Farul își menține o medie de cel puțin patru goluri marcate pe meci amical în acest început de an. După 4-0 cu echipa under 19 a clubului și 6-1 cu Poseidon Limanu-2 Mai (Liga 3), echipa constănțeană a trecut, vineri, cu 4-0 și de CS Medgidia, o formație mai slab clasată în Seria a 2-a a Ligii 3 decât Poseidon, pe locul 12 față de 8. Acesta a fost ultimul test al „marinarilor” înainte de plecarea în cantonamentul din Turcia.
Pentru acest joc de pregătire, Farul s-a deplasat la Medgidia, unde a jucat pe stadionul „Iftimie Ilisei”. Ianis Zicu a început partida cu o formulă de start experimentală, în care s-au regăsit jucătorii mai puțin folosiți în prima parte a sezonului, exceptându-l pe căpitanul Vlad Muțiu, dar și o parte dintre cei veniți în această iarnă. Prima repriză a fost echilibrată, cu ocazii de ambele părți, dar niciuna dintre formații nu a marcat. Cea mai importantă situație a gazdelor a fost respinsă de Muțiu de sub transversală, în timp ce Denis Hordouan a ratat o mare șansă când a trimis peste poartă dintr-o poziție excelentă, a notat site-ul oficial al Farului.
După pauză, cu o formulă total schimbată, Farul a reușit să marcheze de trei ori în șapte minute. Mai întâi, Baudouin Kanda (59) a punctat cu un lob spectaculos din marginea careului, apoi Antonio Cruceru (62) a fructificat din marginea careului mic centrarea perfectă venită de la Alexandru Stoica, iar Ionuț Stoica (66) a împins mingea în plasă după o lovitură liberă.
Scorul final a fost stabilit de Baudouin Kanda (79), care a scăpat singur, a driblat portarul și a trimis simplu în poartă.
Farul, prima repriză: Muțiu (Eșanu 30) – Nicola, Cană, Cărăruș, Carabela – D. Toma, Ardelean, Mitrov – Hordouan, Gherghiceanu, Halep
Farul, repriza a doua: Eșanu (Udeanu 60) – Leca, V. Lică, I. Ursu, D. Panait – Ant. Cruceru (Șt. Rus 80), Antoche, Greu – Kanda (D. Ciolacu 80), Gherghiceanu (I. Stoica 55), Al. Stoica
CS Medgidia: Nanu – Mișelăricu, Bîrsănel, V. Apostol, Rusu – Pușcașu, Suflariu, Muzechearu, Dogaru – Păun, Moise. Au mai jucat: Marin, Prince, Hagioglu, Carabaș, Damașaru, Roată, Ghenciu. Antrenor: Mihai Guliu
Farul pleacă duminică în cantonament în Turcia, în stațiunea Lara, din Antalya, unde va sta până pe 15 februarie, iar Ianis Zicu își va testa jucătorii în mai multe meciuri amicale, patru dintre adversari fiind deja stabiliți.
Foto: FC Farul Constanța