OFICIAL | Adrian Popa, prezentat de Steaua: ”Vreau să duc echipa în Liga 1, e obiectivul meu.” Durata contractuală și ce număr va purta

Răzvan STÎNGĂ 23 Sep. 2021, 14:29 Liga 2

Steaua a oficializat transferul lui Adrian Popa (33 de ani)! Deși mijlocașul avea în plan să plece în străinătate după ultima experiență, de la Academica Clinceni, a acceptat oferta formației lui Daniel Oprița, la ceva timp după ce s-a speculat că mutarea se poate materializa.

Adrian Popa a semnat cu Steaua pe doi ani: ”Vreau să duc echipa în Liga 1”

Steaua l-a prezentat prin câteva poze pe pagina de Facebook, cu un mesaj scurt: ”Adi Popa prezentat oficial la Steaua!”. Mijlocașul va purta tricoul cu numărul 88 și poate debuta pentru ”militari” în etapa a 8-a a Ligii a 2-a, vineri, când formația lui Daniel Oprița va juca în deplasare, cu FC Brașov.

Contractul dintre Steaua și Adrian Popa este valabil doi ani, până în vara lui 2023.

În jurul vârstei de 7-8 ani am venit prima dată pe stadion, pe vechiul stadion. După, în jurul vârstei de 12-13 ani am început să merg în peluză. E un pas important pentru mine, revin în locurile în care am copilărit, în locurile în care am cunoscut cam cele mai mari satisfacții din carieră, pe acest stadion. E un lucru benefic.

Mă cunosc bine suporterii, de când eram mic sau de când jucam pentru ei, pe gazon. Vreau să fie alături de echipă, să ne susțină, pentru că am trăit atâtea meciuri cu ei în spate (n.r. – se referă la perioada în care FCSB se numea Steaua) și știu cum e. Noi, la rândul nostru, ca echipă vrem să le aducem satisfacții și să ducem echipa unde îi este locul.

Nu mă gândesc să îmi închei cariera, vreau să duc echipa în Liga 1, acesta e obiectivul meu personal, pe lângă cel stipulat în contract. Pe termen scurt, vreau să fiu sănătos, pentru a ajuta echipa. Să prind ritmul de meci cât mai repede, pentru că eu nu am jucat vreun minut din luna mai, de când am avut ultimul meci la Clinceni. Au trecut câteva luni și e foarte greu.

Chiar dacă m-am antrenat de la 1 iulie cu Steaua, meciul e meci. Nu am jucat nici meciuri de pregătire, nici oficiale. Mi se pare totul ok la Steaua, sunt condiții, terenurile de antrenament sunt aceleași ca și ultima oară când am fost pe ele și făceam antrenamente aici. Stadion nou, lotul e unul echilibrat, cu jucători cu experiență, care au jucat în Liga 1, și știm ce avem de făcut.

(N.r. – Despre nivelul Ligii a 2-a) Nu am luat contact cu el, nu pot să ofer o părere pertinentă, dar sunt foarte multe echipe de tradiție și va fi interesant. Sperăm ca atunci când se va trage prima linie să fim în primele șase, iar din iarnă să atacăm locurile 1-4.

(N.r. – Ce l-a determinat să vină la Steaua) Am asimilat tot timpul Steaua cu Ghencea, sunt multe lucruri care m-au făcut să vin aici. Știu că suporterii sunt împărțiti, sperăm să atragem cât mai mulți și să vină lângă noi în continuare, pentru că am văzut că numărul lor e în creștere de la promovare la promovare. Sunt sigur, când vom intra în Liga 1, că se vor termina acele acte în justiție și fanii vor fi mai mulți în aceste tribune”, a declarat Adrian Popa, după ce a fost prezentat oficial la Steaua.

Adrian Popa, de trei ori campion al României cu FCSB 

Sezonul trecut, Adrian Popa a jucat pentru două echipe, FC Voluntari și Academica Clinceni. A adunat 26 de meciuri în Liga 1 și a marcat de patru ori. Anterior experiențelor de la cele două, mijlocașul a mai evoluat, în România, pentru Poli Timișoara, Gloria Buzău, Universitatea Cluj, Concordia Chiajna și FCSB. În străinătate a bifat trei echipe, Reading (Anglia), Al-Taawoun (Arabia Saudită) și Ludogoreț (Bulgaria).

Adrian Popa are șapte trofee în carieră, dintre care trei titluri în România, cu FCSB, trei ani la rând, 2013, 2014, 2015.

Steaua, la patru puncte de liderul Petrolul, după șapte etape 

Steaua e pe locul 5 în Liga 2, cu 14 puncte, la patru puncte de liderul Petrolul și la trei de locurile 2 și 3, FC Hermannstadt și Concordia Chiajna. În etapa a 8-a, Steaua va juca, așadar, contra echipei FC Brașov, vineri de la ora 17:00. Partida va fi în format live-text pe Liga2.ro.

Foto: Steaua
Video: Steaua TV

https://liga2.prosport.ro/seria-1/motoreta-adi-popa-a-semnat-cu-steaua-prima-reactie-a-fostului-jucator-al-fcsb-nu-bag-mana-in-foc-ca-nu-vom-promova-sezonul-acesta-exclusiv-19202167

https://liga2.prosport.ro/seria-1/daniel-oprita-suparat-dupa-remiza-din-ghencea-cu-selimbar-insa-deloc-ingrijorat-am-pierdut-aceste-doua-puncte-in-prima-repriza-antrenorul-pune-presiune-pe-jucatorii-stelei-19201813

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/cupa-romaniei-16-imi-sase-meciuri-incep-de-la-ora-1630-intra-la-joc-sapte-echipe-din-liga-2-si-doua-din-liga-3-19202088

 

 

 

Răzvan STÎNGĂ 23 Sep. 2021, 14:29 Liga 2
Pe aceeași temă