Scenariul gândit în interiorul FRF pentru încheierea actualului sezon fotbalistic afectat de situația creată de pandemia de COVID-19 și aflat ”pe surse” de ProSport / Liga2.ro dă fiori unuia dintre cluburile lider din seriile Ligii 3, care se vrea promovat în Liga 2 în conjunctura în care campionatul va fi ”înghețat”. Mai exact, echipei Progresul Spartac, prima clasată din Seria a 3-a, nu îi convine planul gândit de președintele Răzvan Burleanu și relatat de ProSport / Liga2.ro, care ar afecta-o, și vine cu propriul punct de vedere.
În articolul în care este publicat planul lui Răzvan Burleanu pentru actuala ediția a campionatelor Liga 1, 2 și 3, aflat ”pe surse” din cadrul FRF, ProSport / Liga2.ro prezenta astfel varianta pentru eșalonul al treilea:
”Liga 3 – sursele ProSport afirmă că aproape toate cluburile din acest eșalon vor „înghețarea” campionatului, excepții fiind puține, printre care și ”FC U” Craiova, echipa patronată de Adrian Mititelu, liderul Seriei a 4-a. Cei de la FRF le-ar fi cerut deja tuturor echielor să anunțe în scris exact ce probleme au și dacă doleanța este de a stopa competiția.
De asemenea, cei de la FRF intenționează ca, la Liga 3, dacă acest sezon nu se va mai desfășura, să promoveze toate echipele aflate acum pe primul loc, însă, spre exemplu în Seria 3, Progresul Spartac și CSM Slatina, aflate la egalitate de puncte pe primele două locuri, cu bucureștenii având golaverajul mai bun, să joace baraj între ele, iar câștigătoarea să urce în Liga 2. Ar urca, astfel, Aerostar Bacău (Seria 1), Unirea Slobozia (Seria 2), U Craiova 1948 SA (Seria 4) și Fotbal Comuna Recea (Seria 5).
Apoi, din Liga 3 ar urma să nu retrogradeze nicio formație, s-ar completa și cu nou-promovare din Liga 4, dorința fiind de a se alcătui o nouă serie cu scopul de a reduce distanțele extrem de mari – costurile unei deplasări la acest nivel fiind peste posibilitățile multor cluburi. Spre exemplu ruta Craiova – Arad”.
Conducerea clubului Progresul Spartac reacționează la scenariul prezentat, cu privire la echipele promovate în liga secundă în cazul ”înghețării” campionatelor din eșaloanele inferioare, numindu-l pe site-ul oficial ca fiind ”ciudat”. Gruparea bucureșteană nu concepe să joace un baraj de promovare cu CSM Slatina, echipă cu care se află la egalitate de puncte, cu care a încheiat la egalitate meciul direct din turul campionatului (scor 2-2), și căreia îi ia față în acest moment datorită golaverajului: 43-9 față de 34-9.
”Astfel, ar urma ca patru dintre liderele seriilor de L3 sa fie declarate promovate in urma inghetarii sezonului, in timp ce o a cincea, respectiv tocmai Progresul Spartac, sa sustina un… meci de baraj cu echipa situata de pe locul doi, CSM Slatina!! Justificarea ar fi faptul ca cele doua au punctaj egal, fiind departajate „doar” pe criteriul golaverajului. O justificare care nu sta catusi de putin in picioare, in conditiile in care, daca la sfarsitul campionatului am fi avut o situatie similara, departajarea s-ar fi facut fara probleme la golaveraj si un joc de baraj era prevazut doar daca nu doar golaverajul ci si numarul total de goluri marcate ar fi egale! De asemenea, un astfel de scenariu ar deschide si pentru alte echipe de pe locul 2 aflate sau nu la distanta minima de lider (Baia Mare, la doua puncte, sau Ulmu la trei, pot trece pe primul loc dintr-un singur rezultat direct favorabil), sa solicite un tratament similar”, susține Progresul Spartac.
Dacă ar fi după cum gândește clubul înființat în 2014 și care se visează ”direct descendent al Progresului București, un continuator de drept al tradiției bleu-albastre”, atunci, de exemplu, echipa franceză Lens, a doua clasată în liga a doua, ar trebui să conteste și ea decizia Ligii Profesioniste din Hexagon, care a hotărât ”înghețarea” sezonului și desemnarea formației Lorient drept campioana eșalonului secund și nou-promovată de pe locul 1 în Ligue 1. De ce nu ar fi vrut și Lens un meci de baraj cu Lorient pentru a fi campioană, având în vedere că se află la doar un punct în spate, nu la trei, cum este Mostiștea Ulmu față de Unirea Slobozia (Seria 2), sau la două, cum este Minaur Baia Mare față de Fotbal Comuna Recea (Seria 5)?
În plus Progresul Spartac pomenește despre criterii eronate de departajare la finalul unui sezon dus la sfârșit pe teren. În caz de egalitate, două echipe sunt departajate în primul rând pe baza rezultatelor directe înregistrate, nu a golaverajului. Cât despre un presupus joc de baraj, acesta ar fi abia al șaptea criteriu de departajare între două echipe aflate la egalitate de puncte, nu al treilea, deci aproape imposibil de ajuns la el.
Sau poate că Progresul Spartac nu a înțeles că planul prezentat de ProSport / Liga2.ro nu este unul propunere, ci este gândit, potrivit surselor noastre din cadrul FRF, chiar de președintele Răzvan Burleanu.
”Situația excepțională” despre care vorbește echipa bucureșteană îi poate fi și împotrivă, nu doar pro. Adică să joace un baraj de promovare cu CSM Slatina, echipă cu care se află la egalitate de puncte și cu care a încheiat la egalitate meciul direct după ce a marcat în al șaselea minut de prelungiri în urma unei faze controversate.
Conducătorii clubului din București are ”toată convingerea” că FRF nu va ”favoriza în mod direct o anumită echipă”, gândindu-se, bineînțeles, la CSM Slatina, club susținut puternic financiar de autoritățile locale pesediste în lupta pentru promovare.
”Sigur, ideal ar fi ca promovarea sa se poata decide pe teren si nu in afara lui. Dar suntem intr-o situatie exceptionala, campionate importante din vest s-au anulat deja definitiv, iar un singur meci de „baraj” jucat dupa o pauza de patru luni este aproape la fel de relevant ca si datul cu banul…
Deocamdata, acest „scenariu” ramane doar la nivel de speculatie, iar noi avem toata convingerea ca FRF va aplica un criteriu unitar de promovare la nivelul tuturor seriilor din esalonul al treilea, fara a favoriza in mod direct o anumita echipa.
Progresul Spartac a remizat in tur, in deplasare, pe terenul celor de la CSM Slatina, scor 2-2. Conform regulamentului, Progresul Spartac a fost declarata campioana de toamna, terminand turul pe prima pozitie, cu 34 de puncte, la egalitate cu CSM Slatina, golaverajul bleu-albastrilor fiind mai bun”, mai scrie Progresul Spartac.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-burleanu-vrea-cu-orice-pret-reluarea-ligii-1-planurile-pentru-liga-2-si-liga-3-cum-vrea-sa-determine-echipele-promovate-19131214
https://liga2.prosport.ro/liga-3/frf-s-a-consultat-si-cu-reprezentantii-cluburilor-din-liga-3-despre-variantele-de-reincepere-a-sezonului-majoritatea-au-inclinat-spre-inghetarea-actualei-editii-ce-se-doreste-de-la-19131051