Decizii șocante la Dante Botoșani! Antrenorul Vespazian Colban, stafful său și mai mulți jucători, dați afară după ce au transformat echipa în principală candidată la promovare în Seria 1, deși obiectivul era doar menținerea în Liga 3. ”Nu mi s-a oferit nicio explicație. Probabil vrea evitarea promovării!”

Marius ANGHEL 23 Dec. 2021, 12:24 Liga 3

Dante Botoșani se ține de surprize în acest sezon de Liga 3, după ce în cel trecut a evitat emoțiile retrogradării în ultimele etape. Echipa care evoluează în meciurile de pe teren propriu la Dorohoi a încheiat anul cu o clasare pe primul loc în Seria 1, detașată față de urmăritoare, însă pauza de iarnă a adus o decizie absolut șocantă din partea finanțatorului ei.

Afaceristul Victor Mihalachi a decis rezilierea unilaterală a contractului cu antrenorul principal Vespazian Colban (43 de ani). Nu s-a oprit aici, fiindcă aceeași soartă au avut și antrenorul secund și preparatorul fizic, cât și cu mai mulți jucători.

Vespazian Colban, dat afară de la Dante Botoșani, deși a făcut echipa drept principala favorită la promovare din Seria 1 a Ligii 3

Vespazian Colban a promovat Dante atât în Liga 4, cât și în Liga 3, în ani consecutivi, iar decizia de acum a patronului clubului l-a luat prin surprindere. Nu ar fi prima dată, însă parcursul pe care l-a avut trupa din Dorohoi în acest campionat nu ar fi dus pe nimeni cu gândul la un astfel de deznodământ.

”Am reziliat un contract, pur și simplu! Dacă așa a hotărât cel care conduce clubul, că e momentul schimbării, a schimbat omul, ce să facă! Probabil vrea evitarea promovării! Nu știu, nu pot să-mi dau seama. S-a întâmplat pur și simplu. Am avut o clauză strecurată prin contract și putea să rezilieze unilateral în orice moment. Nu știu care e motivul. Probabil își dorește mai mult, nu știu”, spune Colban pentru Liga2.ro.

Colban: ”Am rămas surprins. Când am plecat la drum, am plecat cu gândul să nu mai avem probleme la retrogradare. Probabil nu a fost de ajuns!”

În cele 15 etape desfășurate până acum din acest sezon de Liga 3, Dante Botoșani a înregistrat zece victorii, trei egaluri și două înfrângeri, cu totalul de 33 de puncte clasându-se pe locul 1 în Seria 1, la un punct peste Foresta Suceava și la nouă față de ocupanta locului 3, Bucovina Rădăuți.

Dintr-o echipă ”outsider”, Colban a transformat Dante într-o pretendentă la promovare, însă eșecul dur suferit în ultimul meci oficial din 2021, 0-3 acasă cu Sporting Juniorul Vaslui (locul 8), nu a fost deloc digerat de patron. Altfel, nu există nicio explicație logică pentru decizia de a da afară stafful tehnic și majoritatea jucătorilor.

”S-a mers pe încredere de la început, pur și simplu a fost strecurată acolo o clauză, că se poate rezilia contractul unilateral, doar din partea lui, nu și a mea. Nu mi s-a oferit nicio explicație. Probabil, poate ultima înfrângere care a fost, poate n-a fost gestionată cum trebuie, cine știe, supărarea! În ultima etapă am luat bătaie acasă. Per total, am rămas și eu surprins, pentru că linia de clasament e de partea mea. Am zece victorii, trei egaluri, două înfrângeri, cea mai bună apărare, al doilea cel mai bun atac, cel mai bun golaveraj. Când am plecat la drum, am plecat cu gândul să nu mai avem probleme la retrogradare ca în ceilalți ani. Probabil nu a fost de ajuns!

O decizie surprinzătoare! Și eu sufăr, pentru că am plecat cu această echipă din Liga a 5-a, Liga a 4-a, Liga a 3-a. În fine, așa e în viață, trebuie să te acoperi de hârtii”, a mai declarat Vespazian Colban, care în trecut a mai lucrat cu Victor Mihalachi și a trăit o experiență asemănătoare, însă pare nu s-a învățat minte.

Mihalachi și Colban au colaborat și la FCM Dorohoi, echipă desființată după un sezon bun în Liga 2

Mihalachi a avut FCM Dorohoi, echipă cu care a promovat în Liga 2, în 2014, chiar cu Vespazian Colban antrenor. În ediția 2014-2015, echipa botoșăneană a terminat Seria 1 pe locul 8 din 12, iar apoi a mers într-un play-out alături de CS Balotești, ACS Berceni și Farul Constanța. În această grupă, FCM Dorohoi a terminat pe primul loc.

