Petrolul a rămas în inima lui Gerlado Alves: ”M-am bucurat de fotbal. Nu mai era vorba de bani, jucam de plăcere”. Experiențele portughezului în România și de ce a refuzat oferta Rapidului

Răzvan STÎNGĂ 24 Apr. 2020, 12:57 Liga 2

Ajuns la 39 de ani și retras din fotbal de aproape trei sezoane, Geraldo Alves continuă să urmărească Liga 1 și Liga 2 din România. Fostul fundaș a fost unul dintre cei mai buni străini care au ajuns în România. Nu numai el și-a pus amprenta asupra campionatului nostru. Și atmosfera și momentele din prima ligă l-au marcat pe fostul apărător portughez.

Geraldo Alves: ”Petrolul a picat în ligile inferioare, dar fanii au ținut echipa în viață” 

A jucat pentru FCSB, Petrolul și Astra, dar cel mai bine s-a simțit la gruparea ploieșteană, spune Geraldo. Trepidațiile tribunei la fiecare meci de pe ”Ilie Oană” și profesionalismul oamenilor de acolo l-au făcut să afirme clar, că a fost cea mai frumoasă experiență trăită în România.

Ar mai fi continuat și după, dacă nu apăreau problemele financiare și Petrolul nu era nevoită să renască din ligile inferioare, pe modestele terenuri, grele și anevoioase.

”Din punct de vedere fotbalistic, cel mai bine m-am simțit la Petrolul, datorită atmosferei care s-a format acolo. La Steaua (n.r. – FCSB) au fost mai multe probleme. Se schimbau antrenori, jucători și nu a fost tocmai bine. Nu a fost liniște. Am avut toate condițiile acolo, dar existau multe probleme care nu aveau legătură cu fotbalul. La Petrolul a fost multă liniște. Am avut toate condițiile pentru a face performanță și chiar m-am bucurat foarte mult de fotbal. Am avut tot, banii la timp. E păcat că la final s-a întâmplat ce s-a întâmplat și s-a intrat în faliment. Dacă nu apărea problema asta, continuam. Deja nu mai era vorba de bani, era vorba de plăcere.

Petrolul a trecut printr-o remodelare foarte drastică. A căzut în ligile inferioare, dar suporterii au ținut echipa în viață. A venit și brandul Veolia lângă echipă și încearcă să promoveze echipa. Dar mi se pare că nu s-a găsit formula potrivită. S-au schimbat antrenori, jucători”, a declarat Geraldo Alves la Telekom Sport.

În 2017 a avut ofertă de la Rapid, dar vârsta nu iartă pe nimeni. A decis să se retragă 

La 36 de ani, fundașul portughez putea să continue să joace. A avut ofertă chiar din România, de la Rapid. A cântărit bine și a decis că, la fel ca fiecărui fotbalist, i-a venit și lui rândul și trebuie să renunțe la momentul potrivit.

”În ultimii doi ani nu am jucat pentru bani, am jucat din plăcere. Au fost, în schimb, alte lucruri care m-au deranjat. E greu să joci fotabal când ai anumite probleme. Am avut ofertă și de la Rapid înainte să mă retrag. Chiar m-am gândit la ofertele pe care le-am avut, dar nu am mai continuat. Când eram la Astra, erau mulți rapidiști, am văzut ce înseamnă dragostea pentru Rapid. Se cânta în vestiar imnul.

Cred că în România oamenii trebuie să fie mai respectați, și fotbaliștii și antrenorii”, a mai punctat Alves.

Crescut de modesta Varzim, Geraldo a ajuns la Benfica în 1999, la 19 ani, și a stat pe ”Da Luz” până în 2002, când a fost lăsat să plece liber de contract la Beira-Mar. Ulterior, a mai trecut pe la Gil Vicente, Pacos Ferreira și AEK Atena, înainte să ajungă în Liga 1.

Cât despre aventura la FCSB, aceasta a început în 2010 și a durat până în 2012, când Geraldo a plecat la Petrolul. În cei doi ani petrecuți la clubul care evolua pe atunci în Ghencea, Geraldo și-a trecut în C.V. un trofeu al Cupei României, în sezonul 2010/2011.

Pentru trupa ploieșteană a jucat nu mai puțin de trei sezoane, iar pe lângă experințele frumoase pe care le-a trăit alături de fani și colegi, a avut succes și pe planul trofeelor. A cucerit a doua Cupă a României, în 2012-2013.

Ultima echipă din cariera a coincis și cu obținerea celui mai important trofeu: campionatul. Fundașul portughez a luat titlul în stagiunea 2015-2016 cu Astra. Un sezon mai târziu avea să se retragă.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/situatia-financiara-principala-problema-a-echipelor-din-liga-2-sunt-multe-cluburi-finantate-din-bani-publici-si-avem-dificultati-riscurile-majore-care-pot-aparea-daca-pauza-se-pre-19130381

https://liga2.prosport.ro/seria-1/proiect-de-anvergura-la-petrolul-ploiestenii-schimba-strategia-la-centrul-de-copii-si-juniori-costel-lazar-vor-intra-intr-un-program-de-pregatire-aprobarea-finantatorului-a-venit-imediat-19130373

 

 

Răzvan STÎNGĂ 24 Apr. 2020, 12:57 Liga 2
Pe aceeași temă