”FC U” Craiova este o stare de spirit, iar suporterii ei își iubesc favoriții indiferent de vremurile și situația în care se află acum din cauza pandemiei COVID-19.
Cel mai nou exemplu l-au dat ultrașii din Legione Sud București, brigadă care face parte din Peluza Sud ’97, galeria formației patronate de Adrian Mititelu. Aceștia s-au deplasat, luni seară, în cantonamentul în care liderul Ligii 2 de afla la Buftea, pentru a-i încuraja pe jucătorii lui Ovidiu Stângă înainte de primul meci oficial pe care îl dispută în 2021. Astăzi, de la ora 17:30, ”FC U” Craiova o întâlnește la Chiajna pe Concordia.
În timpul evenimentului, suporterii echipei craiovene le-au transmis jucătorilor lui Ovidiu Stângă că vor fi alături de ei în lupta pentru promovarea în Liga 1 și că speră că vor reveni pe stadioane cât mai repede, pentru a-i susține și din tribune.
Ultrașii din Legione Sud București au aprins câteva torțe și au scandat pentru jucătorii echipei ”FC U” Craiova, ieșiți afară să-i asculte pe suporteri.
Fanii au afișat și un banner cu mesajul: ”Știința e credința noastră, / Promovarea – datoria voastră!”
portari: Popa, Enache, Taborda;
fundași: Negru, Gîț, Paramatti, Gugu, Diallo, Ispas, Huyghebaert;
mijlocași: Raicea, Cristea, Baeten, Albu, Anghelina, Zanfir, Munteanu;
atacanți: Luboya, Bălan, Compagno, Voicu.
”FC U” Craiova joacă astăzi, de la ora 17:30, la Chiajna, cu Concordia, primul meci oficial din 2021, în etapa a 17-a a Ligii 2. Echipa antrenată de Ovidiu Stângă se situează pe locul 1 în clasament, cu 30 de puncte acumulate în 14 meciuri.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/alexandru-bourceanu-explica-motivul-pentru-care-nu-a-ramas-la-fc-u-craiova-nu-am-putut-sa-fac-compromisuri-sansele-pe-care-i-le-da-echipei-lui-mititelu-la-promova-19172112