Cosmin Petruescu, după ce ASU Politehnica a pierdut în ultimul minut cu Târgoviște: „Rezultatul este nedrept”

Anda DELIU 07 Aug. 2018, 16:15 Campionat
Cosmin Petruescu, după ce ASU Politehnica a pierdut în ultimul minut cu Târgoviște:

Pentru Cosmin Petruescu, debutul pe banca celor de la ASU Politehnica nu a fost cel mai fericit. După o sumedenie de ocazii ratate, timișorenii au fost învinși după ce Cherchez a marcat în minutul 90. Petruescu a spus că rezultatul e nedrept și a explicat ratările prin lipsa experienței în acest eșalon a elevilor săi.

Cu posesie și număr mai mare de ocazii în favoarea Politehnicii, Petruescu a spus că rezultatul este nedrept. „Aș vrea să-l felicit pe Viorel Moldovan pentru victoria de astăzi. Îi felicit pe băieți pentru atitudinea de care au dat dovadă. În ciuda rezultatului negativ, fără să fiu acuzat de subiectivisim, cred că rezultatul este nedrept. În prima repriză, după un început bun de joc al nostru, cu ocazii, echipa vizitatoare a reușit să echilibreze meciul la mijlocul și finalul reprizei. În repriza a doua am controlat jocul din punct de vedere al posesiei, situațiilor de gol și al clarității ocaziilor. Nu a fost să fie, sperăm ca în partidele următoare să avem mai multă inspirație în ultimii 25 de metri”, a punctat antrenorul Timișoarei.

În atac, ASU a transferat din Liga a III-a și asta s-a văzut

Bogdan Bozian și Gelu Velici, jucători care în ultimele câteva sezoane bune au jucat în eșalonul al treilea, au ratat nepermis de mult în fața unei echipe ce venea după un baraj pentru prima ligă. Petruescu a spus că ratările se explică prin lipsa experienței și a precizat că a contat și că Poparadu și Ignea nu au putut evolua din cauza unor probleme medicale. „Am cunoscut foarte bine potențialul echipei adverse, știam că sunt buni pe tranziția ofensivă, au o echipă de contraatac și au câțiva jucători care pot face în orice moment diferența. Cred că am luat gol la singurul lor șut pe poartă din repriza a doua. A fost lipsa noastră de inspirație, sunt jucători tineri, care își doresc foarte mult, dar nu au experiență competițională la nivelul ligii a doua. Am avut pe bancă șase jucători U21 și doi jucători cu experiență accidentați care puteau face parte din lot pentru acest meci”, a explicat Petruescu.

Marvin Schieb s-a plâns de căldură

Programat la 15,30, când al Timișoara erau 32 de grade, meciul i-a pus în dificultate pe jucători. Marvin Schieb, care a a jucat bine ca extremă, s-a plâns de temperatură. „Din păcate am pierdut la un scor incorect din punctul meu de vedere. A fost și căldura care cred că ne-a dezavantajat. Puteam să câștigăm la ocaziile noastre. Sper ca la următorul meci să ne iasă. A fost destul de greu, pentru că am făcut antrenamente de intensitate mai redusă. Sperăm să ne adaptăm la căldură și să nu fie o problemă. Mi-am dorit foarte mult să joc, m-am pregătit la antrenamente și sper să mă mențin așa în continuare”, a punctat jucătorul, adus la ASU iarna trecută.

Anda DELIU 07 Aug. 2018, 16:15 Campionat
Pe aceeași temă