Laszlo Balint (39 de ani), creatorul surprizei acestui sezon al Ligii 2, a anunțat, miercuri seară, că se desparte cu „inima îndoită” de opera sa. Antrenorul a lăsat Sportul Snagov pe primul loc după 21 de etape, din cauza problemelor financiare și a haosului care domnește la gruparea ilfoveană, și a semnat, la o zi distanță, cu o altă echipă din Liga 2, unde are un obiectiv dificil. Potrivit surselor Liga2.ro, brașoveanul a avut oferte de la Energeticianul și Metaloglobus, însă a ales clubul bucureștean care a terminat prima parte a campionatului pe loc retrogradabil. Astfel, Balint face la începutul anului 2019 o schimbare curajoasă, trecând de la lider la una dintre ultimele clasate.
Metaloglobus s-a despărțit zilele trecute de Cristian Popovici (49 de ani), adus în luna octombrie 2018, după plecarea lui Bogdan Andone la Energeticianul, și reușește mutarea începutului de an pe banca tehnică. Clubul prezidat de Marius Burcă a profitat de problemele de la Sportul Snagov și l-a convins pe Laszlo Balint să vină ca antrenor, cel puțin până în vară, atunci când se va renegocia. Acesta îi va avea în staff și pe colaboratorii săi de la Snagov, antrenorul secund Cezar Zamfir și preparatorul fizic Alexandru Radu.
În cele 21 de etape în care au pregătit-o pe Sportul Snagov, stafful condus de Laszlo Balint a înregistrat 14 victorii, patru egaluri, trei înfrângeri și un golaveraj pozitiv: 35-14. Cu cele 46 de puncte acumulate, echipa ilfoveană e la un punct în fața celor de la Academica Clinceni și Petrolul și la două de „U” Cluj și Chindia.
Din partea a doua a sezonului, Balint și compania vor prelua Metaloglobus și vor avea ca obiectiv principal menținerea în Liga 2 și o clasate cât mai superioară. Formația bucureșteană are 21 de puncte acumulate și se află pe locul 16, retrogradabil, fiind la doar un punct în spatele celor de la Aerostar, prima clasată aflată deasupra zonei roșii.
În cariera sa de antrenor, Laszlo Balint a condus ca principal echipele Unirea Tărlungeni, Academica Clinceni, ASA Târgu Mureș, FK Csikszereda și Sportul Snagov, iar ca „secund” a fost pe banca echipei sale de suflet, FC Brașov, în ultimul sezon petrecut în Liga 1. De la Clinceni, Târgu Mureș și Snagov a plecat prematur, după ce a creat loturi care să emită pretenții în campionat.
Altfel, Laszlo Balint a condus astăzi, după-amiază, primul antrenament la Metaloglobus, echipă care și-a reluat pregătirea în 2019 de luni, sub comanda „secundului” Gigel Coman. Până acum, echipa s-a despărțit de Andrei Ciolacu (26 ani), Bogdan Panait (35 ani), Marius Bîrsan (21 ani), Sebastian Culda (22 ani), Alphousseyni Sane (22 ani) și Iulian Anca-Trip (23 ani), acesta din urmă transferat la FC Botoșani, în timp ce singura achiziție e fundașul Marius Tomozei (28 ani).
Articol scris de Marius ANGHEL