În acea vară, în ciuda parcursului bun avut de echipă la prima sa prezență în Liga 2, Victor Mihalachi (foto) a decis să o desființeze, fără a da explicații nici măcar angajaților săi.

Vespazian Colban a condus FCM Dorohoi între 2010 (iulie) și 2015 (iunie). Ulterior, fostul atacant a condus Sănătatea Darabani (Liga 3, aprilie 2018-iunie 2019) și Foresta Suceava (Liga 3, iulie-septembrie 2019).

Mulți dintre jucători, anunțați și ei că sunt liberi. ”S-a văzut calificat în play-off sau salvat de la retrogadare și gata! Avem niște sărbători urâte”

În lotul cu care Dante Botoșani și-a ținut la distanță adversarii în acest sezon de Liga 3 s-au numărat jucători ca Andrei Dumitraș, Alexandru Ichim, Alexandru Marin, Dudu Drugă, Cornel Căinari, Andrei Lozneanu, Robert Grumezescu, Alexandru Corban, Robert Bosînceanu sau Alexandru Hărăguță, care au cel puțin experiența Ligii 2.

În afară de antrenorul principal Vespazian Colban, antrenorul secund și de portari Vasile Prisacă și preparatorul fizic Ciprian Iovu, la Dante s-a luat decizia, săptămâna trecută, și de a renunța la mare parte din jucători. Cel care a anunțat deciziile drastice ale patronului Victor Mihalachi a fost Răzvan Zetu, managerul echipei.

”Niciunul nu știm de ce s-a ajuns aici, fiindcă nu ne răspunde la telefon patronul, să ne dea o explicație. S-a văzut calificat în play-off sau salvat de la retrogadare și gata! Nici banii nu i-am luat, mai ales că am familie, vin sărbătorile! Erau niște bani pe care eu mă bazam pentru a avea niște sărbători liniștite. Dar, din păcate, e greu de înțeles omul ăsta. Dacă ai încredere ești luat de prost!
Terminăm pe locul 1 și tot nu e bine. Nu mai înțeleg fotbalul ăsta, sincer. A mai făcut odată așa cu FCM Dorohoi. Ne-am trezit fără bani și fără echipă, deși am terminat pe locul 7 în Liga 2.
Am rămas cu un gust amar și cu niște sărbători urâte. Nu se aștepta nimeni să se întâmple asta. Patronul voia ca echipa să se salveze de la retrogradare, să nu se mai chinuie ca în sezonul trecut. Și când colo, locul 1! S-a speriat!”, a povestit, pentru Liga2.ro, unul dintre jucătorii dați afară de la Dante Botoșani.

Din informațiile Liga2.ro, Dante l-a contactat pe Cristian Popovici pentru a-i propune banca tehnică a echipei. Acesta a antrenat ultima dată, chiar în actualul sezon, Știința Miroslava, una dintre echipele pretendente la play-off în Seria 1 a Ligii 3 la începutul campionatului, însă care după 15 etape se află abia pe locul 7, la 13 puncte în spatele echipei din Dorohoi.

Dante Botoșani și Foresta Suceava sunt matematic în play-off-ul Seriei 1

Dante Botoșani a marcat 21 de goluri în cele 15 meciuri din acest sezon de Liga 3, având al doilea atac din serie, după Foresta Suceava, care a înscris de 26 de ori. În apărare, echipa condusă de Vespazian Colban stătea cel mai bine, cu doar 9 goluri încasate. Era urmată de CSM Ceahlăul și Hușana Huși, cu 12, respectiv 14 goluri primite.

Dante Botoșani și Foresta Suceava sunt primele două calificate matematic în play-off-ul Seriei 1, pentru celelalte două poziții luptându-se mai multe echipe, Bucovina Rădăuți, Hușana Huși, Șomuz Fălticeni, CSM Ceahlăul Piara Neamț sau Știința Miroslava.

În ultimele trei etape ale sezonului regular, Dante mai are de jucat cu CSM Ceahlăul (locul 6, 12 martie, deplasare), Bucovina Rădăuţi (locul 3, 19 martie, acasă) și Şomuz Fălticeni (locul 5, 26 puncte, deplasare).

