornel Șfaițer într-o intervenție la Radio HIT Iași.
La capitolul minusuri, pe lângă defectarea tabelei, trebuie subliniat și modul în care s-a făcut accesul în stadion la primul meci din noul sezon. Mulți spectatori s-au plâns de faptul că în dimineața meciului cu Viitorul Pandurii a fost doar o casă de bilete deschisă, iar coada era destul de mare, astfel că mulți ieșeni au ratat startul partidei până au reușit să își ocupe locul în stadion.
De altfel, președintele Cornel Șfaițer a admis că au fost probleme în acest sens la primul meci, însă a precizat că au fost două case de bilete deschise.
Oficialul din Copou le-a promis însă suporterilor că începând cu partida din etapa a 4-a, cu Concordia Chiajna, nu vor mai fi probleme în ceea ce privește accesul în stadion.
Foto: Politehnica Iași și Dragoș Pășcăneanu (Mediafax Foto)
https://liga2.prosport.ro/seria-1/interviu-cornel-sfaiter-asteapta-un-fotbal-mult-mai-bun-de-la-poli-iasi-sunt-multumit-de-rezultat-dar-jocul-a-lasat-de-dorit-semnal-de-alarma-tras-in-vestiar-19241171
https://liga2.prosport.ro/seria-1/gabriel-vasvari-autorul-primul-gol-al-iasiului-in-acest-sezon-nu-am-mai-jucat-de-11-ani-in-liga-2-dar-va-spun-sincer-ca-e-un-campionat-mai-dificil-decat-liga-1-19240969
https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-iasi-n-a-jucat-convingator-cu-viitorul-pandurii-dar-a-castigat-la-prima-prezenta-pe-teren-propriu-claudiu-niculescu-conteaza-mult-ca-acumulam-puncte-in-primele-mciuri-19240721
https://liga2.prosport.ro/seria-1/eficienta-suta-la-suta-poli-iasi-a-castigat-meciul-cu-viitorul-pandurii-prin-doua-goluri-reusite-la-singurele-suturi-cadrate-pe-poarta-19240629