În ultimul meci al turului play-off-ului Ligii 2, Dunărea Călărași și ”FC U” Craiova au remizat la scorul de 1-1. Prima repriză a fost îngrozitor de plictisitoare, iar jocul s-a schimbat total după reușita spectaculoasă a gazdelor, în minutul 55.
Ariel Lopez a deschis scorul pentru Dunărea cu un șut frumos de la 28 de metri central, lobat peste Enache, ieșit ușor în față.
Reușita gazdelor i-a trezit din somn pe jucătorii liderului play-off-ului. Anghelina (58), Ciolacu (59) și Cristea (61) au avut ocazii la poarta lui Began, pentru ca Alami (75) să fie aproape și el de gol cu un lob, însă nereușit.
După un corner din dreapta, Andrea Compagno (80) s-a transformat din nou în salvatorul Craiova. De această dată a înscrie cu capul din 6 metri.
Asaltul oltenilor la poarta Dunării a continuat, însă Negru (81) a ratat incredibil din 3 metri. Anghelina (88) a trimis și el pe lângă poartă dintr-o loviutră liber, iar italianul Compagno (90+3) putea trimite încă o dată în plasă, însă de această dată a reluat slab din 7 metri, tot cu capul, iar portarul a reținut pe centru.
Cu acest rezultat, U Craiova 1948 SA are 46 de puncte și se menține pe locul 1, la trei puncte peste Rapid. Dunărea Călărași, cu 39 de puncte, e pe locul 4.
În etapa a 6-a a play-off-ului, prima a returului, Dunărea Călărași joacă în data de 30 aprilie, de la ora 15:00, în deplasare la ASU Poli (locul 6, cu 33 de puncte). ”FC U” Craiova joacă tot în 30 aprilie, de la ora 20:00, pe teren propriu, cu CS Mioveni (locul 3, cu 42 de puncte).
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
Ariel Lopez 50′ / Andrea Compagno 80′
Dunărea Călărași: Began – Wiktorski, Bg. Șandru, A. Lopez – Andr. Rus, Cr. Pușcaș, Cârstocea, Djuric (Acolatse 65′), Sălceanu – Alami (Kanda 78′), Bud (Val. Alexandru 57′)
Rezerve neutilizate: I. Alexandru – Fotescu, I. Sîrbu, Țenea, Ciucur, C. Petre
Antrenor: Cristian Pustai
”FC U” Craiova: M. Enache – Gîț, Gugu, D. Ispas, Huyghebaert – C. Cristea – Andr. Ciolacu (R. Negru 78′), Dr. Albu, Baeten (Anghelina 46′), Ad. Voicu (Val. Munteanu 60′) – Compagno
Rezerve neutilizate: Mogoșanu – Blidar, Vl. Pop, Stoenac, Luboya, A. Diakite
Antrenor: Eugen Trică
Stadion: ”Ion Comșa” (Călărași); Fără spectatori; Arbitru: Horia Gabriel Mladinovici; Asistenți: Vlad Bârleanu și Mihăiță Necula (Bucureşti); Rezervă: Eduard Ioniță (Galaţi); Observatori: Silviu Crângaşu (Ploieşti) și Petre Badea (Tulcea).
♦Min 90+5 Final de meci. Dunărea și Craiova remizează la scorul de 1-1. Cu acest rezultat, U Craiova 1948 SA are 46 de puncte și se menține pe locul 1, la trei puncte peste Rapid. Dunărea Călărași, cu 39 de puncte, e pe locul 4.
