”U” Cluj revine în Liga 1 după șapte ani, Dinamo retrogradează pentru prima dată în istoria sa în Liga 2! Tescan, gol senzațional în ”Ștefan cel Mare”

Marius ANGHEL 29 May. 2022, 23:00 Liga 2

Universitatea Cluj a înregistrat o remiză în ”Ștefan cel Mare” în returul barajului de promovare / menținere în Liga 1 cu Dinamo, scor 1-1, și datorită victoriei din tur, 2-0 pe teren propriu, a promovat în Liga 1, unde revine după șapte ani. Dinamo pică în Liga 2 pentru prima dată în istoria sa. Totodată, e prima promovare ca antrenor în Liga 1 a lui Erik Lincar.

”U” Cluj se întoarce în Liga 1 după șapte ani. Dinamo, pentru prima dată în istoria sa în Liga 2

Așa cum era de așteptat, Dinamo a început în atac returul barajului cu ”U” Cluj, însă prima fază a avut-o abia în minutul 15, când Irobiso a șutat pe lângă poartă, puțin pe lângă vinclu.

”U” Cluj nu numai că s-a apărat bine, însă la prima fază de contraatac a dat lovitura. Dragoș Tescan a primit mingea la circa 20 de metri lateral dreapta și a șutat cu stângul incredibil, direct sub transversală, la colțul lung, bătându-l pe Eșanu, puțin surprins în față.

Dinamo a avut reacție, iar Vlad Morar (20) a egalat după o fază creată de Irobiso și Matei.

Nu s-a mai înscris însă până la final, chiar dacă în unele momente Dinamo a atacat în valuri. Mingea nu a mai intrat în poartă și astfel s-a scris cea mai neagră pagină din istoria clubului Dinamo. După 74 de ani în prima ligă, echipa din ”Ștefan cel Mare” pică în eșalonul secund.

COMENTARIUL LIVE:

DINAMO BUCUREȘTI – UNIVERSITATEA CLUJ 1-1

Vlad Morar 20′ / Dragoș Tescan 17′

Dinamo: Eșanu – G. Crețu (Bani 64′), Carp, Aloe, Andr. Radu (S. Filip 74′) – Torje (cpt.), Pierret, Grădinaru – Irobiso, Vl. Morar (Ivanovski 64′), C. Matei (Rodriguez 74′)
Rezerve neutilizate: Figueiredo – Gabriel Rodrigues, Jovanovic, Al. Răuță, Bordușanu
Antrenor: Dusan Uhrin

”U” Cluj: Gorcea – Romeo, D. Ispas, Fl. Ilie, Dobrescu – I. Filip, Romario Pires (cpt.)(Gugu 90+1′) – Tescan (Balgiu 65′), Ribeiro (P. Pîrvulescu 46′), Remacle (Haită 79′) – Boiciuc
Rezerve neutilizate: Aur. Păun – Vomir, Alarcon, Hofman, Val. Alexandru
Antrenor: Erik Lincar

Stadion: Dinamo (București); Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi); Asistenți: Vasile Marinescu (Bucureşti) și Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava); Rezervă: George Cătălin Găman (Craiova); Observatori: Alexandru Deaconu și Aurel Ionescu (ambii din Bucureşti).

