Extrem de bucuros pentru cele trei puncte obținute din meciul de pe teren propriu, de sâmbătă, cu CS Mioveni, scor 1-0, antrenorul Științei Miroslava, Adrian Kerezsy, și-a felicitat elevii după joc. Tehnicianul a admis că terenul a fost execrabil și consideră că victoria este cu atât mai prețioasă, cu cât a fost obținută în fața unui adversar redutabil, pe un teren imposibil.
„Sunt foarte fericit că am reușit, în sfârșit, prima victorie din acest an, în condițiile unui teren execrabil. Cu atât mai mare este meritul jucătorilor, care au dat dovadă de devotament, spirit de sacrificiu, inteligență tactică, dar și de caracter”, a declarat Adrian Kerezsy, care a promis că echipa sa își va vinde scump pielea în deplasările cu Chindia și FC Hermannstadt: „Ne așteaptă două deplasări foarte grele într-un interval de cinci zile. Voi încerca să dau minute și celor care au jucat mai puțin în aceste două partide, dar asta nu înseamnă că suntem victime sigure. Cine crede acest lucru, se înșală! Vor vedea o echipă a Științei transformată în bine. Această victorie cu Mioveniul a făcut ca încrederea în forțele noastre să sporească foarte mult. Orice punct câștigat în aceste două meciuri din deplasare va fi ca un bonus pentru echipa noastră, aflată într-o situație nu foarte bună în acest moment”.
Rezervă de portar de doar 17 ani pentru Știința
Rezerva de portar a Științei în meciul cu CS Mioveni a fost Călin Șerban, un puști talentat, de doar 17 ani. Antrenorul Kerezsy a fost nevoit să apeleze la Șerban, portar la juniorii clubului, în condițiile în care Târnovanu a fost convocat la lotul național Under 19, iar Țintea era accidentat.
Astfel, Călin Șerban a fost pentru prima dată în carieră pe foaia de joc la un meci din Liga a 2-a, la doar 17 ani. Acesta este fiul unui fost jurnalist sportiv ieșean, Ciprian Șerban, la rândul său fiu de fost fotbalist. „Când a auzit că va fi rezervă în acest meci, a avut mari emoții. Este primul său meci de liga a doua. Sper ca această prezență să-i dea încredere, să se pregătească foarte bine în continuare și să ajungă să debuteze cât mai rapid în acest eșalon”, a declarat tatăl lui Călin, Ciprian Șerban.
După acest rezultat, Știința Miroslava face 27 de puncte și urcă pe prima poziție de deasupra locurilor retrogradabile, pe 15. În intermediară, Știința joacă marți, de la ora 16:00, la Chindia Târgoviște.
Articol scris de Narcis POHOAȚĂ‚
Foto: Știința Miroslava