Aerostar a dat impresia în meciul cu Chindia că va produce una dintre surprizele primei etape din 2019. Echipa băcăuană a condus de două ori la Târgoviște, prin reușitele lui Dudu Drugă (6) și Cătălin Vraciu (49), însă dâmbovițenii au revenit de fiecare dată, prin Cristian Cherchez (27 – pen.) și Cristian Neguț (62), și, în cele din urmă, au dat lovitura în minutele de final, prin Andrei Șerban (82).
Rămasă fără punct din jocul cu Chindia, Aerostar a căzut din nou pe poziție retrogradabilă, pe 16, fiind depășită cu două puncte de Metaloglobus, echipă pe care în ultima etapă din 2018 o învinsese cu un incredibil 9-1.
La finalul partidei, antrenorul Florin Bratu era convins că echipa sa ar fi meritat măcar un egal.
„Noi nu ne batem cu Chindia, avem alte adversare cu care ne aflăm în luptă directă, însă orice punct luat este binevenit. Iar după cum s-au desfășurat ostilitățile în acest prim meci oficial din 2019 cred că meritam să obținem un rezultat favorabil. A fost destul de bine, dar, din câte se pare, nu îndeajuns de bine pentru a puncta și la capitolul rezultat. Mi-a plăcut atitudinea arătată de echipa mea și cred că, odată cu trecerea etapelor, vom arăta din ce în ce mai bine”, a spus Bratu pentru Deșteptarea.
Întrebat despre penalty-ul acordat de Eduard Ioniță (Galați) Chindiei, la un duel între Drugă și Daniel Florea, când băcăuanii conduceau cu 1-0, „Bratone” s-a mărginit să spună: „Așa a decis arbitrul, iar eu de regulă prefer să nu comentez arbitrajul. Treaba mea este îmbunătățesc jocul echipei pe care o antrenez”.
În următoarea etapă, a 23-a, Aerostar joacă sâmbătă, de la ora 11:00, pe teren propriu, cu Energeticianul, echipă aflată pe locul 9, cu 29 de puncte.
Foto: Aerostar Bacău