Min 90+6 Final de partidă în ”Groapă”. ”U” Cluj promovează în Liga 1 după șapte ani. Dinamo retrogradează pentru prima dată în istoria sa în Liga 2! ”Rușine! Rușine! Rușine să vă fie!” se strigă din tribune!
Min 90+1 + Meciul e prelungit cu cinci minute. ”U” Cluj e ca și promovată în Liga 1, Dinamo – retrogradată
Min 90+1 Iese Romario Pires și intră Costinel Gugu, care primește și banderola de căpitan
Min 90 Steliano Filip intră prin alunecare să țină în joc o minge, însă iese în afara terenului și îl ia pe sus pe antrenorul Erik Lincar
Jandarmii intră în număr important pe pista de atletism, preventiv, pentru ca spectatorii să nu sară pe teren să provoace haos
Min 87 Asalt la poarta Clujului. Torje trage cu pământul din 7 metri lateral stânga, mingea se duce peste Gorcea, dar pică pe plasa porții
Min 83 Ivanovski primește pe culoar, pătrunde în careu pe stânga și șutează violent, Gorcea se întinge la colțul scurt și respinge în corner
Min 82 ||| Andrei Radu, acum rezervă, primește și el cartonașul galben, pentru proteste
Min 82 Torje centrează din stânga careului, Ivanovschi reia cu capul din 7 metri, pe lângă poartă
Min 81 Centrare din dreapta în fața porții, Gorcea scapă mingea din mâini, însă Ispas e pe fază și respinge
Min 79 Iese Martin Remacle și intră Florian Haită
Min 75 ||| Andrei Gorcea primește cartonașul galben pentru că întârzie repunerea balonului în joc
Min 74 Dublă schimbare la Dinamo. Intră Steliano Filip și Jonathan Rodriguez, ies Andrei Radu și Cosmin Matei
Min 73 Ivanovski centrează aproape de pe linia de fund, din stânga, pe bara a doua, doi fundași ai Universității se lovesc unul de altul în fața lui Irobiso, din Ispas balonul se duce spre poartă, însă Gorcea prinde fără probleme
Min 70 Torje șutează cu efect din stânga, aproape la fel ca Matei, mingea se ducea sub transversală, însă Gorcea boxează peste poartă, destul de ezitant
Min 65 Iese Dragoș Tescan și intră Cristian Balgiu, la ”U” Cluj
Min 64 Dublă schimbare la Dinamo. Ies Giani Crețu și Vlad Morar și Ahmed Bani și Mirko Ivanovski
Min 59 Cosmin Matei șutează din dreapta, cu boltă, mingea lovește bara din stânga, aproape de vinclu, revine în teren și este degajată
Min 53 Ilie ratează degajarea, Irobiso interceptează, ia fața fundașului și pătrunde în careu, iar Ilie îi dă peste piciorul stâng și atacantul dinamovist pică. Arbitrul Cojocaru lasă jocul să continue, deși trebuia să dea penalty. Clujul scapă
Min 46 S-a reluat meciul
Min 46 La pauză, Paul Pîrvulescu intră în locul lui Sergio Ribeiro
Min 45+3 Pauză. ”U” Cluj e la o repriză de Liga 1, Dinamo de Liga 2
Min 45 + Prima repriză e prelungită cu trei minute. ”U” Cluj rezistă bine, însă nici Dinamo nu excelează în ofensivă
Min 41 Se aruncă cu fumigene din galeria dinamovistă, cu ajutorul unor lansatoare, mult în sus. Una dintre ele pică pe teren și oprește jocul. Altele cad în afara stadionului!!


Min 34 Radu preia pe piept și pătrunde în careu pe stânga, intră în unghi, Gorcea îi iese în întâmpinare și șutul fundașului se duce direct în portar și din acesta iese în corner. Faza fixă nu aduce pericol la poarta clujenilor
Min 31 Denis Ispas pică rău dintr-un duel aerian, pe spate, rămâne pe gazon și are ceva probleme cu respirația. Își revine repede, dar merge la marginea terenului pentru că echipa medicală i-a sărit în ajutor
Min 25 ||| Sergio Ribeiro primește și el cartonașul galben în urma scandalului care a avut loc în fața băncilor de rezerve
Min 24 ||| Alexandru Răuță primește cartonașul galben pentru o reacție nervoasă avută de pe banca de rezerve, în care reproșa oaspeților că n-au oprit jocul pentru ca Crețu să primească îngrijiri medicale
Min 23 Centrare Radu din stânga careului, prin fața porții, doi dinamoviști, Irobiso și Crețu, dau pe lângă minge în careul mic
Min 22 Torje avansează în careu pe stânga, e în poziție bună, trimite cu efect spre colțul lung, Gorcea nu ajunge, iar mingea trece razant pe lângă bară
Min 21 Ribeiro driblează și șutează bine din afara careului, ușor din lateral stânga, Eșanu respinge greu în stânga, în corner
Min 20 1-1 Irobiso reușește o pasă de geniu din marginea careului, ușor în dreapta, din pivotare, Matei scapă în dreapta ușor pe lângă Ilie și pasează pe bara a doua din 6 metri, iar acolo apare Vlad Morar, nemarcat, care pune latul din 4 metri și egalează
♦”U” Cluj dă lovitura și Dinamo are nevoie de trei goluri pentru a duce meciul în prelungiri
Min 17 0-1 Pe o fază de contraatac în dreapta, Dragoș Tescan primește mingea și prinde șutul carierei. Trimite lobat la colțul lung, îl prinde ușor avansat pe Eșanu, mingea șterge transversala și intră în poartă
Min 15 Irobiso avansează din dreapta spre centru și șutează din fața careului, cu efect, puțin peste poartă, la vinclul colțului lung
Min 5 ||| Vlăduț Morar primește cartonașul galben după o intrare prin alunecare asupra lui Romeo
Min 1 A început partida din ”Groapă”. Stadionul este plin, atmosfera incendiară
♦Au ieșit din primul ”11” al lui Dinamo Steliano Filip, Gabriel Rodrigues, Alexandru Răuță și Bordușanu și au intrat Giani Crețu, Andrei Radu, Grădinaru și Vlad Morar


