–––––––––––––
Meciul Campionii FC Argeș – Petrolul Ploiești nu s-a mai jucat sâmbătă seară, de la ora 19:30, când a fost programat inițial, din cauza ceții dense care a fost la Pitești. Partida a fost amânată o oră, iar apoi arbitrul a decis reprogramarea ei pentru astăzi, de la ora 12:00.
De la ora 11:00, la Chiajna, se joacă Concordia – CS Mioveni. Ilfovenii au căzut pe loc retrogradabil, pe 16, în timp ce CS Mioveni e pe locul 2, cu 30 de puncte.
––––––––––––
Ultimul meci al zilei în Liga 2, din etapa a 18-a, se joacă la Pitești, acolo unde, de la ora 19:30, Campionii FC Argeș o întâlnește pe Petrolul Ploiești. Jocul are implicații în fruntea clasamentului.
Ionuț Badea: „Petrolul, una dintre grupările cu puține fisuri, pe care sper să le dezvoltăm în favoarea noastră”
După derby-ul cu UTA din weekendul trecut, încheiat la egalitate, scor 0-0, Argeșul are un nou meci puternic pe teren propriu. Alb-violeții primesc replica Petrolului, echipa clasată pe locul 3 înaintea începerii etapei. Partida de la Pitești este chiar capul de afiș al rundei.
Campionii FC Argeș vine după un succes obținut la mijlocul săptămânii la Dunărea Călărași (scor 2-1), n-a pierdut în ultimele șase etape și are și un avantaj moraj în fața Petrolului. În sezonul trecut, echipa piteșteană și Academica Clinceni au fost singurele care i-au produs două înfrângeri grupării prahovene. La Pitești i-au administrat un sec 3-0, iar la Ploiești au câștigat cu 2-1.
Ionuț Badea e conștient că jucătorii săi întâlnesc una dintre echipele puternice ale campionatului, știe punctele slabe ale „lupilor” și vor să le transforme în atu. Antrenorul piteștenilor spune că are tot lotul la dispoziție.
„Ne dorim foarte mult să obținem victoria pentru a da valoare celor trei puncte câștigate la Călărași. Întâlnim una dintre cele mai bune echipe din campionat, una dintre grupările cu puține fisuri, pe care sper să le dezvoltăm în favoarea noastră. Nu o să fie un meci ușor. Va fi o confruntare foarte dificilă, poate la fel ca jocul pe care l-am disputat cu UTA săptămâna trecută. Au jucători cu multe meciuri în Liga 1, un lot competitiv, numeros, nu numai calitativ. Pentru noi este foarte important să rămânem conectați la tot ce înseamnă fotbalul complet pe care vrem să-l facem atât cât ne permite momentul în care ne aflăm și lotul pe care-l avem. Sperăm să facem un meci cât mai bun în urma căruia să câștigăm punct sau puncte.
Problemele cu accidentările le-am rezolvat, lucrurile s-au așezat pe un făgaș normal. Sperăm să fim din punct de vedere fizic pe picior de egalitate cu ei. E un campionat extrem de echilibrat. E important pentru noi să rămânem în această disciplină tactică, atât defensiv, cât și ofensiv. Doza de încredere e fluctuantă, dacă la meciul cu UTA am avut un parcurs bun spre foarte bun, în meciul de la Călărași am suferit din acest punct de vedere. Deocamdată, nu suntem o echipă ce poate juca constant bine, se mai pot înregistra momente în care încrederea e sus sau jos. Publicul trebuie să susțină echipa la fiecare meci. La Pitești este un public avid de fotbal, care are așteptări foarte mari, indiferent de liga sau de jucătorii care îmbracă acest tricou. Sperăm ca prin evoluția noastră să-i mulțumim, dar și să-i facem să ne susțină 90 de minute”, a spus Ionuț Badea înaintea meciului cu Petrolul.
Flavius Stoican: „Va fi un meci cât se poate de interesant, între două formații care traversează o perioadă favorabilă”
În ultimele patru deplasări, Petrolul nu s-a simțit prea bine în repriza secundă. La „U” Cluj a încasat patru goluri și a pierdut cu 4-0, la Târgu Jiu s-a mulțumit cu 1-0 și Pandurii, o echipă modestă, i-a dat mari emoții, în derby-ul cu Rapid a cedat pe final cu 1-0, iar în ultimul joc de afară, cel de la Reșița, a primit din nou gol în partea secundă și a remizat cu CSM (1-1).
Acum, Petrolul are din nou un adversar puternic, de calibrul lui „U” Cluj sau Rapid, derby-uri în care a pierdut, iar suporterii echipei ploieștene cu siguranță s-au săturat să revadă același scenariu și cu Argeșul.
