Nu trece săptămână fără ca în campionatul Ligii 2 să se schimbe antrenori. Etapa a 9-a prinde trei echipe cu noi staffuri tehnice. Olimpia Satu Mare, ASA Târgu Mureș și UTA Arad au făcut noi mutări în ultimele zile, astfel că vor fi conduse de pe margine de Zoltan Ritli, Marius Popescu, respectiv Cristian Todea și, bineînțeles, colaboratorii lor. Tibor Selymes, Carol Fekete și Adrian Falub au fost înlocuiți de cei amintiți mai sus, doar Fekete continuând la ASA și revenind în postura sa de antrenor cu portarii. În rest, ceilalți doi demisionând. Ritli și Todea chiar se vor întâlni în această rundă, fiindcă Olimpia și UTA vor juca la Satu Mare.
Și pentru ca tradiția să continue, după desfășurarea etapei a 9-a vom avea parte de încă o plecare sigură. Adrian Mihalcea va lăsa CS Mioveni după doar trei etape, fostul atacant acceptând oferta de a-i deveni secund selecționerului Cosmin Contra. În plus, și cealaltă echipă argeșeană din Liga 2, FC Argeș, e pe punctul de a-și înlocui antrenorul. Conducerea clubului vrea să-l demită pe Iordan Eftimie, s-au purtat negocieri de reziliere a contractului pe cale amiabilă, însă, pentru că nu s-a ajuns la niciun acord, deocamdată se continuă în aceeași formulă, obligat-forțat. Ruptura de Eftimie s-a putut observa și joi, atunci când la conferința de presă de dinaintea meciului din această rundă, s-a prezentat antrenorul secund Iulian Crivac.
Până acum, după opt etape desfășurate în Liga 2, nouă echipe din totalul de 20 și-au schimbat antrenorii: Pandurii Târgu Jiu, Dunărea Călărași, CS Balotești, Foresta Suceava, UTA Arad, ASA Târgu Mureș, CS Mioveni, Olimpia Satu Mare și Luceafărul Oradea.
Revenind la etapa a 9-a, astăzi, de la ora 11:00, sunt programate să se desfășoare opt meciuri, la Sibiu, Clinceni, București, Călărași, Mioveni, Afumați, Pitești și Balotești. Liderul Hermannstadt are misiune ușoară cu ultima clasată Foresta, Clinceniul și Ripensia nu se pot declara niciuna favorită, Metaloglobus poate profita de situația grea a ASA-ului, iar Dunărea întâlnește cea mai bună echipă din deplasare și nu-i va mai fi ușor să lege a șasea victorie consecutivă. La Mioveni, meciul cu Luceafărul e cel de adio al lui Adrian Mihalcea, iar în rest avem tot dispute echilibrate, fără favorite certe la prima vedere, atât la Afumați, Pitești ori Balotești.
Ultimul meci al zilei începe cu o oră mai târziu, de la 12:00, la Satu Mare, acolo unde se întâlnesc două dintre echipele care și-au schimbat antrenorii în această săptămână. Olimpia primește vizita UTA-ei, iar fiecare speră la un nou început, cu noi antrenor.
Runda a 9-a se încheie duminică, după desfășurara meciului de la Târgoviște. De la ora 11:00, Chindia joacă împotriva Daciei Unirea, adică se vor întâlni două dintre cele mai imprevizibile echipe ale campionatului. Chiar și așa, dâmbovițenii pornesc ca favoriți în obținerea tuturor punctelor.
Înaintea desfășurării meciurilor etapei a 9-a, Hermannstadt este lider cu 21 puncte, iar podiumul este completat de Ripensia Timișoara și ASA Târgu Mureș, ambele cu câte 17 puncte. Ultimele cinci clasate, pe locuri retrogradabile, sunt Olimpia Satu Mare (7 puncte), CS Balotești (6 puncte), Luceafărul Oradea (5 puncte), Știința Miroslava și Foresta Suceava (ambele cu câte 4 puncte).
Așa cum v-a obișnuit în fiecare sezon, Liga2.ro va transmite live-text partidele fiecărei runde din acest campionat.
VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII
Iată programul etapei a noua:
sâmbătă, 23 septembrie, ora 12:00
FINAL | OLIMPIA SATU MARE – UTA ARAD 1-0
Stadion: Olimpia (Satu Mare);
Arbitru: Denis Haidiner (Hunedoara); Asistenți: George Marian Fridl (Comănești) și George Bogdan Duță (Bacău).
