Daniel Oprița (37 de ani) a fost numit ca antrenor principal la Steaua. Fostul atacant al FCSB, Dinamo sau Petrolul și-a stabilit stafful tehnic cu care va ataca promovarea în Liga 3, acolo unde echipa din Ghencea își propune de doi ani să ajungă, însă a ratat acest obiectiv în fața Rapidului și apoi a celor de la Carmen.
Iulian Miu îi va fi secund lui Oprița, Sorin Bobariu va fi antrenor cu portarii, iar Florentin Dumitru va ocupa o funcție în conducerea clubului. „Eu sunt antrenor principal. Miu va fi antrenor secund, Sorin Bobariu va fi antrenor cu portarii, iar Florentin o să fie ceva în cadrul clubului. Aș vrea să vină oameni care au făcut istorie la această echipă, cei care au făcut o performanță mult mai mare decât noi la Steaua. Vom încerca să aducem pe cineva cu experiență mult mai mare. Bătălia se dă în play-off. Toți se întăresc pentru meciurile acelea”, a spus Daniel Oprița la ProSport Live. Totodată, ca antrenor secund va fi și Fănel Nofitovici, omul pe care Oprița l-a luat peste tot pe unde a fost.
Oprița a anunțat că trei dintre țintele sale pentru a întări lotul Stelei sunt Liviu Băjenaru (ex Turris Turnu Măgurele), Robert Elek și Cristian Dănălache (ultimii doi foști ultima dată la Sportul Snagov).