Atacantul echipei Luceafărul Oradea, Vlad Rusu (27 de ani), cel care a semnat, practic, retrogradarea matematică a Științei Miroslava în Liga 3, este dorit de CSM Poli Iași. Noul golgheter al Ligii 2, cu 26 de goluri marcate în acest sezon, a intrat în atenția oficialilor din Copou după evoluția excelentă din meciul de la Uricani, de sâmbătă, când a marcat trei din cele patru goluri ale Luceafărului în poarta Științei.
După meciul de la Uricani, oficialii lui CSM Poli Iași au luat legătura cu conducerea clubului din Oradea, pentru a discuta un posibil transfer în Copou al atacantului care va împlini 28 de ani în luna iunie.
Rusu, golgheter al Ligii 2, cu 26 de goluri, mai are un an de contract cu Luceafărul, însă ieșenii speră să ajungă la un acord cu Luceafărul și să-l transfere pe atacantul care a mai evoluat în carieră la Steaua și Viitorul.
„Ca în viata oricărui sportiv, am avut momente foarte bune, dar și unele mai puțin reușite. Din ambele situații consider că am avut câte ceva de învățat. Nu vreau să mă mai gândesc la trecut. Acum, la 27 de ani, cred că m-am maturizat și știu să gestionez mai bine lucrurile din toate punctele de vedere„, a declarat fotbalistul care are în CV-ul său convocări la lotul național U19 și U21.
Într-un interviu acordat pentru Liga2.ro, Vlad Rusu a vorbit și despre perioada petrecută la Viitorul: „Am învățat multe în perioada petrecută la Viitorul. Gheorghe Hagi este un antrenor foarte ambițios, la fel cum a fost și ca jucător. Știe să motiveze foarte bine echipa și iată că rezultatele nu au întârziat să apară”.
Vlad Rusu s-a născut pe 22 iunie 1990, la Constanța și a jucat până acum în carieră la formațiile Steaua II București și Steaua (2006-2011), Viitorul Constanța (2011-2014, 2016), FC Clinceni (2014-2015), Petrolul Ploiești (2015-2016), Beerschot (2016-2017) și Luceafărul Oradea (2017-prezent).
În palmaresul său, Vlad Rusu are câștigată o Cupă a României cu Steaua, echipă din lotul căreia făcea parte la acea vreme, după finala cu Dinamo din ediția 2010/2011.
Rusu are și cinci selecții la echipa națională de tineret, pentru care a marcat două goluri în anul 2009.
Articol scris de Narcis POHOAȚĂ‚