â–ºOlimpia: Fl. Muntean – D. Muntean, Hlinca, Villand, Brata, R. Rus, Duruș, Vas. Pop, Miholca, Jurj, Cr. Munteanu
Rezerve: Șuta – Bura, D. Lukacs, Cocian, Lusamba, Szasz, Fl. Achim
Antrenor: Zoltan Ritli
â–ºUTA: Grahovac – Adilli, Scutaru, Măd. Ciucă, Burlă – P. Păcurar, Jorza – Buleică, Asani, Stahl – Curtuiuș
Rezerve: Barna – Polgar, Al. Manea, D. Toma, Cârstocea, Miculescu, Dinculescu
Antrenor: Cristian Todea
â–ºMin 90+3 Final de partidă. Olimpia și UTA fac schimb de locuri. Arădenii ajung, incredibil, pe loc retrogradabil după ce la începutul sezonului se spunea despre ei că vor fi principalii candidați la promovare. Todea și secunzii săi au mult de tras pentru a readuce echipa pe linia de plutire.
â–ºMin 90 Iese Bogdan Miholca și intră Cosmin Bura
â–ºMin 88 1-0 Ciprian Brata bate lovitura de pedeapsă puternic, pe centru, la semi-înălțime, și îl învinge pe Grahovac, care sărise în dreapta. Olimpia trece în acest moment peste UTA în clasament, iar arădenii, incredibil, ajung pe loc retrogradabil
â–ºMin 87 Lusamba pătrunde în careu pe partea stângă, aproape de linia de fund, îl întoarce pe Adili, care intrase prin alunecare pe terenul plin de apă, iar macedoneanul îi dă peste picioare atacantului. E penalty clar și arbitrul îl dă, chiar dacă Adili transmite că nu a avut intenție și că l-a lovit pe Lusamba din cauza terenului alunecos
â–ºMin 81 Ciprian Duruș trage de la 20 de metri, în diagonală, destul de mult peste vinclul din dreapta al porții lui Grahovac
â–ºMin 78 Iese Amir Jorza și intră Raul Miculescu
â–ºMin 70 Ritli face dublă schimbare la Olimpia. Ies Vasile Pop și Sergiu Jurj și intră Oliver Lusamba și Darius Lukacs
â–ºMin 66 Cârstocea întoarce pentru Păcurar la 18 metri, trage, dar Muntean prinde
â–ºMin 62 Păcurar bate o lovitură liberă de pe dreapta, trei utiști trec pe lângă minge în fața careului mic și Olimpia scapă fără gol
â–ºMin 61 Iese Alin Buleică și intră Alin Cârstocea
â–ºMin 49 Miholca prinde un șut cu efect de la 16 metri lateral stânga, dar mingea se duce peste colțul lung
â–ºMin 46 Schimbare la UTA. Iese Bogdan Burlă și intră Dinculescu
â–ºMin 35 Buleică centrează de pe dreapta, Muntean se înalță în 4 metri și prinde mingea din capul lui Curtuiuș
â–ºMin 33 Burlă centrează, Curtuiuș pune capul la 15 metri, dar mingea se duce puțin peste transversală
â–ºMin 31 Ciucă îl deposedează prin alunecare pe Vasile Pop, în careu, gazdele cer penalty, dar arbitrul îi acordă cartonaș galben lui Pop pentru simulare
â–ºMin 29 Jucătorii lui UTA execută rapid o lovitură liberă, defensiva Olimpie este surprinsă, mingea ajunge la Burlă, care șutează însă în plasa laterală
â–ºMin 14 Dumitru Muntean scapă singur cu portarul arădenilor, la 14 metri de poartă, lateral dreapta, îl lobează pe acesta, dar mingea cade lângă buturi
â–ºMin 7 Buleică trage din 10 metri lateral stânga, la colțul lung, însă pe lângă
â–ºMin 6 Fostul utist Muntean îi fură mingea lui Scutaru la 25 de metri, trimite plasat, dar Grahovac respinge
â–ºMin 4 Brata centrează din stânga, Pop urmărește mingea în careu, până la 7 metri central, acolo unde e talonat de Burlă și mingea iese în corner
sâmbătă, 23 septembrie, ora 11:00
FINAL | AFC HERMANNSTADT – FORESTA SUCEAVA 2-0
Stadion: Municipal (Sibiu);
Arbitru: Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare); Asistenți: Ionuț Babadac (Alexandria) și Doru Zamfir (Slatina).
â–ºHermannstadt: Căbuz – Mih. Stancu, R. Crișan, I. Stoica, Pamfile – Dâlbea (cpt.), Boboc – Al. Neacșa, Bg. Rusu, S. Lupu – C. Neagu
Rezerve: H. Moldovan – P. Petrescu, D. Roman, I. Popa, C. Pîrvulescu, Dumitriu, Hergheligiu.