Petroliștii au mers la Pitești de vineri dimineață. Din lotul deplasat de Flavius Stoican nu fac parte Walace, Zaharia și Hamza Younes, nerefăcuți. Dacă primii doi sunt accidentați de o perioadă mai îndelungată, Younes e la al doilea joc consecutiv ratat.
„Întâlnim un adversar care joacă fotbal, care încearcă să construiască și să își impună jocul. În plus, piteștenii vin și după o perioadă bună și, evident, moralul lor este unul ridicat. De aceea, trebuie să fim foarte atenți și să pregătim foarte bine această partidă. Deși am jucat multe meciuri într-o perioadă foarte scurtă, avem un tonus ridicat, suntem într-o formă bună și suntem o echipă foarte, foarte greu de bătut! Așa că, mâine va fi un meci cât se poate de interesant, între două formații care traversează o perioadă favorabilă și sper ca noi să fim cei care vom câștiga!”, a prefațat, Flavius Stoican, meciul cu Campionii FC Argeș.
Înaintea desfășurării etapei a 18-a, Campionii FC Argeș se afla pe locul 8, cu 25 de puncte acumulate în 16 meciuri, acolo unde se situează și acum. Petrolul era pe locul 3, cu 28 de puncte strânse în 15 partide, însă după victoria Rapidului cu Pandurii, scor 4-0, a fost devansată la golaveraj și a picat pe 4.
Meciul care are loc pe stadionul „Nicolae Dobrin”, din Pitești, de la ora 19:30, va fi arbitrat de centralul Marian Barbu (Făgăraș) și de asistenții Stelian Slabu (Brașov) și Constantin Mihai Cantemir (Făgăraș). Rezervă este Bogdan Neculcea (București), în timp ce observatori au fost delegați Andrei Ioniță (București) și Traian Marcu (Sibiu).
VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII
VEZI celelalte REZULTATE înregistrate în ETAPA 18
COMENTARIUL LIVE:
duminică, 17 noiembrie, ora 12:00
FINAL • CAMPIONII FC ARGEȘ – PETROLUL PLOIEȘTI 1-1
Stadion: „Nicolae Dobrin” – Trivale (Pitești – Argeș);
Arbitru: Marian Barbu (Făgăraș); Asistenți: Stelian Slabu (Brașov) și Constantin Mihai Cantemir (Făgăraș); Rezervă: Bogdan Neculcea (București); Observatori: Andrei Ioniță (București) și Traian Marcu (Sibiu).
â–ºCampionii FC Argeș: Ducan – Tofan, Turda, Șerbănică, Mușat – Prepeliță (cpt.), Moihedjda – Blejdea (Ct. Barbu 71′), N. Popescu (Rob. Grecu 84′), Rz. Matiș – Buhăescu (I. Șerban 46′)
Rezerve neutilizate: Agachi – Brînzan, Motroc, Szecui
Antrenor: Ionuț Badea
â–ºPetrolul: Cezar Lungu – Bărboianu, Alb. Olaru, Ant. Manolache, Țicu – D. Meza Colli, Cioinac (Ștefănescu 46′, Măd. Mihăescu 80‘) – Bg. Gavrilă (Șt. Blănaru 58′), Laur. Marinescu (cpt.), Saim Tudor – Arnăutu
Rezerve neutilizate: R. Avram – Sîrghi, M. Bratu, D. Enache
Antrenor: Flavius Stoican
â–ºMin 90+5 Final de partidă. Campionii FC Argeș și Petrolul Ploiești remizează în Trivale, scor 1-1
â–ºMin 90+1 Grigore Turda primește cartonașul galben după ce îl trage de tricou pe Cezar Lungu și îl împiedică să degajeze
â–ºMin 90+1 Cezar Lungu reține cu siguranță o minge care se ducea direct sub transversală, bătută dintr-o lovitură liberă din stânga de Robert Grecu
â–ºMin 87 Kevin Moihedja primește cartonașul galben
â–ºMin 85 După un corner din dreapta și o deviere în față, Arnăutu reia pe spate din 5 metri și mingea trece razant peste transversală
â–ºMin 84 Iese Nini Popescu, jucător luat de Argeș chiar de la Petrolul, și intră Robert Grecu
â–ºMin 82 Saim Tudor centrează din stânga careului, Blănaru sare prea devreme la cap și mingea pe care o reia cu capul se duce din 5 metri mult peste poartă
â–ºMin 80 Ultima schimbare la Petrolul. Iese Cătălin Ștefănescu, care acuză o întindere, și intră Mădălin Mihăescu
â–ºMin 71 Intră Cătălin Barbu și iese Andrei Blejdea
â–ºMin 59 Arnăutu are un șut din fața careului, tot spre stânga lui Ducan, care reține de această dată. Petrolul continuă să preseze
â–ºMin 58 Stoican mută din nou. Intră Ștefan Blănaru și iese Bogdan Gavrilă
â–ºMin 57 1-1 Saim Tudor preia în careu, pasează scurt în stânga înapoi pentru Sergiu Arnăutu, care pune latul și trimite plasat din 14 metri ușor lateral stânga direct aproape de vinclul colțului lung. Ducan a fost sprectator, fără reacție
