Primarul oraşului Potcoava, Emanuel Enăchioaia, a reacționat după ce ACSO Filiași, prin președintele Florin Spînu, a anunțat că va face memoriu pentru ca meciul cu Petrolul Potcoava, din etapa a 9-a a Ligii 3, Seria 6, să fie reprogramat.
Partida de la Filiași din ultima etapă a turului sezonului regular al Ligii 3 nu a avut loc la data la care fusese stabilită să se joace, vineri, 22 octombrie, de la ora 15:00, din cauza întârzierii cu peste 15 minute de la ora de start a jocului a ambulanței care trebuia să asigure asistența medicală.
Conform regulamentului, Petrolul Potcoava trebuie să câștige meciul la ”masa verde”, cu 3-0, însă gazdele vor reprogramarea, invocând motive legate de urgenţele Covid-19.
Primarul oraşului Potcoava spune că nu există temei regulamentar pentru reprogramarea meciului cu ACSO Filiaşi. Enăchioaia a fost prezent la meci, vineri, şi spune că nedisputarea jocului s-a produs din cauza lipsei organizării gazdelor, club condus de către unul dintre cei doi reprezentanți ai cluburilor din Liga 3 în Comitetul Executiv al FRF.
”Domnul preşedinte al echipei ACSO Filiaşi, care este şi membru în Comitetul Executiv al FRF, este o persoană cunoscătoare a regulamentelor şi ştie şi dumnealui că rejucarea partidei nu poate fi posibilă, întrucât nu există niciun temei regulamentar care să prevadă aşa ceva, iar Comisia de Disciplină ce va judeca speţa ar crea un precedent periculos în acest sens. Ar fi unic, în istoria fotbalului din România, rejucarea unei partide atunci când de la stadion au lipsit ambulanţa şi medicul delegat.
Mai mult decât atât, pot să vă spun că am fost la faţa locului şi am văzut personal cele întâmplate. La ora 15:15, cei trei arbitri, după ce au constat absenţa medicului delegat şi a ambulanţei, au mers cu cele două echipe la centrul terenului şi au consimţit finalul jocului prin fluier, aşa cum prevede regulamentul. Şi pot să vă mai spun că am plecat de la stadion şi ambulanţa nu ajunsese”, a declarat Emanuel Enachioaia, citat de News Flux.
Președintele ACSO Filiași, Florin Spînu, spunea după meciul nejucat cu Petrolul Potcoava că va face memoriu pentru a cere reprogramarea, invocând o situație specială, un caz fortuit, faptul că ambulanța nu a putut ajunge la timp, deoarece a avut pacieți cu Covid-19 de dus la spital.
”Salvarea nu a ajuns în timp regulamentar la stadion, a ajuns de la Craiova la 10 minute după cele 15 regulamentare. Medicii au ajuns în timp util, cu mașinile personale, au pus parafa pe raportul de joc, însă ambulanța nu a ajuns în timp util din cauza urgențelor cu cazurile de Covid. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată așa ceva. Avem contract cu Sf. Mina, o firmă cu care am lucrat bine până acum. Am stat de vorbă și cu ei, să văd ce s-a întâmplat, dar cu siguranță am să fac memoriu către Comisia de Disciplină pentru reprogramarea jocului. Trebuie să ținem cont că în momentul de față prioritară este sănătatea cetățeanului”, spunea Florin Spînu pentru Liga2.ro, în ziua în care ar fi trebuit să se joace meciul.
În Liga 3 este pe rol, de câteva luni, un caz aproape asemănător, privind un meci din Seria a 2-a.
Meciul CSM Râmnicu Sărat – Dinamo Bacău, din etapa a 3-a, nu s-a jucat la 10 septembrie, când a fost programat, deoarece gazdele nu au asigurat asistență medicală. Buzoienii au motivat absența ambulanței din cauza unor întâmplări neprevăzute, așa cum susține acum și ACSO Filiași.
Comisia de Disciplină și Etică a FRF a luat după câteva ședințe decizia de reprogramare a meciului, însă Dinamo Bacău a făcut recurs, iar jocul nu a mai fost programat până la o decizie a Comisiei de Recurs a FRF. Aceasta întârzie să apară, astfel că jocul nu are nici acum un rezultat, fie și el la ”masa verde”.
Revenind la meciul nedisputat de la Filiași, același Emanuel Enachioaia, primarul orașului Potcoava, susține că afirmațiile lui Florin Spînu nu sunt conforme cu realitatea, ci că totul s-a produs din cauza unor neînțelegeri între clubul organizator și cei de la ambulanță.
”Într-un articol apărut în presă la puţine minute după cele întâmplate la Filiaşi, domnul preşedinte invoca urgenţele cu cazurile Covid, dar situaţia pandemică din valul patru este instalată în România de ceva vreme şi este asemănătoare în toată ţara, iar cu toate acestea nu am cunoştinţă de un alt joc ce nu s-a putut desfăşura, pe motiv de lipsă de ambulanţă.