Antrenor: Alexandru Pelici
â–ºForesta: Began – Ad. Onofraș, Diallo (cpt.), Pappoe, Belevschi – Cerlincă, Vl. Stănescu, Acolatse, Kimbaloula – Chalabi, R. Sumanariu
Rezerve: Ursache – Păvăluc, Renquin, Dali Amar, Prisăcaru, Coroamă, Bosînceanu
Antrenor: Nuno Pedro
â–ºMin 77 Dan Roman debutează la prima echipă. Iese Cosmin Neagu
â–ºMin 72 Bogdan Rusu primește în adâncime, se întoarce în margine careului mare, cu di adversari în spate, și trage la colțul lung, Began parează, mingea lovește apoi transversala și goalkeeper-ul Forestei are timp să se ridice și să rețină
â–ºMin 70 Căbuz respinge în corner mingea șutată de Cerlincă, de la 25 de metri, cu pământul, la colțul lung
â–ºMin 68 Petrișor Petrescu intră în locul lui Neacșa
â–ºMin 67 Căbuz respinge de la vinclu mingea șutată de Cerlincă, de la 30 de metri
â–ºMin 64 Neacșa trimite în brațele lui Began dintr-o lovitură liberă de la 30 de metri, lateral dreapta
â–ºMin 63 Prisăcaru intră în locul lui Acolatse
â–ºMin 61 Rusu pătrunde pe stânga și trimite în fața porții, de unde Neagu trimite în blocaj; oaspeții resping de pe linia porții în corner
â–ºMin 58 Schimbare și la oaspeți, Renquin intră în locul lui Pappoe
â–ºMin 58 Prima schimbare la FC Hermannstadt, Andrei Hergheligiu intră în locul lui Sabin Lupu
â–ºMin 54 Alex Neacșa primește în marginea careului mare și reia din prima, pe centru, în vrațele lui Began
â–ºMin 50 Bogdan Rusu trimite, din cădere, în brațele lui Began
â–ºMin 47 2-0 Bogdan Rusu apare la colțul scurt și trimite cu capul, în plasă, din centrarea lui Pamfile
â–ºMin 42 O nouă ratare mare a sibienilor; Neacșa profită de o eroare a devensivei adverse, scoate la Bogdan Rusu, care nu reușește să trimită pe poartă
â–ºMin 39 Sibienii bat scurt o lovitură de la colțul terenului, de pe stânga, și Cosmin Neagu trimite sub transversală, de unde scoate Began încă o dată în afara terenului
â–ºMin 35 Bogdan Rusu îi suflă pentru moment mingea lui Began, dar portarul revine și reține
â–ºMin 29 Schimbare la oaspeți, Coroamă intră în locul lui Onofraș
â–ºMin 28 Began reține mingea șutată de Sabin Lupu, de la 12-13 metri
â–ºMin 25 Pe contraatac, Sabin Lupu face un sprint cu mingea la picior de la mijlocul terenului, scoate în stânga, pentru Neagu, al cărui șut e blocat; Balonul ajunge din nou la Sabin Lupu, care trage la colțul lung, de la 8-9 metri, dar Began reușește să pareze
â–ºMin 18 Mingea reluată de Neagu, din centrarea lui Stancu, ajunge la Sabin Lupu, în careul mic, dar ultimul e semnalizat în ofsaid
â–ºMin 10 Belevschi trimite în plasa laterală dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri, lateral dreapta, un corner mai scurt
â–ºMin 6 1-0 Neagu trimite o centrare în careu, Began iese să respingă, dar nu ajunge la minge, trece pe sub, iar Răzvan Dâlbea înscrie simplu, cu latul, în poarta goală
FINAL | ACADEMICA CLINCENI – RIPENSIA TIMIȘOARA 2-1
Stadion: Clinceni – Arena 1 (Clinceni – Ilfov);
Arbitru: Dan Grigore Botescu (București); Asistenți: Doru Claudiu Lucaciu și Petrică Ionuț Cîmpeanu (ambii din Cluj-Napoca).