♦Min 90+4 Anghelina reia din voleu, din 17 metri central, dezastruos, mult peste, posibil în afara stadionului
♦Min 90+3 Huyghebaert centrează din stânga, Compagno sare mai sus ca Lopez, reia cu capul din 7 metri central, însă pe centrul porții, unde Began reține
♦Min 90 + Meciul e prelungit cu trei minute. În jocul din sezonul regular, Craiova învingea Dunărea cu 2-1, la Severin, cu un gol marcat în minutul 90+4, tot după trei minute de prelungiri arătate
♦Min 88 Anghelina bate pe lângă poartă, aproape de vinclul din stânga, o lovitură liberă de la circa 25 de metri ușor lateral stânga
♦Min 81 Munteanu scapă în stânga, centrează prin fața porții, Negru se demarcă excelent în careul mic și reia din 3 metri, singur cu portarul, mult peste transversală
♦Min 80 1-1 Cristea bate un corner din dreapta, Andrea Compagno reia cu capul din fața lui Wiktorski și Lopez, din 6 metri, și înscrie în stânga, făcând inutil plonjonul lui Began
♦Min 78 ⇐⇒ La Craiova, intră Radu Negru în locul lui Andrei Ciolacu. La Dunărea, Saifeddine Alami este înlocuit de Baudouin Kanda
♦Min 75 Pe un contraatac, Alami încearcă un lob peste Enache, însă nu reușește execuția și portarul reține
♦Min 66 ||| Costinel Gugu pierde duelul aerian cu Alexandru, apoi îl ține din spate și primește cartonașul galben
♦Min 65 ⇐⇒ Pustai mută și el din nou. Iese Sandro Djuric și intră Charles Acolatse
♦Min 61 Cristea primește la 25 de metri central, trage pe poartă, Began se întinde în stânga și scoate de lângă bară în corner
♦Min 60 ⇐⇒ Iese Adrian Voicu și intră Valentin Munteanu, acesta din urmă fost jucător la Dunărea, echipă cu care a promovat în Liga 1
♦Min 59 După corner, mingea ajunge în partea opusă careului, în stânga, de unde se centrează în fața porții, iar balonul se lovește de Compagno. Dunărea respinge, oltenii reintră rapid în posesie, Ciolacu primește la 15 metri, protejează cu corpul la rămâne singur cu Began, însă trage pe centrul porții și goalkeeperul respinge în stânga sa și apoi reține
♦Min 58 Anghelina avansează până în fața careului, trage din 16 metri, ușor lateral stânga, mingea e deviază și se duce în corner
♦Min 57 ⇐⇒ Iese Cristian Bud și intră Valentin Alexandru, la Dunărea
♦Min 55 1-0 Gîț degajează în față din dreapta careului, Compagno preia larg și pierde mingea în fața lui Ariel Lopez, care avansează până la circa 28 de metri central, de unde prinde un șut superb, lobat, aproape în vinclul din stânga, fără șanse pentru Enache, care a plonjat în zadar
♦Min 46 S-a reluat meciul
♦Min 46 ⇐⇒ Eugen Trică mută la pauză. Iese William Baeten și intră Marian Anghelina
♦Min 45+1 Pauză. Dunărea Călărași și ”FC U” Craiova sunt la egalitate după prima repriză, scor 0-0. A fost o repriză modestă, în care s-a ajuns rar la poartă
♦Min 44 După un corner din stânga, bătut de Cârstocea, Pușcaș dă pe lângă minge în 2 metri, balonul sare la Lopez, care e prins în față și nu reușește să-l trimită pe poartă, iar unul dintre jucătorii Craiovei degajează în disperare de cauză
♦Min 38 Gîț centrează din dreapta, înalt, în careul mic, unde Began reține fără probleme
♦Min 32 Compagno primește în careu, pătrunde în dreapta, până aproape la limita de a scăpa mingea în aut de poartă, trage la prima bară, unde Began parează în lateral
♦Min 29 Albu șutează slab din 22 de metri ușor lateral stânga, pe lângă poartă
♦Min 21 Voicu centrează din stânga careului, în forță, Baeten vine din spate și reia în minge pe lângă poartă, pică, însă arbitrul lasă jocul să continue
♦Min 20 Ispas pătrunde în careu pe stânga, centrează într-un adversar, mingea se înalță, tot Ispas reia cu capul și trimite în fața porții, iar Compagno câștigă duelul aerian cu Lopez și deviază cu capul din 6 metri destul de puțin peste transversală
♦Min 19 Djuric bate prost lovitura de colț din dreapta, se respinge de la prima bară, ulterior, mingea e centrată apoi înalt în careul mic, iar Enache prinde din fața lui Lopez
♦Min 18 Alami trage din afara careului, mingea îl atinge de un craiovean și se duce în corner
♦Min 11 Se joacă mai mult la mijlocul terenului, fără ca vreuna dintre echipe să ajungă să aibă ocazie la poartă
♦Min 4 ||| William Baeten îi pune o talpă pe genunchi lui Alami, după ce ratează întâlnirea cu mingea, și primește cartonașul galben. Alami urlă de durere după impact, însă poate continua. A avut mare noroc, pentru că, dacă impactul ar fi fost mai puternic, putea să se aleagă și cu piciorul rupt
♦Min 1 A început partida de la Călărași
Ultima etapă a turului play-off-ului Ligii 2, runda a 5-a, se încheie în această seară, după desfășurarea meciului dintre Dunărea Călărași și U Craiova 1948 SA, care are startul la ora 17:30.
Anterior, sâmbătă, în acestă runda a turneului de promovare în Liga 1, ASU Poli a pierdut acasă cu FK Csikszereda (scor 0-1), iar Rapid și CS Mioveni au remizat la Mogoșoaia, la scorul de 1-1.
Dunărea Călărași se află pe locul 4 în play-off și, momentan, nu poate urca mai sus de această poziție chiar dacă va câștiga. Se va apropia însă de formațiile de deasupra sa, printre care și ”FC U” Craiova.
