Energeticianul și CS Mioveni au remizat, scor 0-0, duminică, la Petroșani, pe stadionul Jiul, într-un meci ce a contat pentru etapa a 26-a a Ligii 2. Argeșenii au avut ocaziile mai mari și mai multe, însă și gazdele au avut, în special în finalul jocului, două situații de a marca, prin golgheterul Vlad Rusu, dar nu au reușit să puncteze.
Cu egalul obținut pe teren propriu, Energeticianul acumulează 32 de puncte și se situează pe locul 10, la egalitate cu Pandurii, Ripensia și Metaloglobus, în timp ce CS Mioveni face 39 de puncte și se menține pe poziția a 7-a.
Pentru formația antrenată de George Zima, acesta a fost al treilea egal în cele cinci meciuri jucate în 2019.
„Am avut o săptămână mai încărcată din punct de vedere psihologic, pentru că am plecat de la Ploiești cu sentimentul de dezamăgire, că dacă aveam mai mult curaj în joc puteam arăta altceva. Am pregătit acest joc cu Mioveniul cu scopul clar de a obține toate cele trei puncte. Prima repriză a fost echilibrată, dar, în partea secundă, am dominat-o în totalitate. Am avansat cu toate liniile și am pus presiune constantă pe adversar. Am construit cu răbdare, încercând să desfacem adversarul care s-a apărat supranumeric în jumătatea lor și am adus mulți jucători în faza de atac, dar, din păcate, nu am reușit să fructificăm niciuna dintre ocaziile avute. Cei de la Mioveni veneau după 9 zile de la ultimul joc, pe când noi am avut doar patru zile și o deplasare grea la Ploiești. Chiar și așa, băieții au avut o atitudine bună în repriza secundă, au dat totul pentru cele trei puncte și am arătat potență. Suferim vizibil că nu reușim să marcăm, dar eu am încredere 100 la sută în acest grup, că o dată ce reușim să avem luciditate în fata porții vor veni și victoriile”, a declarat antrenorul George Zima după remiza cu CS Mioveni.
În etapa a 27-a, Energeticianul joacă sâmbătă, de la ora 11:00, în deplasare la București, cu Daco Getica, echipă învinsă cu 4-2 la Târgoviște, după ce a avut 2-0 în fața Chindiei. Patru puncte despart cele două echipe, astfel că punctele puse în joc sunt foarte importante, având în vedere că bucureștenii sunt primii deasupra locurilor retrogradabile.
ENERGETICIANUL – CS MIOVENI 0-0
Axinte – Rob. Petre, Guitti, D. Lung (cpt.), Andr. Dragu – Iovu (Al. Neacșa 70′), Cl. Petruș, Cenaj, Maxin – Al. Popescu (C. Ionică 62′), Al. Petruș (Vl. Rusu 46′)
Rezerve neutilizate: Vic. Buga – M. Ioniță, R. Sandu, Gîrbiță
Antrenor: George Zima
Fl. Croitoru – Kilyen, Burnea, Celea, Beța – Trașcu, Boboc – Hergheligiu (Val. Balint 74′), A. Călin (Ișfan 65′), Ayza (cpt.) – Măzărache (C. Năstăsie 78′)
Rezerve neutilizate: Val. Sima – Paladi, Rob. Gherghe, Mîrzeanu
Antrenor: Daniel Oprița
Stadion: Jiul (Petroșani – Hunedoara); Spectatori: 100; Arbitru: Marius Nechita Chioran (Cluj-Napoca); Asistenți: Florin Pucheanu (Ulmi) și Ștefan Dumitrache (Palanca – Prahova); Rezervă: Claudiu Gaitin (Timișoara); Observatori: Fevronia Ion (Craiova) și Romeo Malac (Timișoara).
Articol scris de Loredana JUGLEA