FC Argeș a pierdut, ieri, la Bradu, amicalul cu echipa de Liga a 4-a Academia Rapid, scor 0-2. A fost primul eșec al piteștenilor, după ce în precedentele două meciuri test a câștigat cu Unirea Bascov (2-1) și a încheiat la egalitate cu FC Aninoasa (1-1).
Antrenorul Emil Săndoi s-a declarat dezamăgit de rezultatul obținut contra giuleștenilor, o echipă cu mulți jucători experimentați, însă care sunt pe locul 3 în Liga a 4-a București. Săndoi spune că la următoarele partide va încerca să stabilească o formulă de echipă apropiată cu cea cu care vrea să înceapă returul.
„Am avut o sumedenie de ocazii, am irosit și un 11 metri, am trimis și mingea în bară de mai multe ori. Unii cu ratările, iar alții cu golurile…Dar așa e fotbalul, poate și din acest motiv este atât de frumos. Pe mine m-a interesat să văd evoluția jucătorilor pe care îi am la dispoziție în acest moment. Suntem la început de drum și vrem să ne convingem de potențialul fiecăruia dintre ei. Acesta este motivul pentru care am și folosit două echipe. Așa ne-am planificat de la bun început ca fiecare jucător să aibă 45 de minute la dispoziție. În rest, ne-am creat foarte multe ocazii de gol, dar nu o băgăm în poartă. Suntem în perioada de pregătire, nici nu am apucat să lucrăm prea mult la finalizare, doar în două antrenamente până acum am lucrat la acest capitol”, a spus fostul selecționer al naționalei de tineret.
Dacă până acum noutățile din lot sunt fundașul Mădălin Ciucă, mijlocașul Sorin Tăbăcariu și atacantul Mădălin Florin Martin, Emil Săndoi nu exclude posibilitatea aducerii încă a unui atacant care să fructifice ocaziile de gol.
„Chiar mă îngrijorează finalizarea, pentru că am avut foarte multe ocazii de gol, din poziții clare, dar nu am fost în stare s-o băgăm în poartă. Pe viitor sper să finalizăm ocaziile pe care ni le creăm. Noi nu am renunțat la ideea de a mai aduce un jucător. Vom vedea în funcțile de posibilitățile pe care le avem. Este posibil ca jucătorii pe care ni-i dorim să aibă oferte din altă parte. Ne lipsește puțin sânge rece în fața porții, cel puțin în această perioadă”, a mai spus Săndoi.
FC Argeș, prima repriză: N. Grecu – Mihăescu, Cotigă, Vișa, Ct. Stan – Rob. Grecu, Tăbăcariu, I. Șerban, I. Năstăsie, Bîrzan (Ant. Cruceru ’30), Buhăescu
FC Argeș, repriza a doua: Oct. Popescu – D. Oancea, Ciucă, Șerbănică, Tofan – A. Popa, R. Costin, Andr. Panait, Ct. Barbu – D. Andrei, Martin
Foto: Argeș Sport