Ovidiu Stângă, nerăbdător să dea drumul la treabă la ”FC U” Craiova: ”A început adrenalina să se activeze în corpul meu”. Ce spune despre atingerea obiectivului, promovarea în Liga 1

Cosmin OLTEANU 26 Dec. 2020, 13:53 Liga 2
Ovidiu Stângă, nerăbdător să dea drumul la treabă la ”FC U” Craiova: ”A început adrenalina să se activeze în corpul meu”. Ce spune despre atingerea obiectivului, promovarea în Liga 1

Ovidiu Stângă, noul antrenor al lui ”FC U” Craiova, a vorbit despre revenirea acestuia pe banca formației din Bănie. Acesta a abordat și subiectul obiectivului declarat al echipei oltene, promovarea în Liga 1. Ovidiu Stângă a semnat, zilele trecute, cu clubul oltean, după ce și-a reziliat contractul cu olandezii de la PSV Eindhoven, unde ocupa postul de scouter.

Stângă a mai antrenat-o în două rânduri pe ”FC U” Craiova, dar și pe rivala din oraș, Universitatea Craiova.

Ovidiu Stângă, despre revenirea la FC U Craiova

Tehnicianul, în vârstă de 48 de ani, spune că a fost destul de greu să-și rezilieze contractul cu PSV, însă se bucură că, într-un final, a revenit pe banca lui ”FC U” Craiova. Ovidiu Stângă este de părere că urmează o perioadă grea pentru echipa din Bănie. Acesta susține că, cu ajutoru echipei și al suporterilor, ”FC U” Craiova va reuși să promoveze în Liga 1, la finalul sezonului.

”Revenirea în fotbalul românesc a fost o decizie greu de luat, dar, fiind vorba de Craiova, a început adrenalina să se activeze în corpul meu. Au fost și niște discutii cu PSV-ul pentru că eram sub contract cu ei și nu prea încetează colaborările cu antrenorii foarte ușor.

Atât eu, cât și Craiova, am purtat negocieri cu ei, iar până la urmă s-au înțeles pentru transferul meu către Craiova. O să fie o perioadă grea, dar, cu ajutorul echipei, suporterilor și a celor implicați în activitatea clubului, eu cred că ne vom îndeplini obiectivul, adică promovarea”, a declarat Ovidiu Stângă, pentru GSP.

”FC U” Craiova e lider în Liga 2, la venirea lui Ovidiu Stângă 

Stângă preia echipa de pe primul loc în Liga 2 și cu 30 de puncte amulate în 14 partide. ”FC U” Craiova e la patru puncte peste locurile 2 și 3, Viitorul Pandurii și Rapid.

Despre Ovidiu Stângă:

  • Ovidiu Stângă este un produs sută la sută al școlii de fotbal craiovene
  • A debutat la 20 de ani în echipa națională a României și a jucat la două Campionate Mondiale, 1994 și 1998
  • A evoluat sub tricolor și la EURO 1996
  • Pentru echipa olteană a jucat între 1990 – 1995, 2002 – 2004 și 2005 – 2007
  • În străinătate a activat la PSV Eindhoven, Salamanca și Helmond Sport

https://liga2.prosport.ro/seria-1/mititelu-junior-reactie-ferma-dupa-numirea-lui-ovidiu-stanga-la-fc-u-craiova-sa-arate-tuturor-ca-a-gresit-ce-spune-despre-tradarea-din-2013-19163104

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-u-craiova-la-un-pas-sa-numeasca-noul-antrenor-ovidiu-stanga-este-o-oferta-tentanta-pentru-mine-exclusiv-19163084

https://liga2.prosport.ro/seria-1/primul-transfer-facut-de-fc-u-craiova-in-aceasta-iarna-laudat-nae-constantin-e-convins-ca-oltenii-au-ales-bine-prin-aducerea-lui-arsene-luboya-este-un-atacant-de-calitate-19162849

 

 

 

 

 

 

Cosmin OLTEANU 26 Dec. 2020, 13:53 Liga 2
Pe aceeași temă