â–ºMin 56 La o minge trimisă în careul Argeșului, Ducan are un luft de zile mari în fața lui Tudor Saim, căruia e aproape să îi dea un picior în față, iar mingea se duce în corner
â–ºMin 50 Ștefănescu centrează cu dreptul din stânga careului, mingea trece peste Turda și Gavrilă șterge cu capul balonul din 6 metri și îl deviază milimetric pe lângă bara colțului lung. Ducan era bătut, însă reluarea lui Gavrilă a fost mai degrabă ratată. Dacă trimitea pe poartă era gol
â–ºMin 49 Arnăutu preia în careu, avansează pe stânga și întoarce înapoi pentru șutul din prima al lui Ștefănescu, iar mingea trimisă de la 10 metri trece razant peste transversală
â–ºMin 48 Saim Tudor trimite plasat, pe lângă zid, dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri central, mingea atinge pâmântul în fața lui Ducan și portarul scoate greu în lateral din stânga sa, de lângă bară
â–ºMin 46 S-a reluat meciul
â–ºMin 46 Iese Ionuț Cioinac și intră Cătălin Ștefănescu, la Petrolul. La Argeș, intră Ionuț Șerban și iese Vasile Buhăescu. Stoican mută ofensiv, Badea – defensiv, după ce echipa sa s-a apărat aproape pe toată durata primei reprize
â–ºMin 45+1 Pauză la Pitești. Argeșul conduce Petrolul cu 1-0, după o primă repriză modestă, cu un gol marcat la singurul șut periculos pe poartă
â–ºMin 44 Arnăutu trage de la 20 de metri ușor lateral stânga, însă o face destul de mult pe lângă colțul lung al porții lui Ducan
â–ºMin 42 Pe contraatac, Argeșul avansează în flancul stâng, Nini Popescu îi pasează lui Blejdea, iar centrarea acestuia din stânga careului este reținută de Lungu
â–ºMin 36 Argeșul aproape că nu mai iese din propria jumătate și se apără supraaglomerat. Petrolul nu reușește să desfacă apărarea prin totate metodele pe care le-a încercat
â–ºMin 25 Centrare din dreapta, Gavrilă plonjează și reia cu capul din 13 metri central, însă o face moale și Ducan reține cu ceva emoții, după ce a scăpat mingea
â–ºMin 24 Ducan ieși și boxează în față o minge centrată dintr-un corner de pe stânga de Marinescu. Petrolul presează și are controlul jocului după ce a primit gol
â–ºMin 16 Țicu avansează în flancul stâng, trage din dreptul careului spre colțul lung, mingea țopăie și Ducan prinde fără probleme
â–ºMin 10 1-0 Andrei Blejdea trage puternic de la 19 metri ușor lateral stânga, Lungu e surprins de execuție, pune mâna dreaptă la colțul scurt și respinge în sus, mingea pică însă în fața liniei porții și intră în plasă. Manolache a încercat să respingă, dar a ajuns prea târziu. Până la deschiderea scorului, jocul a fost echilibrat, fără ocazii
â–ºMin 1 A început parta de la Pitești
â–ºIonuț Badea și Flavius Stoican au optat să trimită pe teren și astăzi aceiași jucători pe care voiau să-i trimită și ieri seară
duminică, 17 noiembrie, ora 11:00
FINAL • CONCORDIA CHIAJNA – CS MIOVENI 1-1
Stadion: Concordia (Chiajna – Ilfov);
Arbitru: Andrei Moroiță (Ploiești); Asistenți: Florin Iacob (Constanța) și Erchian Ionus (Medgidia); Rezervă: Mihai Motan (Ploiești); Observatori: Ioan Cristea (București) și Ionel Niculae Brîndușă (Călărași).
â–ºConcordia Chiajna: Greab – P. Ivanovici, Stănică, Dobrosavlevici (cpt.), Fota – Rob. Ivan, Al. Albu, Hamzaoui – I. Păun, Bari, C. Neagu
Rezerve: Al. Costache – Paliu, Ciucureanu, Vl. Olteanu, Obedeanu, Vl. Georgescu, Neculiță
Antrenor: Erik Linkar
â–ºCS Mioveni: Fl. Croitoru – Rob. Ghiță, Beța, Burnea (cpt.), Ed. Stoica – R. Costin, M. Șerban – Hergheligiu, Massaro, Măzărache – Val. Balint
Rezerve: Bg. Preda – Albăstroiu, Ișfan, Anghelina, Ct. Alexe, Coșereanu, Trașcu
Antrenor: Marius Stoica
â–ºMin 18 1-1 Chiajna egalează imediat. Neagu centrează dintr-un „corner” mai scurt din stânga, Alexandru Stănică sare bine în 6 metri și înscrie cu o lovitură de cap trimisă în stânga lui Croitoru
â–ºMin 15 0-1 Valentin Balint are o acțiune pe stânga, pătrunde în careul mic până aproape de linie de fund și dintr-un metru trage la colțul lung
–––––––––––––––––––––-
â–ºOra 20:33 – Meciul Campionii FC Argeș – Petrolul, care ar fi trebuit să se desfășoare, inițial, de la ora 19:30 și care a fost amânat o oră, nu se va mai desfășura în această seară, din cauza ceții. Meciul a fost amânat pentru mâine, duminică, de la ora 12:00.
