FC Brașov nu are președinte, antrenor și fotbaliști, dar are numeroase litigii la comisiile Federației Române de Fotbal.
Un caz aparte este cel al atacantului Maxim Iurcu (29 de ani). În iarnă, basarabeanul adus în lot de Ilie Stan, primul antrenor al echipei, nu a mai fost dorit la Brașov, iar jucătorul a semnat un acord de reziliere a contractului și urma să primească în luna februarie suma de 3000 de lei.
Cum președintele în funcție, Ioan Mărginean, nu i-a achitat banii lui Iurcu, fotbalistul a înaintat litigiu, iar CNSL al FRF a decis ca FC Brașov să-i achite fotbalistului 3000 de lei net, plus taxa de procedură.
”Dosar 252/CL/2022 – IURCU MAXIM VS. ACS FOTBAL CLUB BRAȘOVSTEAGUL RENAȘTE • Admite cererea. • Obligă pârâtul la plata drepturilor financiare restante, precum și taxa de procedură. • Cu recurs în 5 zile de la comunicare. • Pronunțată astăzi, 19.05.2022”, este decizia CNSL.
Clubul brașovean poate întârzia plata pentru că are dreptul să facă apel. Cum redactarea a venit târziu, FC Brașov poate depune apel până miercuri. În caz contrar trebuie să vireze banii în termen de 30 de zile.
Atacantul Maxim Iurcu a fost adus în vara trecută la FC Brașov de către Ilie Stan. În prima parte a sezonului a marcat un singur gol în meciul câștigat cu 3-1 în fața celor de la Dunărea Călărași. A început sezonul ca rezervă și a strâns 12 jocuri în Liga 2 pentru echipa echipată în galben-negru, dintre care în 7 a început ca titular și în trei a fost înlocuit. A prins pe teren 734 de minute, iar în iarnă s-a despărțit de FC Brașov și s-a întors în Republica Moldovan, la Petrocub, echipă din primă ligă pentru care a evoluat 125 de minute în cinci jocuri. În România a mai jucat pentru FC Buzău, sub comanta tot a lui Ilie Stan, în partea a doua a ediției 2020-2021 a Ligii 2, unde a avut 21 de jocuri (1165 minute) și a marcat 4 goluri.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/haos-fara-sfarsit-la-fc-brasov-motivul-pentru-care-echipa-a-ratat-achizitionarea-lui-vasvari-si-tincu-desi-sepsi-o-instiintase-de-situatia-celor-doi-jucatori-19234121
https://liga2.prosport.ro/seria-1/jocuri-politice-la-fc-brasov-uite-presedintele-nu-e-presedintele-consilierul-sebastian-badulescu-se-contrazice-singur-in-privinta-lui-marin-mitran-19233939
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-brasov-tot-in-era-povestitorilor-clubul-risca-noi-depunctari-din-cauza-multiplelor-litigii-afan-ataca-din-ultima-transa-primita-de-la-primarie-nu-au-voie-sa-plateasca-19233656