Trupa antrenată de Cristian Pustai are în acest moment 38 de puncte, după ce în etapa trecută a dat semne de revenire, cu succesul cu 2-1 la Miercurea Ciuc cu FK Csikszereda. Anterior, Dunărea pierduse cu 4-1 la Rapid și cu 5-1 acasă cu CS Mioveni, asta după ce play-off-ul îl începuse cu un 0-0 pe teren propriu cu ASU Poli.
”Vom întâlni echipa care a condus în cea mai mare parte acest campionat, iar FCU este meritat pe locul 1. Craiova este o echipă bine organizată, am studiat-o cu atenție, dar lucrurile de ordin tactic față de jocul nostru direct le voi comunica băieților mei. Am văzut care sunt punctele forte ale oltenilor și vom încerca să ne luăm măsuri.
Dar noi nu trebuie să mai facem greșelile pe care le-am făcut în ultimul meci al nostru de acasă, mă refer la cel cu Mioveni. Dacă nu ne vom lua măsurile necesare în fața Craiovei și vom repeta greșelile din meciul cu Mioveni, atunci nu vom avea nicio șansă. Însă, de această dată, o să fie un alt meci, iar noi vrem să îl câștigăm. Înaintea startului play-off-ului nu vă ascund faptul că ținteam și noi promovarea directă, dar acum ne este foarte greu să mai realizăm acest lucru și vom încerca să prindem un loc de baraj”, a spus Cristian Pustai înainte de meciul cu U Craiova 1948 SA.
În schimb, ”FC U” Craiova are posibilitatea să profite de egalul dintre Rapid și CS Mioveni, următoarele clasate, și să se desprindă de ele la cinci, respectiv șase puncte. O poate face cu o victorie la Călărași, astăzi.
Echipa antrenată de Eugen Trică are trei victorii consecutive în play-off. În ultimul joc a trecut cu 1-0 pe ”Ion Oblemenco” de Rapid, iar anterior a câștigat acasă cu ASU Poli (1-0) și în deplasare la Miercurea Ciuc, 2-1 cu FK Csikszereda. Play-off-ul la început cu o remiză la CS Mioveni (scor 0-0).
”Ne așteaptă o partidă foarte dificilă. Ați văzut că în ultimul meci al lor au reușit să câștige la Miercurea Ciuc. Au schimbat și sistemul de joc. Folosesc trei fundași centrali, dar să vedem dacă vor juca așa și cu noi. Cei care cred că vom avea o partidă ușoară se înșeală amarnic.
Dunărea formează un grup puternic, în ciuda problemelor financiare pe care le au de patru-cinci luni de zile. Îi cunosc bine, iar ei se mobilizează foarte bine, mai ales că după victoria de la Ciuc au intrat și ei în cărți pentru cele două locuri promovabile direct”, a spus Trică înaintea partidei de la Călărași.
La finalul sezonului regular, U Craiova 1948 SA s-a clasat pe locul 1, cu 35 de puncte, iar Dunărea Călărași a fost pe locul 2, cu 34 de puncte. În meciul direct, desfășurat la Drobeta Turnu Severin, în etapa a 3-a, oltenii se impuneau cu 2-1. Călin Cristea (34) și Claudiu Bălan (90+4) marcau atunci pentru echipa antrenată de Nicolo Napoli, iar Ionuț Sîrbu (78) înscrie pentru trupa lui Cristian Pustai.
Acum, în play-off, după patru etape, diferența dintre cele două echipe este de șapte puncte, 45 față de 38.
Meciul de astăzi de la Călărași, de pe stadionul ”Ion Comșa”, va fi arbitrat de o brigadă din București, condusă de centralul Horia Gabriel Mladinovici, care îi are asistenți pe Vlad Bârleanu și Mihăiță Necula (Bucureşti). Arbitru de rezervă este Eduard Ioniță (Galaţi), iar observatori au fost delegați Silviu Crângaşu (Ploieşti) și Petre Badea (Tulcea).
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cristian-pustai-recunoaste-superioritatea-echipei-fc-u-craiova-inaintea-partidei-cu-dunarea-calarasi-e-meritat-pe-locul-1-e-o-formatie-bine-organizata-conditiile-19181537
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-u-craiova-se-poate-desprinde-in-fruntea-play-off-ului-o-victorie-cu-calarasi-o-transforma-in-favorita-clara-la-locul-1-eugen-trica-e-insa-prudent-dunarea-se-mobilizeaz-19181512
https://liga2.prosport.ro/seria-1/rapid-cs-mioveni-meci-important-in-lupta-pentru-locul-2-direct-promovabil-in-liga-1-jocul-de-la-mogosoaia-incepe-la-ora-1500-19181211
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-5-in-play-out-de-la-ora-1100-se-joaca-la-targu-jiu-cluj-si-slatina-in-play-off-asu-poli-o-intalneste-pe-fk-csikszereda-de-la-ora-1230-19181127