Eugen Trică încă speră ca Turris Oltul să nu se retragă din Liga 2: ”Nu este nimic oficial. Ar fi mare păcat”

Marius ANGHEL 15 Jan. 2021, 11:17 Liga 2
Eugen Trică încă speră ca Turris Oltul să nu se retragă din Liga 2: ”Nu este nimic oficial. Ar fi mare păcat”

Eugen Trică nu știe situația echipei Turris Oltul Turnu Măgurele, la care este antrenor, și speră ca aceasta să nu se retragă din campionatul Ligii 2, așa cum a luat, în această săptămână, decizia finanțatorul ei, Valentin Dragnea.

Fostul fotbalist al Craiovei, Stelei sau CFR Cluj a auzit zvonuri despre abandon, însă din moment ce nimeni nu l-a informat în mod oficial de această hotărâre, încă mai are speranțe că acest lucru nu este adevărat.

Eugen Trică crede că ar fi păcat ca Turris Oltul să se retragă din Liga 2

Trică spune că ar fi păcat pentru munca și investițiile făcute până acum la Turris Oltul ca echipa să se desființeze. La începutul săptămânii următoare urmează să se întâlnească cu patronul clubului.

”Săptămâna viitoare o să am o întâlnire cu finanțatorul. Într-adevăr, au plecat majoritatea jucătorilor. Să vedem ce soluții se găsesc, de continuare sau… Am văzut că a apărut prin ziar ceva, dar deocamdată nu e nimic oficial.

Eu sunt antrenor echipei. Acum, pe cine antrenez, nu mai știu. Eu mai am contract până în vară.

Nu este nimic oficial. Ar fi mare păcat. Din ce am citit zvonurile astea, ar fi păcat să se desființeze această echipă, pentru că finanțatorul a investit foarte mult, e munca lui, a luat-o de la Liga a 4-a și ar fi păcat să o dizolve sau să o retragă din campionat”, a spus Eugen Trică pentru Liga2.ro.

Silviu Bogdan: ”Am fost anunțat că sponsorul principal al echipei și-a retras finanțarea

Managerul general al echipei Turris Oltul, Silviu Bogdan, a vorbit în această săptămână despre retragerea clubului din Liga 2. El a fost anunțat de retragerea finanțatorului.

”Am plecat de la Turris. De comun acord am încheiat colaborarea. Am fost anunțat că sponsorul principal al echipei și-a retras finanțarea. Săptămână viitoare cei care sunt acum la club vor trimite o hârtie oficială la FRF pentru retragerea din campionat. Îmi pare foarte rău de acestă situație. Eugen Trică (n.r. – antrenorul echipei) își va rezolva și el situația în câteva zile”, a declarat, pentru Liga2.ro, Silviu Bogdan.

Trică are o victorie, în Cupa României, și trei remize și o înfrângere, în campionatul Ligii 2, ca antrenor la Turris Oltul

Eugen Trică (44 de ani) a fost numit antrenor la Turris Oltul la data de 10 noiembrie 2020, când l-a înlocuit pe Erik Lincar, demis după jocul din etapa a 11-a a Ligii 2.

A condus echipa în patru meciuri de campionat, în care a înregistrat trei remize și o înfrângere: 0-0 cu Viitorul Pandurii, 1-2 la CSM Slatina, 1-1 la Dunărea Călărași și 1-1 cu Fotbal Comuna Recea. În plus a stat pe bancă și la jocul din 16-imile Cupei României, când a învins cu 1-0 prim-divizionara Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, obținând calificarea în faza optimilor, unde a picat să joace cu Dunărea Călărași.

În acest moment, Turris Oltul ocupă locul 13 în clasamentul Ligii 2, cu 19 puncte acumulate în 15 meciuri desfășurate în tot atâtea etape. E la patru puncte de ultimul loc care duce în play-off-ul de promovare în Liga 1, ocupat de ”U” Cluj, cu șase etape înainte de final.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/turris-oltul-turnu-magurele-se-retrage-din-campionatul-ligii-2-patronul-valentin-dragnea-si-a-retras-finantarea-19164853

https://liga2.prosport.ro/seria-1/prima-reactie-dupa-ce-turris-oltul-a-decis-sa-se-retraga-din-liga-2-silviu-bogdan-saptamana-viitoare-se-trimite-hartie-oficiala-la-frf-19164866

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/acum-are-loc-tragerea-la-sorti-pentru-stabilirea-meciurilor-din-8-imile-cupei-romaniei-19164666

https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-erik-lincar-e-nedumerit-si-acum-de-demiterea-sa-de-la-turris-oltul-n-am-inteles-strategia-puteam-sa-mi-asum-si-aceasta-situatie-din-clasament-antrenorul-spune-cu-cine-a-fo-19164956

Marius ANGHEL 15 Jan. 2021, 11:17 Liga 2
Pe aceeași temă