Japonezul de la FC Hermannstadt și-a cerut scuze suporterilor pentru ratarea de la loteria penalty-urilor din meciul de cupă cu Filiași. Promisiunea făcută și reacțiile fanilor sibieni

Ovidiu BOICA 27 Oct. 2021, 17:11 Liga 2
Japonezul de la FC Hermannstadt și-a cerut scuze suporterilor pentru ratarea de la loteria penalty-urilor din meciul de cupă cu Filiași. Promisiunea făcută și reacțiile fanilor sibieni

Japonezul Mino Sota (27 de ani) a ratat ultimul penalty al echipei FC Hermannstadt la loviturile de departajare, iar imediat Alin Șerban a înscris golul prin care ACSO Filiași a eliminat echipa sibiană din optimile de finală ale Cupei României.

Mino Sota, mesaj după ce a ratat lovitura de departajare în meciul cu ACSO Filiași

La puțin timp după meci, mijlocașul nipon a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care își cerea scuze tuturor, inclusiv suporterilor, și promitea că va face tot posibilul pentru a pune umărul la promovarea echipei în Liga 1.

Îmi pare rău tuturor fans Sibiu, jucătorilor, staff-ului de astăzi. Îmi pun capul sus și promit că fac tot posibilul până la promovare. Mulțumesc tuturor prietenilor mei pentru mesaj cald”, a fost mesajul postat de japonez pe rețeaua de socializare.

Mino Sota a început meciul de la Filiași ca rezervă, iar la începutul reprizei secunde a fost introdus pe teren în locul lui Lucian Buzan. La loviturile de departajare a fost al șaselea executant al echipei sale, a bătut în dreapta, destul de slab, iar portarul Florin Șerban i-a parat mingea.

  • Pentru FC Hermannstadt au înscris de la lovituri de departajare Cosmin Bucuroiu, Alexandru Pantea și Petrișor Petrescu, iar cei care au ratat au fost Andrei Sîntean, Paul Antoche și Mino Sota.

Suporterii echipei sibiene l-au încurajat pe japonez

Gestul lui Mino Sota, unul altfel absolut normal, a stârnit admirație în rândul suporterilor echipei sibiene, iar reacțiile și mesajele de încurajare au început să curgă în mediul online.

”Capul sus Mino, mergem mai departe, campionatul, promovarea este mai importantă”, sau ”Capul sus! Așa e la fotbal! Ești foarte bun jucător! Baftă multă”, au fost două dintre mesajele primite de nipon.

”Nu-i bai. Să fim sănătoși. Luptăm și promovăm. Hai Hermannstadt!” sau ”Ești capabil de lucruri extraordinare. Trage aer adânc în piept, e doar o zi proastă”, i-au transmis alți fani ai grupării de pe ”Municipal”.

Mino Sota a semnat, din postura de jucător liber de contract, cu FC Hermannstadt în vară, după ce i-a expirat acordul cu Metaloglobus București, echipă pentru care jucase în precedentele trei sezoane de Liga 2, și după ce a refuzat oferte de la Steaua sau Petrolul.

În acest sezon de Liga 2, Mino Sota a evoluat în toate cele 11 meciuri pentru FC Hermannstadt, în opt dintre ele fiind utilizat ca titular și doar în două fiind înlocuit.

  • FC Hermannstadt a pierdut cu 5-6 la general (1-1 după 90 de minute, 2-2 după 120 de minute, 4-3 la lovituri de departajare) meciul din optimile Cupei României cu ACSO Filiași, echipă din Liga 3.

Foto: FC Hermannstadt

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/marius-maldarasanu-dupa-eliminarea-hermannstadtului-din-cupa-romaniei-la-filiasi-ulciorul-nu-merge-de-multe-ori-la-apa-ce-reprosuri-are-antrenorul-19207272

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/filiasiul-continua-parcursul-epic-in-cupa-romaniei-oltenii-din-liga-3-merg-in-sferturi-dupa-ce-au-eliminat-fc-hermannstadt-la-lovituri-de-departajare-19207250

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cupa/acso-filiasi-fc-hermannstadt-meciul-care-deschide-faza-optimilor-cupei-romaniei-se-joaca-de-la-ora-1500-19207168

Ovidiu BOICA 27 Oct. 2021, 17:11 Liga 2
Pe aceeași temă