Fotbal și atmosferă, nu, bătaie, da! VIDEO | Fanii echipelor Poli și Dinamo s-au bătut înaintea meciului ”câinilor” cu Ripensia, din Cupa României

Anda DELIU 24 Sep. 2021, 09:48 Cupa României

La nivel oricât de mic ar cădea fotbalul, bătaia rămâne ”sfântă” pentru ultrași. Înainte de meciul dintre Ripensia și Dinamo (scor 0-1 în 16-imile Cupei României), doi fani ai echipei Poli Timișoara au mers să se încaiere cu fanii dinamoviști. Au găsit doar un mic grup de suporteri ai ”câinilor”, în fața unui supermarket din zona stadionului ”Dan Păltinișanu”, iar conflictul a fost stins imediat de forțele de ordine.

Bătaie între fanii echipelor Poli și Dinamo înaintea meciului dintre Ripensia și Dinamo

Dintre fanii care s-au luat la bătaie, patru erau de la Dinamo și doi de la Poli.

”În apropierea stadionului «Dan Păltinișanu» a avut loc un conflict între două grupuri de suporteri ai echipelor de fotbal S.S.U. Poli Timișoara și S.C. Dinamo 1848 S.A. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș au intervenit ferm și rapid pentru încetarea stării conflictuale, fiind imobilizate șase persoane. Acestea au fost identificate, legitimate și reținute pentru luarea măsurilor legale. Rolul nostru este de a asigura măsurile de ordine și siguranță publică. Nu vom permite ca astfel de derapaje să pună în pericol oamenii care au venit să se bucure de un spectacol sportiv”, a anunțat Inspectoratul Județean de Jandarmi Timiș.

Fanii au reținuți, duși la secție și amendați și interziși un an pe stadioane.

”Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș au intervenit rapid și ferm pentru a evita un conflict între cele două grupuri. Au fost imobilizate șase persoane. Acestea au fost identificate, legitimate și le-au fost aplicate un număr de șapte sancțiuni contravenționale, dintre care șase în valoare de 5500 de lei în baza Legii 61/1991 și un avertisment scris. De asemenea, împotriva acestor persoane s-a aplicat și măsura complementară de interzicere a accesului pe stadioane pe durata unui an de zile”, transmite Inspectoratul Județean al Jandarmilor Tmiiș.

Fanii timișoreni aveau treabă în timpul meciului

Faptul că bătaia a avut aceste proporții reduse se poate explica prin faptul că de la ora 19:00, fanii timișoreni au avut, online, Adunarea Generală a Membrilor Oficiali. Cum meciul a început de la 18:45, fanii lui Poli nu au venit pe stadion, deși antrenorul Ripensiei, Cosmin Petruescu, a declarat înainte de joc că ar dori poliști pe stadion să-i susțină echipa.

Cu siguranță, dacă un grup cât de cât de poliști era pe stadion, ar fi scandat anti-Dinamo când fanii ”câinilor” au înjurat nestingherit orașul Timișoara, în timpul meciului cu Ripensia.

În absența unei galerii roș-galbene care să dea o replică, bucureștenii au putut înjura în voie.

În schimb, pe stadion au fost mulți juniori ai clubului Ripensia, aceștia încercând în dese rânduri să încurajeze jucătorii lui Cosmin Petruescu cum au putut ei mai bine.

Foto: Sebastian Tătaru și Leczki Jozsi / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/dinamo-se-califica-in-optimile-cupei-romaniei-dupa-o-victorie-in-semi-anonimat-cu-ripensia-in-injuraturile-bucurestenilor-pentru-banateni-19202520

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/ripensia-sparring-partner-ul-perfect-pentru-dinamo-sa-depaseasca-seria-de-sase-esecuri-la-rand-sorin-colceag-am-aratat-ca-o-echipa-muncitoare-umila-modesta-care-stie-19202548

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/cupa-romaniei-16-imi-acso-filiasi-uta-se-joaca-de-la-ora-1600-ripensia-ultima-echipa-din-liga-2-ramasa-sa-joace-pentru-calificarea-in-optimi-19202362

Anda DELIU 24 Sep. 2021, 09:48 Cupa României
Pe aceeași temă