Egalul cu Petrolul nu o destabilizează pe UTA. Cristian Bustea e sigur: ”Trebuie să stăm cu capul sus, pentru că de aceea suntem pe primul loc. Noi am reușit mereu să ne ridicăm”

Andrei PASCU 15 Jul. 2020, 21:25 Liga 2

UTA a terminat încă un meci din play-off-ul Ligii 2 fără victorie. După eșecul din prima etapă cu Turris Oltul (scor 4-3), de această dată arădenii au făcut 1-1, tot pe teren propriu, cu Petrolul. Chiar dacă nu sunt în cel mai bun moment, jucătorii liderului clasamentului au încredere că pot să câștige ultimele trei meciuri și să promoveze în Liga 1.

La declarațiile de la finalul duelului, fundașul Cristian Bustea a precizat că, în acest moment, partida din următoarea etapă este capitală pentru UTA.

Cristian Bustea: ”Trebuie să ne adunăm până luni, pentru că avem treabă”

Luni, de la ora 17:30, UTA joacă împotriva echipei CS Mioveni, în deplasare. Este prima partidă pe care o va juca în afara Aradului, în acest play-off, iar Bustea speră ca el și colegii săi să se întoarcă acasă cu trei puncte, care ar putea fi decisive în obținerea promovării.

”Din păcate, nu am câștigat nici azi, dar cred că este un punct care va conta. Va conta și nu avem decât să mergem la Mioveni cu încredere. Încă suntem pe primul loc, la două puncte de locul 2, dar în acest moment sunt importante punctele și trebuie să le luăm. Toate meciurile sunt ca niște finale, deci trebuie să câștigăm cel puțin două din ele. Atmosfera este ok în vestiar. Băieții trebuie să stea cu capul sus, pentru că de aceea suntem pe primul loc. Noi am reușit mereu să ne ridicăm, împreună cu Mister. Trebuie să ne adunăm până luni, pentru că avem treabă. Trebuie să câștigăm luni și după aceea să vorbim. Nu ne vedem nicăieri, în Liga 1, trebuie să ne revenim fizic. Suprafața sintetică te încarcă foarte tare. Luni sper să facem o figură frumoasă”, a declarat Cristian Bustea la DigiSport, după 1-1 cu Petrolul.

Altă părere a avut după meci antrenorul Laszlo Balint, care și-a criticat în mod special fundașii.

Cristian Bustea a fost utilizat pentru al doilea meci consecutiv de Laszlo Balint ca fundaș dreapta, deși de obicei juca în flancul stâng. Foto: Ciprian Petcuț / Sport Pictures

UTA mai are două puncte peste următoarea clasată 

UTA (26 de puncte) a avut cinci puncte avans față de următoarea clasată înaintea startului play-off-ului, dar acum mai are doar două puncte peste locul 2, Turris Oltul (24 puncte), și cinci peste Rapid, Petrolul și CS Mioveni (toate cu câte 21 de puncte). Campionii FC Argeș e pe locul 6, cu 20 de puncte.

În ultimele trei meciuri din acest turneu de promovare, echipa lui Laszlo Balint mai joacă, pe lângă partida cu CS Mioveni din deplasare, cu Rapid, la Arad, și cu Campionii FC Argeș, la Pitești.

Foto: Ciprian Petcuț / Sport Picturesși Leczki Jozsi / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/inca-o-finala-in-play-off-ul-ligii-2-uta-petrolul-se-joaca-de-la-ora-1830-aradenii-si-ar-putea-pierde-de-tot-avantajul-ploiestenii-risca-sa-iasa-din-calculele-promovarii-19139403

https://liga2.prosport.ro/seria-1/gabriel-deac-si-stefan-blanaru-increzatori-ca-petrolul-mai-poate-promova-si-dupa-al-doilea-egal-din-play-off-daca-o-sa-castigam-etapele-urmatoare-o-sa-fim-pe-locul-2-19139519

https://liga2.prosport.ro/seria-1/laszlo-balint-nu-si-a-menajat-jucatorii-dupa-egalul-cu-petrolul-s-a-dus-naibi-avantajul-pe-care-l-am-avut-inainte-de-acest-play-off-antrenorul-echipei-uta-spune-cine-merita-sa-prom-19139501

Andrei PASCU 15 Jul. 2020, 21:25 Liga 2
Pe aceeași temă