Chiar dacă nu mai este antrenorul echipei ACS Șirineasa, Dan Vasilică a fost prezent la mai toate meciurile jucate de foștii săi elevi, lideri în Seria a 4-a a Ligii 3 și aproape promovați în eșalonul secund. Și nu a făcut asta pentru a pune presiune pe cineva, ci pur și simplu pentru a-i urmări pe jucătorii de care s-a atașat și cu care a făcut întreaga pregătire de iarnă.
„După despărțirea de Șirineasa am profitat de timpul liber pentru a merge la meciuri, cursuri și în principal pentru a studia. Referitor la fosta echipa, singurul lucru pe care l-am regretat când am plecat a fost că am avut încredere în anumiți oameni. În rest… nimic! De regretat în viață e bine să o faci doar dacă sunt lucruri care sunt controlate de tine și nu ai luat deciziile potrivite. Dacă, în schimb, se întâmplă lucruri care te afectează negativ, dar asupra cărora nu deții controlul, nu ai de ce să regreți”, spune antrenorul înlocuit cu Cristian Dulca.
„Mă duc după copiii mei”
Întrebat fiind dacă vede o revenire a sa pe viitor la Petroșani, acesta a răspuns. „În fotbal se zice să nu spui niciodată, niciodată! Depășind acest clișeu, nu se pune problema de o revenire la echipă. Nici nu ar fi normal să vorbesc despre asta, atâta timp cât echipa are un antrenor! Am fost la toate meciurile lor, pentru că mă duc după copiii mei. Am fost foarte mulțumit atunci când am plecat de absolut tot ceea ce am realizat acolo din punct de vedere al selecției, pregătirii fizice, tactice, psihologice. Am lăsat o echipă cu spirit, disciplinată, cu atitudine. Și asta în condițiile în care au fost făcute 19 transferuri la echipă, majoritatea fiind jucători care au evoluat la liga 1 și 2, jucători cu personalitate puternică”, afirmă fostul antrenor al ACS Șirineasa.
„Conducerii nu e normal să-i aduc reproșuri, chiar dacă m-a afectat negativ”
Dan Vasilică nu are de reproșat nimănui nimic după despărțirea de Șirineasa. „Nu am de reproșat absolut nimic nimănui. Sunt o persoană care comunică foarte bine, eficient. Și orice problemă pe care o pot avea încerc să o rezolv printr-o comunicare eficientă. De la mine în jos nu am să fac niciun reproș. Conducerii nu e normal să-i aduc reproșuri pentru decizia luată, chiar dacă m-a afectat negativ. Actuala Șirineasa e o echipă formată de mine, o echipă alături de care am stat în cantonament toată iarna, cu care am avut o comunicare excelentă! Nu am fost acolo ca la serviciu, iar când am plecat să nu mă mai intereseze. Despărțirea nu i-a lăsat nici pe jucători indiferenți! Am fost prezent aproape la toate meciurile, normal că mai interacționezi cu jucătorii. Plec peste tot după copiii mei. E vorba de respect reciproc. Cât privește seria Șirinesei, orice serie poate fi grea sau ușoară în funcție de rezultatele tale. În fotbal depinzi doar de tine. Dacă echipa ar fi avut trei-patru înfrângeri, discutam de cea mai echilibrată serie unde erau angrenate în lupta promovării patru-cinci echipe. De ce are Șirineasa acest avantaj în clasament? Pentru că a câștigat punctele atunci când celelalte se încurcau. Deci vorbim clar de valoarea echipei Șirineasa. A discuta de o serie slabă ar însemna să le luăm din merite jucătorilor care au transpirat pe teren și să desconsiderăm celelalte echipe aflate în competiție”, a declarat Dan Vasilică.
„Înainte de a-mi cumpăra tehnologia, mi-am luat o bibliotecă”
Dan Vasilică este un antrenor modern, receptiv la tot ceea ce înseamnă tehnologie. „M-am folosit de tehnică la antrenamente și meciuri atât cât am avut nevoie să-i fac pe jucători să înțeleagă ce-mi doresc de la ei și pentru a putea observa lucruri care în mod normal nu ai cum să le vezi. Trebuie înțeles că nici cea mai modernă tehnologie din lume nu poate înlocui antrenorul, calitățile acestuia de a analiza, evalua și a lua decizii! Dar și un antrenor care la antrenamente folosește doar metoda ochiometrică nu poate sa maximizeze niciodată calitățile jucătorilor. Niciodată. La antrenament de multe ori e mai dificil decât la meci să observi tot, pentru că la meci ai pe teren doar 11 jucători, iar la antrenament ai dublu. Cum poți sa-l faci pe jucător sa înțeleagă ce și unde a greșit dacă nu-i arați? Dacă filmezi antrenamentul și va vedea, a doua oară va înțelege ce-ți dorești de la el și-l poți ajuta astfel și pe el sa progrese. Altfel, va da din cap că a înțeles, dar va repeta greșeala! Și nu din rea voință, ci poate pentru că nu a înțeles. De aceea am folosit metode de analiza rapidă, în care foloseam videoproiectorul în apropierea terenului de antrenament sau la pauza meciului pentru o scurtă analiza de două-trei minute a primei reprize. Eu nu pot antrena întâmplarea. Sau e de ajuns să-i spui unui jucător că nu are greutatea optima? Serios? De fapt, nu greutatea e problema ci procentul de grăsime din corp. Însă dacă eu nu cunosc în ce parametrii ar trebui să se încadreze jucătorul, o să-l urc pe cântar și îl avertizez că o sa îl amendez pentru surplusul de greutate totală. Nu e relevant. Jucătorul, ca răspuns, se va înfometa rapid pentru reducerea greutății, dar e cea mai mare greșeală. Pentru că va reduce și masa musculară, nu doar grăsimea. Și vom avea la antrenament un jucător în greutate optimă dar fără vlagă, fără putere, obosit și nervos. Și totul pleacă de la cunoștințe și tehnologie. Pentru că eu nu pot aprecia doar din ochi cât la sută are grăsime și de aici să-i spun cât ar trebui să dea jos ! Așadar ne întoarcem iar la tehnologie. La Șirineasa începusem un program de corectare individuală a procentului de masa musculară activă și de grăsime. Era evident că unii jucători aveau probleme de greutate. Însă am început un plan de corectare a acestei probleme, atât prin exerciții cât și prin nutriție. Jucătorii aveau un shaker zilnic cu suplimente care era adaptat în funcție de problemele corporale pe care le avea fiecare. Așadar, un antrenor fără tehnologie e asemenea unui chirurg fără aparatură. Cât ar fi de priceput, doar cu un bisturiu și o seringă nu va opera pe creier niciodată. De la început ar trebui spus că degeaba ai tehnologie dacă nu știi să te folosești de ea , când să o aplici si să interpretezi datele pe care ți le furnizează. Orice persoană poate cumpăra ușor tehnologia, dar cunoștințele care să te ajute să interpretezi datele oferite le poți obține doar în ani de studiu. Dacă un antrenor folosește tehnologia modernă nu înseamnă că e neapărat un antrenor bun. Sau invers, cel care nu o folosește este un antrenor slab. Vreau să specific că înainte de a-mi cumpăra tehnologia mi-am cumpărat o bibliotecă. Îmi doresc și mă pregătesc sa urc în carieră, să am succes. Și am toată încrederea că așa va fi”, a concluzionat Dan Vasilică.
Articol scris de Loredana JUGLEA