Am putea asista la un moment istoric în fotbalul românesc în această seară, la București, unde, de la ora 21:00, în ”Ștefan cel Mare”, Dinamo ar putea retrograda pentru prima dată în istoria sa în liga secundă.

”Câinii” au pierdut manșa tur a barajului de menținere/promovare în Liga 1 cu Universitatea Cluj, cu scorul de 0-2, pe Cluj Arena, iar acum sunt într-un moment delicat, suporterii amenințându-i cu bătaia pe jucători dacă vor face de rușine clubul.

”U” Cluj poate pierde și cu un gol diferență și va reveni în Liga 1 după șapte ani, ultima dată când a jucat în acest eșalon fiind sezonul 2014-2015.

Dusan Uhrin: ”Am încercat să repar ce nu a mers în tur”

Aflată pe marginea prăpastiei, Dinamo încearcă să spele imaginea unui sezon dezastruos într-un singur meci, în returul barajului pentru Liga 1 cu Universitatea Cluj. E în dezavantaj după partida tur, pierdută cu 0-2, astfel că returul din București va fi unul ”pe viață și pe moarte”.

Antrenorul bucureștenilor, Dusan Uhrin, a evidențiat la conferința de presă premergătoare disputei cu ”U” Cluj importanța faptului ca el și fotbaliștii să fie cât mai lucizi pe durata celor 90 de minute și poate mai mult, să fie concentrați sută la sută la miza partidei.

”Nu suntem bine pentru că am pierdut ultimul meci, dar am încercat să repar ce nu a mers la Cluj. Trebuie să luptăm mai mult, nu a fost suficient. Prima repriză a fost dezastruoasă. Sper să dăm maximum, nu știu de ce nu am luptat la Cluj.

Realitatea este că toată lumea trebuie să facă mai mult, dacă vrem să rămânem în prima ligă. Cred că adversarii vor juca pe contraatac. Trebuie să jucăm cu siguranță, dar în același timp să înscriem minimum două goluri în timpul regulamentar.

Nu e o situație deloc bună pentru istoria acestui club, dar sper că vom depăși această perioadă. Nu mă simt prea bine, dar trebuie să dăm maximum. Am avut multe momente de presiune în cariera mea, nu e cel mai dificil moment. Nu vreau să le frâng inima fanilor dinamoviști.

Pot să dorm, dar nu așa bine, ma gândesc numai la acest meci. Jucătorii sunt un pic emoționați, dar noi suntem vinovați pentru această situație. Trebuie să rămânem concentrați. Dacă voi fi emoționat sau nervos, va fi foarte rău pentru noi”, a declarat Dusan Uhrin.

Erik Lincar: ”Am zis deja de la jocul tur, presiunea va fi pe ambele echipe”

Erik Lincar, antrenorul Universității Cluj, e convins că nu doar pe echipa sa va fi presiunea, ci și pe Dinamo. Are încredere că jucătorii lui, în primul rând, vor fi bine din punct de vedere mental, că vor putea gestiona situația și faptul că tribunele stadionului din ”Ștefan cel Mare” vor fi pline până la refuz. Un context asemănător a fost în partida tur, de pe Cluj Arena.

Știe toată lumea ce presiune apasă pe acest joc. Am zis deja de la jocul tur, presiunea va fi pe ambele echipe și cred eu că asta va continua să cântărească și în acest joc de la București, din Ștefan cel Mare. Sincer, mi-aș fi dorit ca lumea să fie mai neutră în declarații. Ceea ce vreau să spun este că acest club are o tradiție de peste 100 de ani și trebuie respectat mai mult.

