:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F03%2Fcosmin-bucuroiu-csc-selimbar-csm-slatina-2-1-15-1024x576.jpg)
Chiar înaintea manșei tur a barajului de menținere în Liga 2 cu Poli Timișoara, programată în orașul din vestul țării, FC Brașov a mai încasat o lovitură în acest sezon.
În ședința de miercuri, 11 mai, a Comisiei de Disciplină și Etică a FRF, FC Brașov a fost sancționat cu interzicerea dreptului de a transfera și/sau legitima jucători, dar și o depunctare de două puncte în clasamentul play-out-ului Ligii 2.
Calificarea la acest baraj nu este însă amenințată, fiindcă Unirea Constanța avea mai mult de două puncte în minus față de FC Brașov la finalul play-out-ului.
Concret, FC Ardealul Cluj a cerut la comisiile FRF plata de formare a jucătorului Ștefan Nicolau (20 de ani). Cum brașovenii nu au plătit banii celor de la Ardealul, FRF a venit cu sancțiunile.
Ștefan Nicolau a jucat la clubul clujean aproape 4 ani, iar acum este sub contract cu FC Brașov. Nicolau a făcut parte din lotul Coronei, echipă cu care a promovat în vara trecută în Liga a 2-a, dar, în vara trecută, nu a fost inclus în proiectul ”new FC Brașov”.
Nicolau și-a căutat dreptatea la FRF, la fel ca antrenorii și fotbaliștii de la Corona ”lăsați în aer” după cesionarea locului în Liga 2 de la nou-promovată la noul FC Brașov, iar clubul prezidat de Ioan Mărginean a fost obligat să respecte contractul jucătorului.
În această iarnă, după ce nu apucase să joace în niciun meci pentru FC Brașov în Liga 2, după ce legitimarea sa a fost făcută spre finalul anului trecut, după litigiul câștigat la FRF, Nicolau a fost cedat sub formă de împrumut în Liga 3, la SR Brașov, până la finalul acestui sezon.
Alexandru Moldovan, șeful clubului Ardealul Cluj, a explicat acest caz.
”E firesc să cerem grila de formare a jucătorului. Conform regulamentului, când jucătorul este legitimat la un club de nivel superior, clubul plătește grila de formare. Înainte să ajungem la FRF, noi am încercat să luăm legătura cu cei de la FC Brașov. Am zis că e păcat de Dumnezeu să nu ne înțelegem omenește. Am trimis notificări, dar nu am primit niciun răspuns! Nu ne-au băgat în seamă! După ce am câștigat la CNSL am încercat, din nou, să luăm legătura cu ei. Nu s-a putut și nici nu am primit răspuns la notificări. În aceste condiții, am sesizat Comisia de Disciplină. Mai întâi, FC Brașov a primit o mendă, iar acum au venit și celelalte sancțiuni”, a spus Moldovan pentru Liga2.ro.
Suma pe care FC Brașov trebuie să o plătească celor de la Ardealul Cluj este de 8.300 de lei cu TVA.
”Mai în glumă, mai în serios, pentru cei care erau nemulțumiți că avem puncte puține, iată că am ajuns în situația să ne permitem să mai pierdem și puncte”
antrenorul echipei FC Brașov, Călin Moldovan, ironic după pierderea celor două puncte
”Creditor • ACS Fotbal Club Ardealul / Debitor • ACS FC Brașov Steagul Renaște / În baza art. 85 din RD coroborat cu art. 24 lit. C pct. 1 lit. b din Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal sancționarea ACS FC Brașov Steagul Renaște cu interzicerea dreptului de a transfera și/sau legitima jucători în calitate de club cesionar și scăderea de puncte asupra celor acumulate în campionat de echipa de categoria cea mai ridicată – depunctare 2 puncte pentru perioada 20.04.2022 – 04.05.2022. Comisia a acordat termen în data de 25.05.2022, ora 15.00, dată la care clubul debitor să prezinte dovada plății față de creditorul ACS Fotbal Club Ardealul pentru a evita în continuare depunctarea”, sună decizia Comisiei de Disciplină și Etică a FRF.
În clasamentul play-aut-ului Ligii 2, FC Brașov a fost sancționată cu pierderea a două puncte din cele câștigate pe teren.
FC Brașov a intrat în play-out cu 14 puncte acumulate în 19 jocuri din sezonul regular, iar în această fază a competiției echipa a mai strâns 12 puncte în șase meciuri. Deci în total a strâns 26 de puncte.
Conform clasamentului actualizat în urma acestei sanțiuni, FC Brașov a rămas cu 24 de puncte, cu șase mai mult decât Unirea Constanța. Dacă echipa care în 2022 și-a disputat meciurile la Buftea se afla mai aproape de FC Brașov și ar fi trecut peste în clasament în urma acestei depunctări, atunci trupa antrenată de Călin Moldovan ar fi retrogradat direct, iar Unirea ar fi mers la barajul de menținere cu Poli Timișoara.
Printre numeroasele litigii pe care le are, FC Brașov l-a pierdut și pe cel cu fostul antrenor Ilie Stan, pe care refuză să-l plătească. Se poate ajunge, din nou, la depunctări.
Foto: Alex Nicodim / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/continua-telenovela-marginean-ilie-stan-fc-brasov-risca-mai-multe-decizii-sportive-din-cauza-litigiului-cu-fostul-antrenor-19231081
https://liga2.prosport.ro/seria-1/calin-moldovan-e-indiferent-ca-fc-brasov-joaca-in-deplasare-la-timisoara-mansa-tur-a-barajului-de-mentinere-in-liga-2-chiar-nu-aveam-preferinte-vor-fi-doua-meciuri-de-foc-19230858
https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-timisoara-va-fi-gazda-primei-manse-a-barajului-de-mentinere-in-liga-2-cu-fc-brasov-cand-au-loc-jocul-tur-si-cel-retur-19230838