Din nou în Copou, după o lună! Poli Iași a revenit la antrenamente la baza proprie, după pregătirea de la Miroslava și cele două cantonamente. Moldovenii, optimiști înaintea startului Ligii 2

Narcis POHOAȚĂ 26 Jul. 2022, 12:07 Liga 2

După mai bine de o lună de pregătire în exil, mai întâi la Miroslava, apoi în cele două cantonamente de la Cheile Grădiștei și Bansko (Bulgaria), fotbaliștii Politehnicii Iași ai efectuat, luni seară, primul antrenament la baza proprie din Copou.

Gabriel Vașvari și compania au avut timp de odihnă trei zile după revenirea din Bulgaria, iar de luni au intrat în linie dreaptă cu pregătirea pentru startul sezonului de Liga 2. Ieșenii s-au antrenat pe terenul 2 din complexul ”Emil Alexandrescu”, pe un teren foarte bun, la fel cum arată și suprafața de pe terenul central, cel care va găzdui joi seară amicalul cu Știința Miroslava.

Ieșenii, în căutarea unui portar

Claudiu Niculescu a avut la antrenament 30 de jucători, mulți dintre ei tineri care se încadrează la regula ”under”. Antrenorul a anunțat că va lua o decizie în zilele următoare în privința lotului, dacă va rămâne cu toți jucătorii, ori îi va împrumuta pe trei-patru dintre aceștia la alte echipe.

Oficialii grupării din Copou au anunțat că până la startul sezonului va fi adus cel puțin un portar cu experiență, pentru a-și securiza postul numărul 1 în echipă. ”Am urmărit foarte mulți portari, dar cer salarii foarte mari pentru Liga a 2-a”, a punctat Claudiu Niculescu.

Ieșenii au pe masă șapte variante în momentul de față, iar în această săptămână ar putea aduce un goalkeeper italian.

Moldovenii sunt optimiști. Claudiu Niculescu: ”Vrem să arătăm ca o pretendentă la promovare și eu zic că arătăm”

Antrenorul Claudiu Niculescu s-a declarat optimist că Poli arată ca o pretedentă la primele locuri ale ligii secunde.

”Mai avem aproximativ 10 zile până la meciul cu Oțelul, suntem și vom fi pregătiți pentru start. Băieții au răspuns foarte bine la ceea ce le-am cerut în această perioadă foarte grea, care va continua și la Iași. Nu va fi ușor, dar trebuie să credem în noi, în forța grupului care s-a format aici și să ne întoarcem de la Galați cu 3 puncte. Suntem mult mai bine decât la începutul pregătirii, dar mai necesită puțin timp, eu sper că nu mult. Sper ca până la ora jocului cu Oțelul să fim bine, dacă nu chiar foarte bine din acest punct de vedere. S-a simțit în amicale lipsa omogenității, dar muncim mult în acest sens și sperăm ca jucătorii care vor mai veni în aceste zile să reușim să-i integrăm în cadrul echipei, să ne ajute să ne îndeplinim obiectivele. Așa vrem să arătăm ca o pretendentă la promovare și eu zic că arătăm. Toți cei care au venit sunt jucători de valoare, jucători care cu siguranță ne vor ajuta să ne îndeplinim obiectivul. Eu cred că avem un lot care să ne permită să ne luptăm cu șanse mari pentru obiectivul pe care îl avem în acest sezon”, a declarat antrenorul Claudiu Niculescu.

Gabriel Vașvari: ”Este foarte important începutul de campionat”

Încrezător este și căpitanul Gabriel Vașvari, care recunoaște că nu-și dorea un debut de campionat cu un derby moldav. Totodată, experimentatul mijlocaș al Iașiului a subliniat că va fi foarte important debutul de sezon, în care echipa trebuie să obțină cât mai multe puncte pentru a se instala în zona locurilor de play-off încă de la început.

”Și prin rezultate s-a văzut că am început să formăm un grup bun, care poate să ne dea încredere pentru ceea ce urmează. Va fi un campionat foarte dificil, pentru că sunt multe echipe care și-au anunțat candidatura la play-off și sperăm să fim și noi în primele șase în primă fază, apoi urmează lupta pentru promovare. Dar o luăm pas cu pas. Va fi o partidă dificilă cu Oțelul, în prima etapă, cu o nou-promovată, dar o echipă cu tradiție la noi. Ne va aștepta un stadion plin, vor avea acel entuziasm de nou-promovată. Cu siguranță va fi foarte greu, sincer nu-mi doream acest început pentru prima etapă, dar oricum până la urmă trebuie să jucăm cu fiecare. Trebuie să adunăm puncte de la început ca să ajungem acolo unde ne dorim. Este foarte important începutul de campionat, mai ales că nu se joacă tur-retur și contează să faci puncte la debut, pentru a ajunge pe acele locuri de play-off”, a punctat Vașvari.

 

Imagini de la antrenamentul Politehnicii Iași pe terenul 2 al bazei sportive din Copou:

https://www.youtube.com/watch?v=0YPIR757B0U

https://liga2.prosport.ro/seria-1/analiza-claudiu-niculescu-si-a-cristalizat-un-prim-11-dupa-cantonamentul-din-bulgaria-tehnicianul-are-concurenta-acerba-pe-posturi-aducerea-unui-portar-experimentat-ramane-priori-19238474

https://liga2.prosport.ro/seria-1/si-a-gasit-poli-iasi-golgheterul-ucraineanul-plokhotnyuk-a-inscris-cinci-goluri-in-meciurile-amicale-din-bulgaria-si-este-marcatorul-care-il-poate-face-uitat-pe-sekou-camara-19238381

https://liga2.prosport.ro/seria-1/statistica-278-de-jucatori-au-debutat-in-liga-2-in-sezonul-2021-2022-unirea-constanta-a-avut-cei-mai-multi-u-cluj-cei-mai-putini-printre-care-si-golgheterul-slobozia-l-a-dat-p-19238322

Narcis POHOAȚĂ 26 Jul. 2022, 12:07 Liga 2
Pe aceeași temă