Nu e vina acestui club că a ajuns să joace un meci de baraj cu Dinamo și noi chiar ne dorim să promovăm în Liga 1 și considerăm că această echipă merită să fie la Liga 1, mai ales prin prisma suporterilor care au venit în număr mare în ultimul timp pe acest stadion.

Le mulțumesc încă odată. Poate la un moment dat lumea nu a înțeles mesajul meu, dar m-am bucurat enorm când am reușit să joc cu 20.000 de mii de suporteri în tribună la cele două jocuri importante pentru noi, cu FC Hermannstadt și cu Dinamo.

În același timp, nu cred că cineva are dreptul să ne subestimeze și pe noi și aici aș vrea să fac doar o mică remarcă. Am avut un om mai puțin din minutul 72. Dinamo a avut un om în plus și nu știu dacă și-a creat după acel moment o situație foarte clară de a marca și noi am reușit să marcăm în minutul 82, care sper să ne ajute în obținerea obiectivului.

Cu siguranță ne va aștepta infernul la București, dar mizez foarte mult pe bărbăția, pe forța grupului, care am spus că va face diferența în acest dublu meci cu cei de la Dinamo și am mare încredere că ei vor fi puternici și că vor rezista tuturor presiunilor care vor fi în acea seară”, a declarat Erik Lincar la conferința de presă premergătoare jocului cu Dinamo.

Adrian Cojocaru arbitrează Dinamo – ”U” Cluj

Meciul de pe stadionul Dinamo va fi arbitrat de la centru de Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi) și de la cele două tușe de Vasile Marinescu (Bucureşti) și Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava). Arbitru de rezervă este George Cătălin Găman (Craiova), iar observatori au fost delegați Alexandru Deaconu și Aurel Ionescu (ambii din Bucureşti).

https://liga2.prosport.ro/seria-1/stare-de-alerta-in-stefan-cel-mare-inainte-de-returul-barajului-cu-u-cluj-masuri-de-securitate-fara-precedent-iau-in-calcul-posibilitatea-ca-fanii-lui-dinamo-sa-i-19233311

https://liga2.prosport.ro/seria-1/b-bataie-jucatorii-dinamovisti-amenintati-de-suporteri-inaintea-returului-barajului-cu-u-cluj-va-dezbracam-sarim-din-peluza-19233105

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ultima-impresie-chiar-conteaza-la-dinamo-dusan-uhrin-incearca-sa-spele-imaginea-unui-sezon-dezastruos-in-returul-cu-u-cluj-nu-e-o-situatie-buna-pentru-istoria-clubului-da-19233092

https://liga2.prosport.ro/seria-1/emil-boc-l-a-taxat-aspru-pe-gino-iorgulescu-inaintea-returului-dinamo-u-cluj-primarul-reactie-directa-mai-usor-cu-pianul-pe-scari-aveti-obligatia-de-a-nu-face-19233044

https://liga2.prosport.ro/seria-1/e-care-pe-care-erik-lincar-asteapta-cu-bratele-deschise-returul-dinamo-u-cluj-ne-asteapta-infernul-la-bucuresti-dar-mizez-pe-barbatia-si-forta-grupului-19233031

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cat-incaseaza-jucatorii-universitatii-cluj-in-cazul-promovarii-in-liga-1-un-rezultat-pozitiv-cu-dinamo-le-baga-in-conturi-sume-importante-19232810

https://liga2.prosport.ro/seria-1/u-cluj-dinamo-putea-avea-alta-soarta-marius-avram-a-comentat-arbitrajul-lui-catalin-popa-este-exact-acelasi-lucru-daca-portarul-ar-fi-iesit-si-i-ar-fi-dat-un-pumn-in-gur-19232742

https://liga2.prosport.ro/seria-1/mesajul-peluzei-catalin-hildan-dupa-ce-dinamo-a-pierdut-mansa-tur-a-barajului-cu-u-cluj-incepem-demolarea-stadionului-dinamo-este-singura-sansa-pentru-a-intoarce-rezultatu-19232647

https://liga2.prosport.ro/seria-1/produce-surpriza-si-u-cluj-echipa-lui-erik-lincar-intalneste-dinamo-de-la-ora-2030-pe-cluj-arena-in-mansa-tur-a-barajului-de-promovare-mentinere-in-liga-1-19232488

Marius ANGHEL 29 May. 2022, 23:00 Liga 2
Pe aceeași temă