Un fotbalist francez, legitimat acum în Liga a 2-a la Daco Getica București, a avut o experiență neplăcută prima dată când a ajuns în România. Hicham El Hamdaoui (foto), atacant de 23 de ani care a avut primul contact cu fotbalul românesc în vara trecută, ar fi trebuit să semneze atunci cu Energeticianul, dar a fost păcălit.
„E o poveste incredibilă! Prima data ne-am întâlnit la București cu președintele de la Energeticianul. Ne-a spus: «Investesc serios în clubul acesta, sunt fericit că veți veni». Un discurs superb! Ne-am înțeles asupra contractului, iar la final a scos niște bani din buzunar și ne-a zis: «Mergeți și cumpărați-vă un suc». Ne-a dat 30-40 de euro. Am plecat la Petroșani încrezători, spuneam că totul este serios. Într-un final am ajuns acolo și totul s-a schimbat. Salariul ne-a fost înjumătățit și ni s-a spus că trebuie să dăm probe. Cu trei zile înainte când ne-am întâlnit ne-a zis că vom semna direct contractele. Nu ne așteptam la așa ceva”, a spus El Hamdaoui pentru footballski.fr, el fiind însoțit la întâlnirea respectivă de un alt jucător francez, Charles Acolatse.
Nu s-au înțeles cu Energeticianul, club condus de afaceristul Nicolae Sarcină, dar au ajuns la Daco Getica, antrenată de Marius Baciu. Cele două echipe au disputat un amical chiar în ziua în care ei ar fi trebuit să semneze cu actuala trupă a lui Bogdan Andone, iar Acolatse a discutat cu Baciu, tehnician ce a decis să-i păstreze pe amândoi la echipa sa.
Acum, situația s-a schimbat radical. „Rar am văzut un antrenor atât de bun și o persoană grozavă. Îi mulțumesc pentru tot ce face pentru noi. În România mă simt ca acasă! Sigur, e o limbă nouă, dar nu-i chiar atât de greu. Sunt multe mall-uri, taxiuri, transport în comun, nu sunt probleme. Mulți oameni vorbesc engleza, chiar și franceza”, a mai spus El Hamdaoui.
Aceeași experiență pe care au avut-o la negocierile cu Energeticianul jucătorii Hicham El Hamdaoui și Charles Acolatse a trăit-o în timpul sezonului și portarul Dragoș Balauru. Toți trei sunt legitimați acum la Daco Getica, după ce au fost păcăliți inițial de Nicolae Sarcină cu contracte atrăgătoare, iar în față, să semneze, li s-a pus altceva și au refuzat.
Atacantul Hicham El Hamdaoui a evoluat în doar 84 de minute pentru Daco Getica în prima parte a sezonului. Marius Baciu l-a folosit pe francez în doar două meciuri, de fiecare dată introducându-l pe parcurs. Înainte să vină la echipa din București, jucătorul a mai evoluat pentru Nice II (Franța) și Zirka (Ucraina).