În campionatul Ligii 2 au trecut două weekenduri în care nu s-au disputat meciuri, după ce competiția a fost suspendată din cauza pandemiei COVID-19. Pauza forțată va fi cel puțin până la mijlocul lunii mai, în cazul în care starea de urgență nu va fi prelungită, astfel că, până atunci, vor mai trece încă cel puțin zece etape nedisputate. Amânarea cu un an a Campionatului European din această vară va permite federației să întindă competia pe o perioadă mai lungă în acest an, nu doar până la începutul lunii iunie, așa că speranțe de încheiere a sezonului normal sunt în acest moment. Dacă se prelungește însă perioada în care este interzis să se joace fotbal, atunci și actuala ediție a eșalonului secund va suferi modificări pentru a putea ajunge la final și a decide echipele promovare, respectiv retrogradate.
Antrenorul echipei Campionii FC Argeș, Ionuț Badea, a vorbit într-un interviu postat pe pagina de Facebook a grupării piteștene despre această perioadă pe care o traversăm și care nu a mai fost întâlnită. Acesta povestește cum afectează această pandemie activitatea sportivilor și a competițiilor, cum ține legătura cu jucătorii săi și modul în care îi ține „în priză”, dar își spune și opinia despre variantele în care ar putea continua sezonul și, totodată, face recomandări pentru suporteri.
„Toată lumea încearcă să rămână concentrată și să nu piardă din pregătire”
Cum a afectat activitatea echipei pandemia de coronavirus?
Normal că afectează această pandemie bunul mers al echipei, nu numai al nostru, ci al tuturor. Este inutil să mai discutăm acum aceste implicații, însă primele lucruri care suferă sunt cele din puncte de vedere fizic și apoi toate sunt legate în serie. Faptul că nu ne putem antrena cu grupul, iarăși contribuie negativ. Suntem pe picior de egalitate cu toate echipele implicate. Din păcate, se pierde mult din această perioadă de pregătirea pe care am făcut-o în această iarnă. Campionatul era la început, pentru că erau trei etape disputate. O să fie o egalitate când ne vom putea antrena din nou și vom putea reîncepe campionatul.
Ce program de pregătire au fotbaliștii în această perioadă de pauză?
Discutăm legat de programele individuale cu toți jucătorii. Avem grupul nostru în care anunțăm și programul, îl și explicăm astfel încât să existe o menținere a efortului și să putem avea un tonus, să putem elimina accidentările care ar putea surveni în urma unei perioade în care se stă mai mult decât ar trebui. Fiecare jucător are un program individual pe care trebuie să și-l facă. Feedback-ul de la ei este pozitiv. Toată lumea încearcă să rămână concentrată și să nu piardă din pregătire. Din punctul ăsta de vedere, implicarea este totală. Mai discutăm individual, telefonic. Programul este de menținere, însă, în momentul în care se va ști exact, programul de menținere se va schimba, în ideea în care vom trece la o curbă a efortului cu încărcare mare marți, miercuri, cu descărcare joi, cu menținere vineri, și apoi un efort aproape de ceea ce înseamnă jocul oficial din punct de vedere al efortului anaerob lactacid. Lucrurile astea sunt gândite, sunt puse într-un cadru astfel încât jucătorii să se se simtă protejați din punctul ăsta de vedere.
„E greu să faci predicții în momentul de față cum va continua campionatul, ci doar variante”
Am văzut că jucătorii s-au mobilizat și i-au îndemnat pe oameni să stea în casă și să respecte recomandările autorităților.
Da. Sunt reacții normale. E un lucru îmbucurător că jucătorii, fiind persoane publice, vin în întâmpinarea publicului și aceste mesaje confirmă și consolidează ceea ce autoritățile cer pe această perioadă. E important să ca toată lumea să conștientizeze acest lucru. Mesajul de ,,rămâneți acasă” nu este unul superficial. Practic rămând acasă îți ajuți aproapele. Faptul că ei au făcut aceste mesaje și au dat niște direcții opiniei publice, nu fac altceva decât să mă bucure. De-a lungul timpului am suferit foarte mult la simțul civic și acest simț civic trebuie să înceapă cu fiecare dintre noi. Conșientizarea unei probleme înseamnă și o asumare de responsabilitate.
Crezi că se va mai relua campionatul și care ar fi formatul cel mai bun?
Din ce se discută la nivelul Grupului de Lucru al Federației Române de Fotbal sunt mai multe variante prin care se poate relua campionatul ligii a doua. Cea mai optimistă ar fi cu reluarea pregătirii în 16 aprilie, cu grupul, după care pe 16 mai ar trebui să înceapă din nou campionatul. Este o previziune optimistă, dar în același timp rămâne o situație de adaptare, pentru că nu știm cum va evolua această pandemie în următoarele săptămâni. Dacă lucrurile vor stagna și vor rămâne încadrate în ce avem acum, cred că acest lucru ar putea fi posibil.
În condițiile acestea, Grupul de Lucru al FRF a decis, pe undeva, o reluare a campionatului cu format de play-off și play-out în care primele opt echipe să dispute șapte meciuri, trei acasă și patru în deplasare, sau invers, în funcție de cum se vor trage la sorți. În baza acestor meciuri ar urma să se facă un clasament final al play-off-ului, urmând ca celelalte echipe să joace pentru play-out în aceeași situație pentru a vedea care rămâne în liga secundă și care coboară. Este o situație de adaptare a tot ceea ce se va întâmpla în toată societatea românească. E greu să faci predicții în momentul de față, ci doar variante.
O altă variantă ar fi reluarea campionatului cu o lună mai târziu, pe 15 iunie, dar cea mai aproape variantă de adevăr rămâne cea cu play-off și play-out. De ce spun acest lucru? Pentru că există și varianta de a se juca toate meciurile până la final, adică 14 etape. Dar cea mai viabilă și cea mai aproape de realitatea pe care o avem acum este acea de a se juca mai puține meciuri și de a se închide campionatul cât mai repede. Faptul că Euro 2020 s-a mutat în 2021, practic oferă cluburilor și federațiilor posibilitatea să închidă acest campionat și nu să-l înghețe cum este în forma lui din acest moment. Ar fi mult mai corect și mult mai aproape de tot ce înseamnă competiție, nu să se înghețe anul și să se joace până la final cu meciuri mai puține.
„Dați dovadă de responsabilitate. E important să înțelegem că este o pandemie și nu o epidemie”
Ce recomandări ai pentru argeșeni și suporterii echipei?
Recomandările mele pentru argeșeni sunt clar legate de toate aceste mesaje care au fost date până acum de către autorități și persoane publice. Încercați să rămâneți cât mai mult acasă, faceți cumpărături o dată la o săptămână, dacă puteți. Dați dovadă de responsabilitate și nu e o situație în care mă gândesc doar la persoana mea, ci la cei de lângă mine. E important să înțelegem că este o pandemie și nu o epidemie. Este important să ne asumăm această responsabilitate de a avea grijă de ceilalți prin simplele acțiuni pe care ar trebui să le facem. Pentru suporteri e o situație grea pentru că inima unui suporter nu o poate lua nimeni și atâta vreme cât ea va continua să bată alb-violet, din partea noastră aveți maxim, poate 300 la sută. Forza Viola!
Foto: Leczki JOZSI / Mediafax Foto
Video: Fotbal Club Argeș Pitești