După ce a debutat cu dreptul pe banca tehnică a Argeșului, în cel de-al doilea mandat, Augustin Eduard își dorește să continue parcursul pozitiv. Sâmbătă, de la ora 11:00, echipa piteșteană joacă la Sânmartin, cu Luceafărul Oradea, formație care vine după umilința primită la Clinceni, unde a pierdut cu 0-5. Antrenorul speră și că promisiunea făcută de conducere, că va achita restanțele jucătorilor, să fie îndeplinită până la partida cu bihorenii.
„M-am bucurat foarte mult pentru victoria din etapa trecută cu Aerostar Bacău. Am fost foarte mulțumit de cum au răspuns jucătorii la planul tactic pe care l-am pregătit pentru acel meci. Acum ne pregătim foarte bine și serios pentru meciul cu Luceafărul Oradea. Așteptăm până mâine deblocarea salariilor, așa cum ni s-a promis. Am primit asigurări că se va rezolva și această problemă. Și anul trecut au fost rezultate bune și rele, iar ambițiile au fost la cel mai înalt nivel. Eu și jucătorii am făcut tot ce a depins de noi ca să trecem de acel meci și de a intra pe un făgaș normal atât mental, psihic, cât și fizic. Nu sunt prea multe lucruri de spus despre meciul cu Luceafărul Oradea. Adversarul este destul de imprevizibil. În opinia mea, au avut rezultate neconcludente. Au bătut cu 4-0 pe Aerostar Bacău, apoi au luat 5-0 la Clinceni. Oradea este o echipă de jumătatea clasamentului la care te poți aștepta la orice. Am avut ceva probleme cu Stan și Șerban, însă de luni cei doi au reintrat în programul normal de antrenamente. Știți și nu trebuie să vă mai spun, că la orice meci pe care îl joc, pregătesc echipa numai pentru a câștiga. Depindem foarte mult de starea mentală, morală și psihică a jucătorilor, pentru că este o distanță foarte mare până la Oradea pe care o parcurgem în preziua meciului. Vom pleca mâine dimineață la ora 8:30 și vom ajunge spre seară. Sper ca jucătorii să nu resimtă oboseala acestui drum lung”, a spus Augustin Eduard.
„Să ieșim cu bine din această serie”
După meciul cu Luceafărul, FC Argeș joacă la Ploiești, cu Petrolul, miercuri, iar apoi o întâlnește pe teren propriu pe CS Mioveni, luni, 15 aprilie.
„Urmează o săptămână complicată pentru noi, cu trei meciuri. Două din ele în deplasare, unul cu Petrolul, miercuri, de la ora 19, iar apoi luni, de la ora 18, derby-ul județului cu Dacia Mioveni. Pentru toată suflarea clubului FC Argeș, ar trebui să fie deosebit de importante aceste jocuri. Nu numai în opinia mea și a jucătorilor. Îmi doresc să ieșim cu bine din această serie”, a mai spus Augustin Eduard.
Înaintea desfășurării etapei a 28-a, FC Argeș se află pe locul 6, cu 47 de puncte, în timp ce Luceafărul Oradea e pe poziția a 13-a, cu 31 de puncte.
În meciul tur, FC Argeș s-a impus cu 3-0 în fața Luceafărului, prin golurile marcate de Raul Costin (28), Bogdan Vișa (70) și Vasile Buhăescu (74).