Mutare surprinzătoare pe piața transferurilor făcută de Petrolul astăzi, 12 ianuarie 2021. Echipa ploieșteană readuce în lot un al doilea jucător de care se despărțise vara trecută.
După Ștefan Bărboianu (fundaș, 33 de ani), readus de la Turris Oltul Turnu Măgurele, ”găzarii” l-au convins să se întoarcă și pe Sergiu Arnăutu (30 de ani). Atacantul a fost golgheterul echipei în ultimele sezoane, însă în vara trecută a plecat la Concordia Chiajna, după ce îi expirase contractul cu Petrolul și nu i se oferise o prelungire.
Arnăutu a fost prezent ieri la reunirea Concordiei, de care s-a despărțit astăzi pentru a reveni la Petrolul, clubul său de suflet.
Prahoveanul originar din Vălenii de Munte evoluase pentru Concordia în 15 meciuri, 12 ca titular, și a înscris 4 goluri, fiind al doilea marcator al echipei, alături de Azdren Llullaku, după Andrei Hergheligiu, care are 5 reușite.
La Petrolul revenise în vara lui 2017, când echipa era în Liga 3, iar în următoarele două sezoane de Liga 2 a fost titular incontestabil și golgheter. În ediția 2018/2019 a avut 14 goluri în 33 de meciuri, iar în campionatul 2019/2020 a avut 11 reușite în 26 de partide.
”Golgheterul „lupilor” din ultimele sezoane, Sergiu Arnăutu, va îmbraca, din nou, tricoul formației noastre! Atacantul central a semnat, astăzi, un acord cu FC Petrolul Ploiești, valabil până la finalul actualului campionat, cu clauză de prelungire în situația promovării.
Ajuns la vârsta de 30 de ani, Arnăutu (1.87 metri) este, practic, un produs al Petrolului, debutând pentru formația „galben-albastră” în 2008, atunci când a bifat 16 apariții în eșalonul secund. A trecut, apoi, la Chimia Brazi, iar în 2012 s-a transferat, în primul eșalon, la CS Turnu Severin. Au urmat CS Mioveni, CSM Rm. Vâlcea, Juventus București, FC Tiraspol, FCM Baia Mare și Luceafărul Oradea, pentru ca, în vara lui 2017, Arnăutu să se întoarcă la Petrolul, fiind, în următoarele trei stagiuni, principalul marcator al echipei: 22 goluri în sezonul 2017-2018 (Liga 3), 15 goluri în campionatul 2018-2019 și 10 goluri în stagiunea 2019-2020.
În acestă ediție, Sergiu Arnătutu a evoluat pentru Concordia Chiajna, bifând 15 apariții și patru goluri marcate.
Bine ai revenit, Sergiu Arnăutu!”, a anunțat Petrolul pe site-ul oficial.
În această iarnă, Petrolul i-a mai adus până acum pe Silviu Pană (mijlocaș, 29 de ani), Ștefan Bărboianu (fundaș, 33 de ani), ambii foști la Turris Oltul Turnu Măgurele, și pe Vlad Mitrea (mijlocaș, 19 ani), împrumutat de la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.
Petrolul și-a aflat astăzi, în urma tragerii la sorți, adversarul din 8-imilor Cupei României. Ploieștenii vor întâlni pe teren propriu, în jurul datei de 10 februarie, prim-divizionara Poli Iași. Aici vezi reacția lui Viorel Moldovan.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/jucatorii-pe-care-claudiu-niculescu-i-a-avut-la-dispozitie-la-primul-antrenament-din-2021-absentii-concordiei-chiajna-despre-care-clubul-nu-spune-nimic-19164645
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/viorel-moldovan-vrea-un-parcurs-cat-mai-lung-in-cupa-romaniei-reactia-antrenorului-dupa-ce-s-a-stabilit-ca-petrolul-va-intalni-poli-iasi-in-8-imi-avem-potentialul-necesar-sa-castigam-19164707
https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-si-a-anuntat-cinci-jucatori-ca-nu-mai-conteaza-pe-ei-viorel-moldovan-are-inca-un-antrenor-secund-in-staff-iar-echipa-a-decis-unde-merge-in-cantonament-19164502
https://liga2.prosport.ro/seria-1/golgheterul-petrolului-din-cele-doua-sezoane-de-liga-2-ii-va-fi-rivala-la-promovare-echipei-ploiestene-sergiu-arnautu-a-semnat-cu-concordia-chiajna-la-ultimul-meci-a-inscris-19142362