Mihai Deaconescu a renunțat la fotbal și pleacă în Anglia! „Încep un alt drum. Am făcut 25 de ani de fotbal. Îmi ajunge”

Adrian MUJEA, Marius ANGHEL 28 Oct. 2017, 15:51 Special

La 30 de ani, fundașul central Mihai Deaconescu de la Academica Clinceni a decis să renunțe la cariera de fotbalist, urmând să plece în Anglia, unde are rude apropiate.

Jucătorul originar din Râmnicu Vâlcea a luat această decizie zilele trecute, iar vineri s-a despărțit amiabil de colectivul de la Clinceni, club care se află pe locul 5 în campionatul Ligii 2.

„Sunt de trei luni la Clinceni și a fost foarte bine, m-am înțeles bine cu toată lumea, la fel și cu antrenorul Erik Lincar. Clinceni este o revelație în acest sezon, dar echipa putea fi mai sus dacă nu risipea ușor unele puncte. De exemplu am pierdut cu Timișoara deși am condus cu 2-0. Este o echipă bună la Clinceni, sunt la cinci puncte de locul de baraj și cred că Academica este printre cele mai bune formații din eșalonul secund. Dacă avea și o situație financiară bună, cu siguranță Clinceniul era acum pe primul loc, pentru că sunt jucători foarte buni acolo. De asemenea, Erik Lincar este un antrenor de valoare și sufletist. Îi mulțumesc că m-a adus acolo și că a înțeles acum situația mea”, a spus, pentru Liga2.ro, Deaconescu.

Mihai Deaconescu a început fotbalul la Băbeni / Vâlcea, sub îndrumarea tatălui său, antrenorul Marian Deaconescu și, ulterior, a făcut saltul la FC Oltchim (Liga a 3-a), iar la 18 ani a debutat în eșalonul secund cu Liberty. „Viața nu se termină cu fotbalul, merg înainte. Încep un alt drum. Singura mea dezamăgire e că nu am jucat în Liga 1, dar poate e mai bine așa. Au fost multe momente frumoase, am promovat de două ori în Liga 1, cu Liberty și FC Bihor, și de două ori în Liga a 2-a, cu Liberty și SCM Pitești. Și la Vâlcea au fost momente foarte frumoase. Merg la Londra, poate o să mai joc acolo la amatori. Nu știu dacă mă stabilesc acolo, nu știu ce îmi rezervă viitorul. Totuși, nu aș mai vrea să revin în fotbalul din țară, am făcut 25 de ani de fotbal. Îmi ajunge”, a mai spus Mihai Deaconescu.

În acest sezon, Deaconescu a jucat în șapte meciuri pentru Academica Clinceni, reușind și un gol. În cariera sa, a mai evoluat la Liberty Oradea, CSM Râmnicu Vâlcea, FC Bihor, ASA Târgu Mureș, CS Mioveni și SCM Pitești, actuala FC Argeș, echipă de care s-a despărțit în vară, după promovare, și a ajuns la Academica Clinceni.


Deaconescu, după împrumutul la CSM Râmnicu Vâlcea


Deaconescu, tot la CSM Râmnicu Vâlcea, însă din postura de titular incontestabil


Deaconescu la FC Bihor


Deaconescu la CS Mioveni

 

Articol scris de Adi Georgescu
 

Adrian MUJEA, Marius ANGHEL 28 Oct. 2017, 15:51 Special
Pe aceeași temă