Rapid continuă să-și dezamăgească suporterii și să înregistreze umilințe peste umilințe. În doar o lună și trei zile a înregistrat patru eșecuri rușinoase, fapt care a dus echipa tocmai pe locul 11 în Liga 2 și i-a produs eliminarea din Cupa României încă din primul tur în care a intrat.
Ultima înfrângere a fost cea de joi seară, cu CS Mioveni, la scorul de 0-3, într-un meci restant din etapa a 8-a, amânat la momentul respectiv din cauza cazurilor de COVID-19 din cadrul clubului giuleștean. Argeșenii au punctat prin Mihai Ișfan (22), Guilherme Garutti (55) și Sergiu Negruț (69 – penalty) și i-au produs echipei giuleștene al treilea eșec în acest sezon.
Cu CS Mioveni a revenit pe teren pentru Rapid și golgheterul Cătălin Hlistei, absent la jocul de cupă cu Progresul Spartac din cauza infectării cu noul coronavirus. Nici măcar prezența sa nu a schimbat ceva în joc, cum, de altfel, nici nu U Craiova 1948 SA nu a prea contat.
”Mi-este rușine de ceea ce s-a întâmplat în ultimele trei meciuri. Suntem căzuți, parcă, psihic. Nu putem să ieșim din această pasă proastă. Nu avem decât să băgăm capul în pământ, să muncim de două ori mai mult decât am făcut-o până acum și să o scoatem la capăt, pentru că este inadmisibil ceea ce se întâmplă în momentul de față la noi”, a spus, după partida cu CS Mioveni, Cătălin Hlistei, care e de părere că jucătorii sunt singurii vinovați pentru perioadă neagră prin care trece echipa.
La această partidă antrenor interimar a fost Mihai Iosif, ”principalul” echipei secunde din Liga 3, după ce Adrian Iencsi a fost demis.
”Ni s-a transmis că domnul Iosif este antrenorul nostru. Nu știu pentru cât timp, dacă dânsul va rămâne sau o să vină alt antrenor. Noi trebuie să ne facem treaba indiferent cine este pe bancă. Nu cred că este vina antrenorului ceea ce se întâmplă. Este doar vina noastră, a jucătorilor, pentru că noi jucăm, noi am pierdut, nu antrenorul sau antrenorii dinainte. Noi suntem singurii vinovați”, a spus Hlistei.
Golgheterul Rapidului a ajuns să își dorească să nu joace următorul meci, sperând ca ”U” Cluj, care e în focar de COVID-19, să ceară amânarea partidei din etapa a 10-a. Hlistei speră ca prin această nouă pauză, la echipa sa să se mai pună la punct lucrurile.
”Suntem cu capul în pământ, suntem dezamăgiți de tot ce am făcut până acum. Sperăm, totuși, să fie amânat meciul cu ”U” Cluj, pentru că avem mare nevoie de o pauză, de o pregătire, din nou, pentru că, eu cel puțin, stând două săptămâni, chiar dacă astăzi m-am simțit bine fizic, parcă nu aveam același tonus. Coronavirusului a venit exact într-un moment bun pentru noi, cred că câștigasem înainte de meciul cu Craiova. Au venit acele probleme. După aceea au continuat. Fiind negativi, am stat totuși izolați o săptămână, iar, apoi, noi am continuat să stăm izolați, cei care am ieșit pozitivi”, e de părere mijlocașul Rapidului.
Dacă în primele cinci meciuri din acest sezon de Liga 2 Cătălin Hlistei a marcat de fiecare dată câte o dată, în următoarele trei jocuri disputate n-a mai reușit să înscrie. Acest lucru se întâmplă exact după momentul în care arădeanul era depistat dopat și interogat de ANAD. Hlistei spune că acel eveniment nu l-a afectat, ci mai degrabă pauza forțată cauzată de detectarea lui ca pozitiv la COVID-19.
”Nu m-a afectat prea mult. Am vorbit și cu domnul Balaj (n.r. – fostul arbitru Cristian Balaj, acum președintele Agenţia Naţională Anti-Doping), știam ce ni s-a transmis. Eu eram liniștit, pentru că știam că nu am consumat o altfel de substanță, doar pe cea nazală, pentru că am o problemă la nas. În rest, m-am pregătit. A venit pauza cu coronavirus și asta m-a dat puțin înapoi. Cred că ne-a afectat puțin psihic, știind că echipierii noștri au acest virus, poate am intrat cu frică să nu îl luăm și noi, să nu îi îmbolnăvim pe cei de acasă. De exemplu, eu am stat acasă 12 zile neavând simptome. Nu mi s-a înfundat nasul, nu am avut absolut nimic. Am ieșit pozitiv după o săptămână de stat în casă și nu mi-am putut explica treaba aia. A trecut. Trebuie să punem capul în pământ, să muncim de două ori mai mult și să o scoatem la capăt”, a mai spus Cătălin Hlistei la finalul meciului cu CS Mioveni.
Rămasă cu 13 puncte în nouă etape, Rapid ocupă locul 11 în clasamentul Ligii 2. Următorul meci în are programat luni, tot la Buftea, de la ora 18:00, cu ”U” Cluj, în cazul în care ardelenii nu cer amânarea partidei.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/restanta-rapid-cs-mioveni-se-disputa-la-buftea-de-la-ora-1830-ambele-echipe-si-au-schimbat-in-aceasta-saptamana-antrenorii-19154997
https://liga2.prosport.ro/seria-1/mihai-iosif-a-recitat-din-mihai-eminescu-si-si-a-spus-toate-trairile-dupa-rapid-cs-mioveni-0-3-cred-ca-o-sa-fim-si-batuti-si-alergati-imi-vine-sa-plang-sa-ma-bag-in-pamant-19155145
https://liga2.prosport.ro/seria-1/alexandru-pelici-a-adus-mioveniului-cel-mai-categoric-succes-a-sezonului-dar-nu-si-a-asumat-multe-merite-contributia-mea-e-mica-ii-dedicam-succesul-lui-niculescu-19155135