Alexandru Pelici (46 de ani) și-a dat demisia din funcția de antrenor principal al echipei CSM Reșița, după eșecul de pe teren propriu, cu Pandurii, scor 1-2, din etapa a 8-a a Ligii a 2-a. Pelici nu a mai așteptat discuția la rece cu conducerea și a decis să renunțe la post imediat după meciul cu ”lanterna roșie” a Ligii 2, cea mai slabă formație din acest sezon. La interviuri a expus și motivele pentru care a luat această decizie și și-a cerut scuze tuturor pentru rezultatele slabe.
Alexandru Pelici și-a cerut iertare în special suporterilor, pentru că au încercat mereu să susțină echipa. Antrenorul a lăudat modul în care fanii au sprijinit jucătorii, chiar dacă sezonul de Liga 2 a început poate nu atât de mult cum și-ar fi dorit reșițenii. Speră ca prin această decizie luată de el să se producă un șoc la echipă, iar apoi să vină și rezultatele pozitive în serie. Pelici i-a urat baftă antrenorului care o să vină și speră să scoată echipa din acest moment greu.
CSM Reșița a avut mai mulți jucători absenți pentru partida cu Pandurii, din cauza cazurilor de COVID-19 din cadrul clubului pe care conducerea le ascunde în continuare, dar antrenorul nu a vrut să scuze astfel eșecul. A precizat că victoria era obligatorie, mai ales că a întâlnit ultima clasată și echipa care nu a mai câștigat de mai bine de un an în Liga 2. În altă ordine de idei, Pelici a subliniat faptul că nu s-a simțit ”lucrat” pe timpul experienței de la gruparea din Reșița.
”Ceea ce se poate spune e următorul lucru: ceva trebuie să se schimbe, şi o să se schimbe începând cu demisia mea. Nu putem să mergem aşa în continuare, îmi este ruşine pentru suporterii aceştia minunaţi care încearcă să vină lângă noi, şi meci de meci fac eforturi să vină, iar noi îi răsplătim cu eşec după eşec, ca să spun aşa. Mie, unul, îmi este ruşine, şi pentru asta am decis ca drumul meu alături de CSM Reşiţa să se oprească în momentul de faţă.
Sper ca următorul antrenor care va veni după mine să găsească soluţii ca să câştige şi pe teren propriu, nu doar afară. Le mulţumesc tuturor celor cu care am lucrat în acest timp scurt, îi mulţumesc pentru încredere lui Cristi şi celor care m-au investit, îmi pare rău că nu am reuşit mai mult. Cauzele sunt mai multe, şi subiective şi obiective.
Astăzi, din păcate, ne-au lipsit şapte jucători cu COVID, am făcut improvizaţii, Dumitraş abia a revenit după COVID, dar nimic nu scuză prestaţia noastră, cel puţin cea din prima repriză. În acelaşi timp, nimic nu ia din meritele celor de la Pandurii, care şi-au dorit foarte mult să câştige şi au realizat acest lucru. Mi-am luat la revedere de la băieţi, le-am comunicat antrenorilor secunzi, voi vorbi şi cu Cristi, sper ca echipa să meargă înainte şi să găsească şi dramul de noroc care nouă ne-a lipsit.
Sunt şi anumite lucruri pe care nu mi le explic, lucruri care ţin de prestaţia jucătorilor, felul în care jucăm afară, în contrast total cu ceea ce jucăm acasă. Dar sub nicio formă nu vreau să sugerez că am fost «lucrat»”, a declarat Alexandru Pelici, citat de Radio Reșița.
Alexandru Pelici a fost numit antrenor la CSM Reșița la începutul lunii iunie 2020, când i-a luat locul lui Dorinel Munteanu. A condus echipa în opt partide, șapte în campionat și una în Cupa României, câștigând de numai două ori. Înainte să semneze cu reșițenii, ultimele echipe pregătite de Pelici au fost Ripensia, FC Hermannstadt, CS Mioveni și CSM Râmnicu Vâlcea.
Rezultatele înregistrate de CSM Reșița cu Alexandru Pelici antrenor:
0-4 cu Petrolul (acasă), 1-0 cu Aerostar Bacău (deplasare), 0-0 cu ASU Poli (acasă), 1-0 cu SCM Gloria Buzău (deplasare), 0-3 cu Unirea Slobozia (acasă), 0-0 cu Metaloglobus (deplasare) și 1-2 cu Pandurii Târgu Jiu (acasă), cât și 1-1 după 90 și 120 de minute și 3-5 la lovituri de departajare cu U Craiova 1948 SA în turul 3 al Cupei României (deplasare).
CSM Reșița se află într-un moment extrem de delicat. Din Cupa României a fost eliminată, iar în campionat se află pe locul 14, cu 8 puncte după șapte meciuri. Etapa următoare, CSM Reșița merge la Turnu Măgurele, pentru meciul cu Turris Oltul, sâmbătă, de la ora 11:00.
Alexandru Pelici nu este singurul antrenor care pleacă de la echipa sa în acest debut de sezon de Liga 2. În această ediție din care au trecut opt etape s-au mai produs încă patru schimbări pe banca tehnică la patru formații.
Adrian Falub și-a dat demisia de la Universitatea Cluj și a fost înlocuit cu Costel Enache, Cristian Lupuț a demisionat de la Aerostar Bacău și a fost schimbat cu Daniel Munteanu, Ciprian Danciu a fost dat afară de la Fotbal Comuna Recea și înlocuit cu Nicolae Constantin, iar penultima care a mutat pe banca tehnică a fost U Craiova 1948 SA, care l-a dat afară pe Nicolo Napoli, deși echipa era pe locul 1 în Liga 2, și l-a numit interimar pe preparatorul fizic Dan Vasilică.
Foto: Radio Reșița și Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-8-sase-meciuri-incep-de-la-ora-1100-partida-zilei-are-loc-la-constanta-de-la-ora-1200-liderul-sta-in-aceasta-runda-19152820
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-resita-n-a-scapat-inca-de-covid-19-cativa-jucatori-au-fost-retestati-pozitiv-care-este-situatia-echipei-inaintea-meciului-cu-pandurii-19152703
https://liga2.prosport.ro/seria-1/reactia-fc-u-craiova-dupa-decizia-tas-a-solutionat-doua-din-cele-cinci-procese-pe-care-le-avem-pe-rol-ambele-au-fost-in-contradictoriu-cu-csu-si-frf-19152904