Chindia a susținut, joi la prânz, la baza proprie, stadionul „Eugen Popescu”, primul antrenament din 2019. Liviu Mihai & Co. s-au pregătit pe terenul II, acoperit de un strat de zăpadă de aproximativ 5 centimetri.
„Avem 22 de jucători la reunire, atmosfera este bună, cu toții ne dorim promovarea și pentru asta vrem să ne pregătim așa cum trebuie”, a declarat președintele clubului, Marcel Ghergu, înainte de prima mișcare din acest an.
Aflat în SUA, căpitanul Cristian Cherchez a lipsit motivat de la reunire, atacantul fiind așteptat zilele viitoare la antrenamente. Singura noutate din lot o reprezintă Mihai Neicuțescu, mijlocaș revenit de la Dinamo, tot sub formă de împrumut.
„Mai avem nevoie cel puțin de un fundaș central, un mijlocaș central și de un atacant. Sper să mai găsim unul-doi fotbaliști U21. L-aș vrea pe Daniel Popa, am înțeles că sunt discuții și după cantonamentul cu Dinamo e posibil să ajungă la noi. Avem negocieri și cu alți jucători. Pentru noi vin 17 finale, trebuie să câștigăm cât mai multe pentru a ajunge în prima ligă. Mi-a fost dor de băieți, abia aștept să dăm drumul la treabă”, am prins și reacția tehnicianului Viorel Moldovan, care are în CV o promovare cu Rapid în primul eșalon.
Patru teste în trei săptămâni
Chindia va disputa vinerea viitoare primul amical din 2019, cu Atletic Bradu, în deplasare. Pe 21 ianuarie este programată plecarea în stagiul centralizat la baza FRF de la Mogoșoaia. În cantonament, roș-albaștrii – care ocupă locul 5 în Liga a 2-a – vor susține teste cu Daco-Getica, Concordia Chiajna și Rapid. Datele nu au fost încă stabilite.
Viorel Moldovan și-ar dori un al doilea stagiu de pregătire, în prima parte a lunii februarie, în Antalya, însă conducerea clubului nu a confirmat, pentru moment, o asemenea posibilitate. „Încercăm să ajungem în Antalya. Dacă nu, ne vom descurca aici, în zonă, și nu cred că vor fi probleme”, a comentat fostul internațional, despre care se spune că ar rămâne la Chindia doar în cazul promovării.
Lotul prezent la reunire: Aioani, Meilă, Popescu – Dinu, Dudea, Vătavu, Ioniță, Acasandrei, Martac, Novac, Dumitrașcu, Mihaiu, Lungu, Stoica, Șerban, L. Mihai, Neicuțescu, Neguț, Nisipeanu, Florea, Simion, Atănase.
Articol și foto de Ionuț MARIN