Invitat la emisiunea de sport săptămânală a TV Arad, Glasul Tribunei, Cristian Todea a făcut o mini retrospectivă a primei jumătăți a campionatului la UTA, când a activat atât ca secund al lui Mihalcea și Falub, cât și ca antrenor principal. „Dulăul” a recunoscut că spera să scoată mai mult din cele 13 partide de campionat în care a condus echipa de pe margine, dar au existat și cauze obiective pentru care nu a reușit acest lucru.
„În primul rând, ne-au lipsit o serie de jucători importanți la unele meciuri. Să nu uităm că Adi Mihalcea și-a făcut lotul pentru formula de joc 4-1-4-1, cu doar două vârfuri pe care dorea să le alterneze, respectiv Curtuiuș și Roman, iar ultimul ne-a și părăsit după două-trei etape. Până l-am transferat pe Florea, am rămas doar cu Marius (n.r. – Curtuiuș) ca și atacant de meserie. Degeaba ne-am fi dorit noi să optăm pentru un sistem de joc cu două vârfuri, căci nu aveam numeric jucătorii necesari. Apoi, a venit acea suspendare de trei etape a lui Curtuiuș după derby-ul cu Poli și accidentarea lui Florea și din nou am avut probleme de efectiv în ofensivă. Au mai fost situații în care ne-au lipsit și mijlocașii centrali și a trebuit să jucăm cu Polgar și Asani, fotbaliști de bandă, ca să nu mai pomenesc de situația în care am avut indisponibili, în același timp, primii doi portari. Așa s-a ajuns în situația în care în cele 13 etape nu am folosit niciodată același prim >, situație cu care UTA nu prea s-a confruntat în sezoanele precedente, când formula de joc era bătută în cuie. Asta a fost, au fost conjuncturi nefericite, dar chiar și așa nu aveam voie să pierdem atâtea puncte, în special pe teren propriu. Mai mult, au fost unele meciuri în care am jucat destul de slab”, a spus Todea, citat de Sport Arad.
„Am schimbat 7-8 jucători cu alți 8-9, iar perioada de pregătire a fost insuficientă”
Ca și cu alte ocazii, antrenorul principal al „Bătrânei Doamne” a spus că vina pentru parcursul mult sub așteptări al toamnei se împarte între conducere, antrenori și jucători. „Vina e colectivă, spre exemplu, dacă eram antrenor din vară, și eu mi-aș fi dorit câțiva jucători cu experiența Ligii 1, dar nu chiar atâția câți au venit. Practic, am schimbat 7-8 jucători cu alți 8-9, iar perioada de pregătire a fost insuficientă. Am disputat foarte puține meciuri amicale și echipa a suferit mult la capitolul omogenitate. Lovindu-mă și eu în calitate de secund cu aceste probleme, când am acceptat să preiau funcția de antrenor principal, credeam că pot face mai mult pentru că îi cunoșteam pe jucători. Din păcate, nu a fost tocmai așa, cred că în special comunicarea putea fi mai bună între noi. E adevărat și eu m-am schimbat puțin față de perioada în care eram antrenor secund, am încercat să am o relație strict profesională cu fotbaliști, lăsându-i pe Sorin (n.r. – Botiș) și Cristi (n.r. – Păcurar) să rămână apropiați și altfel de ei”, a adăugat Todea.
„Presiune dată de obiectiv i-a copleșit pe unii”
Acesta a mai recunoscut că, poate, turul s-ar fi desfășurat altfel pentru „Bătrâna Doamnă” dacă ar fi jucat la Arad. „Nu spun că Șiria nu a fost o gazdă primitoare, dimpotrivă, doar că știu din sezoanele trecute că jucătorii se simțeau cu adevărat acasă, pe >. Învățaseră se joace pe acel gazon, tribunele erau mai aproape de teren pe orice latură a stadionului, chiar și rezultatele spun vorbesc de la sine. În plus, cel puțin în debutul campionatului, a existat acea presiune dată de obiectiv, care – se pare – i-a copleșit pe unii. Toți știau că trebuie să câștigăm cu orice preț, că se așteaptă de la UTA să termine campionatul la 10 puncte distanță de locul 2 și ne-am precipitat în multe partide în care nu reușeam să marcăm din ocaziile create. În plus, am comis greșeli mari în defensivă, am luat multe goluri din fază fixă și iată că s-a obținut reversul medaliei, ca să zic așa”, a mai explicat fostul „închizător”.
În final, Cristian Todea a recunoscut că nu are certitudinea că va continua să antreneze echipa fanion a Aradului și că depinde, oarecum, de rămânerea în funcție a actualei conduceri. După cum se știe, echipa lui Alexandru Meszar s-a arătat dispusă să plece, dacă se găsește o variantă mai bună pentru managementul UTA-ei.
Sursa: Sport Arad