În play-off intră primele patru clasate de la finalul sezonului regular, iar acestea vor juca meciuri tur-retur-tur. La final, primele două clasate merg la barajele pentru promovare. Locul 1 din Seria 1 va întâlni locul 2 din Seria 2 (probabil CSM Focșani), iar locul 2 din Seria 1 va juca împotriva locului 1 din Seria 2 (probabil SC Oțelul Galați). Mai apoi, câștigătoarele acestor două baraje vor avea o nouă dublă manșă, de această dată între ele, iar învingătoarea va promova în Liga 2.

CLASAMENTUL Seriei 1 a Ligii 3

Cornel Căinari este golgheterul echipei Dante

Principalul marcator al echipei Dante în acest sezon este Cornel Căinari (foto, în dreapta), cu 4 goluri, dintre care unul dar din penalty. Vlad Codău și Andrei Merticariu au reușit fiecare câte trei goluri, Bogdan Melinte și Alexandru Marin au trimis mingea în poartă de câte două ori, la fel și Dudu Drugă, însă ambele sale reușite au venit din penalty-uri.

Câte un gol au marcat Andrei Dumitraș, Marian Dărîngă, Georgică Popovici și Alexandru Constantiniu.

Dante a beneficiat și de un autogol, în remiza cu Hușana Huși (1-1), când Petru Agrigoroaei a marcat în propria poartă.

Rezultatele înregistrate în acest sezon de Liga 3 de Dante Botoșani și marcatorii din respectivele meciuri:

Ştiinţa Miroslava – Dante Botoşani 0-1
Bogdan Melinte (87)
Dante Botoşani – Foresta Suceava 1-0
Vlad Codău (67)
Huşana Huşi – Dante Botoşani 1-1
Eduard Sandu (47) / Petru Agrigoroaei (29 – autogol)
CSM Ceahlăul Piatra Neamţ – Dante Botoşani 0-1
Andrei Dumitraș (68)
Dante Botoşani – CSM Bacău 2-1
Cornel Căinari (30), Andrei Merticariu (45) / Bogdan Ungureanu (80)
Sporting Juniorul Vaslui – Dante Botoşani 0-3
Andrei Merticariu (35), Vlad Codău (47), Marian Darînga (65)
Dante Botoşani – CSM Paşcani 1-1
Georgică Popovici (84) / Robert Albu (70)
Bucovina Rădăuţi – Dante Botoşani 0-4
Cornel Căinari (12), Andrei Merticariu (15), Alexandru Marin (71, 74)
Dante Botoşani – Şomuz Fălticeni 2-1
Vlad Codău (44), Bogdan Melinte (90+1) / Robert Ciobanu (51)
Dante Botoşani – Ştiinţa Miroslava 2-1
Cornel Căinari (4, 84 – penalty) / Bogdan Balint (23)
Foresta Suceava – Dante Botoşani 1-0
Andrei Popovici (28)
Dante Botoşani – Huşana Huşi 1-0
Alexandru Constantiniu (16)
Dante Botoşani – CSM Ceahlăul Piatra Neamţ 0-0
CSM Bacău – Dante Botoşani 0-2
Dudu Drugă (40 – penalty, 90 – penalty)
Dante Botoşani – Sporting Juniorul Vaslui 0-3
Vlad Mocanu (1), Leonid Gherase (9), Auraș June (32)

Foto: Hușana Huși și Bucovina Rădăuți

https://liga2.prosport.ro/liga-3/csm-ceahlaul-si-a-luat-gandul-de-la-play-off-desi-inca-are-mari-sanse-sa-l-prinda-nemtenii-isi-restructureaza-lotul-si-printre-plecati-se-numara-chiar-golgheterul-echipei-adrian-ster-ni-s-19214442

https://liga2.prosport.ro/liga-3/csm-bacau-se-alege-cu-plangere-penala-dupa-ce-directorul-coordonator-a-fost-dat-afara-prin-desfiintarea-postului-adrian-gavriliu-acuza-clubul-de-hartuire-si-abuz-19214603

https://liga2.prosport.ro/liga-3/cs-tunari-una-dintre-surprizele-acestui-sezon-de-liga-3-echipa-ilfoveana-a-incheiat-anul-cu-o-gafa-de-amatori-dar-e-calificata-deja-in-play-off-daca-putem-sa-promovam-la-liga-2-nu-ne-dam-19214369

https://liga2.prosport.ro/liga-3/dorinel-munteanu-le-promite-galatenilor-ca-le-indeplineste-visul-si-promoveaza-sc-otelul-cred-ca-ne-pregatim-de-liga-2-ii-felicit-pe-jucatori-pentru-atitudine-randament-pentru-ce-au-facut-19214370

Marius ANGHEL 23 Dec. 2021, 12:24 Liga 3
Pe aceeași temă