SSC Farul are un meci extrem de greu la finalul acestei săptămâni, sâmbătă, de la ora 14:30, pe teren propriu, cu Chindia Târgoviște. Constățenii sunt pe loc retrogradabil și întâlnesc una dintre favoritele la promovare, însă și o echipă care pare cea mai pregătită din toate punctele de vedere în acest sezon. Condusă de un președinte care este membru în Comitetul Executiv al FRF și un apropiat al lui Răzvan Burleanu, în persoana lui Marcel Ghergu, formația târgovișteană are un lot puternic, dar adversarele ei spune că se bazează și pe un sprijin subtil din partea arbitrilor.
Doar în ultimul meci, pe teren propriu, cu Daco Getica, Chindia a beneficiat de două mari greșeli de arbitraj. În finalul primei reprize, Cherchez a fost evident în offside la o pasă primită în fața careului mic, însă arbitrul asistent n-a observat nimic, însă atacantul a tratat superficial faza și a trimis pe lângă poartă, iar în partea secundă, după ce Florea a egalat, Philippe Nsiah a înscris imediat pentru 3-2 pentru bucureșteni, însă, din nou, arbitrul asistent a ieșit la rampă și a anulat un gol perfect valabil. În plus, adversarii din campionat ai târgoviștenilor spun că elevii lui Viorel Moldovan primesc foarte ușor lovituri de pedeapsă. Doar în cele cinci etape disputate în 2019 primind nu mai puțin de trei lovituri de pedeapsă, cu Aerostar, Mioveni și Daco Getica.
Ciprian Marica, finanțatorului Farului, se teme de jocuri de culise la meciul cu Chindia. Fostul internațional a revăzut meciul târgoviștenilor cu Daco Getica și nu înțelege cum se fac astfel de greșeli de arbitraj. Marica își încalcă o promisiune făcută lui, însă spune că realitate trăită în noua sa postură îl face să vorbească.
„Cât am stat în străinătate mi-am propus că dacă vreodată voi activa în fotbalul românesc să stau deoparte de tot ceea ce-mi displăcea mie: scandaluri, acuzații, găsirea de vinovați doar în prestațiile arbitrilor. Am revenit în fotbalul românesc și, din păcate, realitatea te împinge să nu reușești chiar tot ce ți-ai propus. Mai exact, am revăzut azi meciul Chindia – Daco Getica. Mă doare să o spun, dar așa greșeli de arbitraj cum au fost cele împotriva celor de la Daco Getica eu nu credeam să văd la un meci de fotbal în 2019. Meciul a fost televizat, a văzut toată lumea, dar a trecut totul într-o liniște suspectă. Am înțeles de la colaboratorii mei că au tot fost greșeli pentru târgovișteni și că o explicație ar fi că Marcel Ghergu, președintele lor, este un membru influent în Comitetul Executiv al FRF.
Eu refuz să cred că ne întoarcem la arbitraje dirijate de influențe. Sper din tot sufletul să nu avem parte de astfel de greșeli in meciul de sâmbătă, cu Chindia, pentru că noi, Farul, facem eforturi uriașe pentru a readuce oamenii in tribune, pentru a le reda bucuria și încrederea în fotbalul românesc. Și sper să fie ultima dată când voi aduce în discuție acest aspect”, a spus Ciprian Marica înainte meciului cu Chindia.
Întrebat dacă se teme de arbitraj, antrenorul Petre Grigoraș nu vrea să se gândească la astfel de jocuri, spunând că acestea ar putea fi considerate alibiuri pentru el și jucători. „Nu trebuie să ne gândim la așa ceva. Ă‚sta trebuie să fie ultimul lucru care să mă intereseze pe mine, personal, sau pe jucători. Sunt momente decisive în joc în care poate interveni cu un arbitraj sau cu ceva de genul ăsta. Dar nu este problema noastră. Noi trebuie să ne organizăm foarte bine, să avem o atitudine bună și să ne facem treaba cât mai bine pe teren. Celelalte treburi sunt auxiliare și nu depind de noi. Asta ar însemna un alibi, pe undeva, în caz de, poate pentru stafful tehnic, pentru jucători, ceea ce lucrul ăsta nu o să-l spun niciodată echipei. Ei trebuie să se gândească la faptul că vor întâlni 11 adversari motivați să promoveze după vreo două încercări nereușite și că au venit aici, la Constanța, să ajute echipa să rămână în Liga 2, momentan, iar după aceea să ne gândim la altceva. Dar, pe termen, e clar că trebuie să ne gândim la primul joc, cu Chindia, pe care trebuie neapărat să-l câștigăm”, a comentat Grigoraș în conferința de presă de dinaintea meciului.
Înaintea desfășurării etapei a 27-a, Chindia se află pe locul 4, cu 57 de puncte, la egalitate cu ocupanta locului 3, „U” Cluj. SSC Farul e pe locul 17, retrogradabil, cu 26 de puncte. În meciul tur, târgoviștenii au câștigat cu 5-1, prin golurile marcate de Andrei Șerban (5), Alin Dudea (27), Cristian Cherchez (50 – pen., 58) și Cristian Neguț (89), respectiv Lamine Diakite (19).
Foto: FC Farul Constanța