„Oficial! Arbitrul Marian Barbu a decis: din cauza condițiilor meteo neprielnice, meciul se va juca mâine, de la ora 12.00!”, anunță FC Petrolul Ploiești.
„Este oficial! Din cauza ceții dense, reprezentanții FRF au decis ca derby-ul FC Argeș – Petrolul Ploiești să se dispute duminică, 17 noiembrie 2019, de la ora 12.00”, a anunțat și Fotbal Club Argeș Pitești.
Cei circa 200 de suporteri ai Petrolului, care au făcut deplasarea pentru acest meci, fac cale întoarsă.
â–ºOra 20:05 – Brigada de arbitri, jucătorii și staffurile celor două echipe au ieșit pe teren și s-a decis așteptarea orei 20:30. Ceața e la fel de densă, nu se vede de la o poartă la alta și doar o minune va face ca meciul să se joace în această seară. Dacă nu va începe, partida va fi reprogramată pentru mâine, de la ora 12:00. De la ora 11:00, televiziunile nu mai vor să transmită meciuri.
â–ºOra 19:15 – Dacă meciul se va juca în această seară, șansele fiind, totuși, destul de mici, având în vedere ceața dentă de la această oră de la Pitești, atunci cele două echipe vor începe în următoarele formule:
Campionii FC Argeș: Ducan – Tofan, Turda, Șerbănică, Mușat – Prepeliță (cpt.), Moihedjda – Blejdea, N. Popescu, Rz. Matiș – Buhăescu
Rezerve: Agachi – Brînzan, Ct. Barbu, I. Șerban, Rob. Grecu, Motroc, Szecui
Antrenor: Ionuț Badea
Petrolul: Cezar Lungu – Bărboianu, Alb. Olaru, Ant. Manolache, Țicu – D. Meza Colli, Cioinac – Bg. Gavrilă, Laur. Marinescu (cpt.), Saim Tudor – Arnăutu
Rezerve: R. Avram – Șt. Blănaru, Sîrghi, Ștefănescu, M. Bratu, Măd. Mihăescu, D. Enache
Antrenor: Flavius Stoican
â–ºOra 19:07 – Meciul nu va începe cu siguranță la ora 19:30. Brigada de arbitri a decis să se aștepte ora 20:00 pentru a se vedea dacă ceața se risipește și meciul se va putea desfășura. Dacă nici la 20:30 nu se va putea fluiera startul jocului, atunci partida va fi amânată pentru mâine, de la ora 12:00.
„Oficial: arbitrii au trimis echipele la cabine! Se va aștepta, în prima fază, până la ora 20.00, în speranța că se va ridica ceața!”, anunță Petrolul.
â–ºOra 19:00 – A mai rămas o jumătate de oră până la startul partidei Campionii FC Argeș – Petrolul, iar jucătorii au ieșit la încălzire. Ceața rămâne în continuare destul de densă. Dacă arbitri nu fluieră startul la ora 19:30, atunci se mai așteaptă o oră, iar în cazul în care nici atunci nu se poate juca, atunci partida va avea loc mâine, de la ora 12:00.
„Echipele au ieșit la încălzire, dar ceata rămâne la fel de deasă. Rămâne de văzut ce decizie va lua centralul întâlnirii, la ora 19.30, ora oficială de start. În cazul în care nu vor fi întrunite condițiile pentru ca jocul sa înceapă, se va mai aștepta, conform regulamentului, încă 60 de minute. Dacă nici la ora 20.30 vizibilitatea nu va fi bună, atunci întâlnirea va fi reprogramata pentru duminică, la ora 12.00!”, anunță Petrolul.
â–ºOra 18:15 – Cu o oră și un sfert înainte de startul partidei, la Pitești e ceață densă. Partida dintre Campionii FC Argeș și Petrolul riscă să nu se poată desfășura în această seară.
„Stadionul „Nicolae Dobrin” este învăluit în ceață. Rămâne sa vedem dacă se va putea juca în această seară!”, a anunțat Petrolul pe pagina sa de Facebook.