Schimbările de la CS Mioveni au făcut ca altă echipă din Liga 2 să-și piardă antrenorul. Cine a renunțat la postul de „principal” pentru a-i fi „secund” lui Daniel Oprița

Schimbarea staffului tehnic la CS Mioveni din această săptămână va obliga, totodată, și un alt club din Liga 2 să facă modificări în privința antrenorului. Odată cu Daniel Oprița, la echipa argeșeană a ajuns și „principalul” celor de la CS Balotești. Fănel Nofitovici a renunțat să mai conducă clubul ilfovean și i s-a alăturat, ca „secund”, lui Oprița. Cei doi au făcut echipă la mai multe formații și în trecut, iar acum vor colabora din nou.

Fănel Florin Nofitovici (38 de ani) a preluat-o pe CS Balotești înaintea etapei a 7-a a Ligii 2, după ce ilfovenii se despărțiseră de Emil Ursu. Posesor al licenței A, pe care a obținut-o pe 20 august 2018, alexăndreanul a decis să fie pentru prima dată antrenor principal și a condus echipa ilfoveană timp de 15 etape, perioadă în care a obținut cinci victorii, două egaluri și opt înfrângeri. Sub îndrumarea sa, Baloteștiul a făcut victime importante în campionat, învingându-le pe ACS Poli (2-0), UTA (2-0), Pandurii (2-1), ASU Poli (1-0) și FC Argeș (4-0) și obținând remize cu „U” Cluj (0-0) și Aerostar (1-1).

Acum, când Daniel Oprița și-a găsit o nouă echipă pe care să o antreneze, Nofitovici a optat pentru a renunța, pentru moment, la cariera de „principal” pentru a-i fi din nou alături prietenului său. Cu Oprița a mai făcut echipă pe banca tehnică la Juventus București, CSM Școlar Reșița și FC Voluntari, iar acum vor colabora din nou, de această dată la CS Mioveni. Înainte de a-i fi „secund” lui Oprița, Nofitovici îi era apropiat lui Erik Lincar, pe care l-a urmat la Damila Măciuca, CS U Craiova și CSM Râmnicu Vâlcea.

Gulie: „Am avut o înțelegere”

Despărțirea de CS Balotești s-a făcut pe cale amiabilă, după ce, în momentul semnării contractului, avusese o înțelegere ca atunci când Oprița își găsește o nouă echipă pe care să o antreneze să fie lăsat să i se alăture. „Deocamdată nu avem nicio noutate, decât că a plecat Fane Nofitovici la CS Mioveni, cu Oprița. Luni avem reunire, atunci ne strângem, facem ședință, vedem cine mai pleacă, cine mai vine. Ca antrenor, deocamdată așteptăm. Nu avem nimic concludent. Cu Nofitovici am avut o înțelegere că dacă Oprița, cumva, găsește undeva un angajament, pe o perioadă mai lungă, un proiect nou, că își dorește să meargă după el. Au fost împreună la Juventus, au promovat, și l-am lăsat. Bine, noi de cunoaștem destul de bine, a jucat la noi, a avut o perioadă când a jucat și la Mioveni. Am înțeles că au semnat pe un an și jumătate acolo, cu obiectiv promovarea din vară, să construiască o echipă. A fost o reziliere de comun acord, fără niciun fel de problemă”, a spus, pentru Liga2.ro, președintele CS Balotești, Liviu Gulie.

„Pentru mine, este o revenire la echipă, dar ca antrenor. Sunt însă cumva familiarizat cu ceea ce înseamnă la CS Mioveni. Suntem tineri, dornici de muncă și sunt convins că vor apărea și rezultatele, pentru că știm cum trebuie să lucrăm”, a spus Fănel Nofitovici la prezentarea ca antrenor secund la CS Mioveni.

În schimb, CS Balotești e din nou în căutarea unui antrenor principal, pentru a treia oară în acest sezon, după ce în primele 21 de etape echipa a fost pregătită de Emil Ursu (1-6), respectiv Fănel Novitovici (7-21). Formația din Ilfov care a terminat prima parte a sezonului pe locul 18, retrogradabil, cu 19 puncte acumulate, cu trei mai puțin decât Aerostar, prima aflată deasupra locurilor care duc în Liga 3, are programată reunirea luni, 14 ianuarie, iar pentru început se va pregăti pe plan local. În perioada 10-17 februarie va efectua un cantonament în județul Brașov, la Tărlungeni.

Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: CS Mioveni

Pe aceeași temă