Medicul delegat nu a fost prezent la joc, aşa cum domnul preşedinte lasă să se înţeleagă în articol, iar acest aspect se poate dovedi foarte simplu: parafa medicului trebuie să existe în raportul de joc.
Din ce am constatat eu, a fost o lipsă de organizare, dovedită chiar de declaraţia domnului preşedinte, apărută vineri, într-o publicaţie locală, în care dumnealui recunoaşte. Citez declaraţia: «Salvarea nu a mai ajuns la meci. Așteptam salvarea de la Craiova, de la Sf.Mina. Am vorbit acolo, iar cel cu care am vorbit a înțeles că mâine (sâmbătă – n.red.) are loc meciul. Nu m-am gândit niciun moment că nu a înțeles, m-am ocupat de treburile celelalte și abia la ora 14.25 mi-am dat seama că este o problemă.» Iar, în încheierea articolului, chiar dacă supărarea este mare, aşa cum stă bine unui preşedinte, care este şi reprezentantul nostru, al echipelor din Liga a III-a în Comitetul Executiv al FRF, recunoaşte cu fair-play: «Conform regulamentului, oaspeții câștigă cu 3-0. Este prima dată când mi se întâmplă așa ceva…» Concluzionând, pot spune, că o eventuală rejucare l-ar surprinde chiar şi pe dumnealui”, a mai spus Emanuel Enăchioaia pentru sursa citată mai sus.
În precedentele trei meciuri disputate pe teren propriu în acest sezon de ACSO Filiași, toate au avut loc în zile de sâmbătă. Partida cu Petrolul Potcoava a fost stabilită pentru o zi de vineri, chiar la solicitatea gazdelor, deoarece săptămâna următoare, marți, aveau programat joc în optimile Cupei României, cu FC Hermannstadt. Cel mai probabil, cei de la ambulanță au uitat că fuseseră chemați vineri la stadion, nu sâmbătă, cum erau obișnuiți.
Reacția primarului din Potcoava nu a rămas fără răspuns din partea președintelui clubului din Filiași.
”Referitor la medicul delegat, îl anunț că atât dânsul, cât și medicul echipei au sosit primul la ora 15:05, iar celălalt la ora 15:08 și sau prezentat la cabine, unde medicul delegat a semnat și a pus parafa! Autosanitara a ajuns la stadion, dar după ora 15:15, iar dânsul nu avea cum să vadă, pentru că imediat după fluierul arbitrului a părăsit împreună cu soția stadionul!
În declarația mea inițială am spus că oaspeții, conform regulamentului, câștigă cu 3-0 numai printr-o decizie de comisie și numai dacă firma cu care colaborăm de 7 ani nu face dovada că autosanitara a avut urgență medicală!”, a transmis Florin Spînu prin intermediul Liga2.ro.
Florin Spînu i-a și comunicat edilului-șef Emanuel Enăchioaia ce articol din regulament a invocat în memoriu, pentru a încerca obținerea reprogramării meciului.
”Este adevărat ceea ce spune domnul primar legat de faptul că cunosc regulamentul și îi pot spune că invocăm Articolul 14, punctul 1, pentru un caz excepțional în situația întârzierii prestatorului de servicii medicale, autosanitara chiar a avut urgență medicală!
Respect pentru domnul primar, însă trebuie cu toții să înțelegem că este o situație grea la nivel mondial cu acest virus SARS-CoV-2 și că personalul medical în primul rând trebuie să fie prezent la cetățeanul care are nevoie de îngrijiri medicale și după la activitățile sportive!”, a comunicat Spînu.
La finalul turului Ligii 3, după nouă etape, contorizând și o viitoare victorie la ”masa verde” acordată în meciul nedisputat de vineri, Petrolul Potcoava a acumulat 11 puncte și se află pe locul 5 în Seria a 6-a, la egalitate cu CSM Alexandria și Flacăra Horezu, pe care le devansează la golaveraj. ACSO Filiași e marea dezamăgire a seriei, cu cele 10 puncte acumulate situându-se pe poziția a 9-a, penultima, la egalitate cu U Craiova (locul 8), dar sub ea, având un golaveraj mai slab.
În etapa a 10-a, Petrolul Potcoava joacă sâmbătă, 30 octombrie, de la ora 15:00, în deplasare la Sporting Liești (locul 4, 13 puncte), iar ACSO Filiași are meci tot atunci, acasă, cu Viitorul Dăești (locul 1, 22 puncte).
Foto: News Flux
https://liga2.prosport.ro/liga-3/acso-filiasi-a-ratat-ultimul-meci-din-turul-ligii-3-din-cauza-lipsei-ambulantei-ocupata-cu-cazurile-de-covid-florin-spinu-vrea-reprogramarea-jocului-trebuie-sa-tinem-cont-ca-in-momentul-de-19206487
https://liga2.prosport.ro/liga-3/liga-3-etapa-9-13-meciuri-incep-de-la-ora-1500-doi-dintre-cei-zece-lideri-au-meci-astazi-19206388