â–ºAcademica: Niga – Deaconescu, Pulhac, Balgiu, Al. Lazăr, M. Constantinescu (cpt.), Vl. Mihalcea, M. Șandru, Gab. Simion, Gliga, Bg. Matei
Rezerve: Ureche – Samson, Găină, Bg. Barbu, M. Ion, I. Tătaru, Blejdea
Antrenor: Erik Lincar
â–ºRipensia: D. Munteanu – Vlădia, Hecsko, Apro, C. Toma, Ad. Popa (cpt.), Stoi, Zaluschi, Ad. Ungureanu, Dumiter, Bobină
Rezerve: I. Rădulescu – L. Tudor, Golda, Codrean, Horcea, Matiș, Semeniuc
Antrenor: Remus Steop
â–ºMin 90+3 Mihalcea e lansat de Barbu pe contraatac, dar jucătorul împrumutat de la FCSB reia pe lângă poartă, fiind jenat de un adversar
â–ºMin 89 Gliga îi pasează lui Mihai Ion în marginea careului, care din situație de unu la unu cu portarul, îl ia la țintă pe acesta
â–ºMin 85 O nouă șansă pentru Șandru! Doiarul retras în compartimentul defensiv în această repriză șutează la firul ierbii de la 20 de metri, dar Munteanu reține în doi timpi
â–ºMin 82 Șansă mare pentru gazde! Ion Mihai rămâne singur în marginea careului, trage violent pe mijlocul Porții, dar Munteanu respinge în lateral. O ocazie identică cu cea a lui Șandru din prima parte
â–ºMin 80 Niga respinge în față un șut din lovitură liberă al lui Dumiter, Zaluschi vine lansat să reia, cade în careu de lângă un adversar, iar banca oaspeților a „sărit în aer”, dar nu se dă penalty
â–ºMin 77 Schimbare la gazde, iese căpitanul ilfovenilor, Constantinescu, și intră Mihai Ion
â–ºMin 76 Constantinescu scapă spre poarta adversă, Mihalcea vine sa-l susțină pe partea dreaptă, dar căpitanul gazdelor nu reușește sa paseze, iar Munteanu reține
â–ºMin 75 Mihalcea își schimbă din nou tricoul. De această dată a luat tricoul cu numărul 9
â–ºMin 73 Dublă schimbare. La gazde intră Samson în locul lui Lazăr. La Ripensia a ieșit Hecsko și a intrat Matiș
â–ºMin 70 Mihalcea a fost nevoit să-și schimbe tricoul pentru că se pătase cu sânge. Decarul a intrat pe teren cu un alt tricou, dar fără număr
â–ºMin 67 Ocazie mare pentru oaspeți! Dumiter deviază un șut centrare venit din flanc, dar Niga respinge cu un reflex de zile mari. Academica rămâne în avantaj
â–ºMin 59 Marian Constantinescu scapă în lateral spre poarta adversă, reia pe jos la colțul lung, dar mingea trece milimetric pe lângă bara din stânga
â–ºMin 53 2-1 Ciprian Gliga își readuce echipa în avantaj în urma unei lovituri de colț. Mijlocașul a reluat cu capul din cădere, iar Munteanu nu a mai putut salva. La faza premergătoare, același Gliga a scăpat singur cu Munteanu, a trimis ușor pe sub el, dar mingea a fost degajată de pe linia Porții de un apărător al Ripensiei
â–ºMin 49 1-1 Adrian Popa egalează cu un șut din lovitură liberă. Căpitanul oaspeților a trimite plasat peste zid, la colțul lung. Niga a atins mingea, dar n-a putut respinge
â–ºMin 43 Schimbare la gazde. Iese Pulhac, intră Bogdan Barbu
â–ºMin 35 1-0 Munteanu scapă o minge înălțată de Pulhac în careu. Vlad Mihalcea profită și deschide scorul
â–ºMin 33 Bobina trage pe jos la colțul lung, dar mingea trece pe lângă stâlpul din stânga
â–ºMin 28 Șandru îi pasează lui Lazăr, care trage pe jos la colțul lung. Munteanu reține în doi timpi, scorul rămâne neschimbat
â–ºMin 15 Antrenorul oaspeților, Remus Steop, a părăsit spațiul tehnic și a cerut eliminarea lui Cristi Pulhac, după ce fostul dinamovist și-a lovit un adversar care nu juca mingea. Centralul i-a acordat cartonașul galben jucătorului Clinceniului
â–ºMin 12 Zaluschi irosește prima ocazie a oaspeților! Decarul trece de apărarea adversă printr-un artificiu tehnic după care împinge balonul la colțul lung. Niga blochează cu piciorul, iar tabela râmâne intactă
â–ºMin 10 Mihai Șandru ratează cea mai mare șansă a reprizei! Doiarul șutează puternic la semi înălțime, dar Munteanu respinge peste transversală. Ripensia nu a avut nicio șanșă pânâ în acest moment
â–ºMin 8 Balgiu reia cu capul pe lângă poartă, din interiorul careului, după o lovitură liberă executată de Vlad Mihalcea
â–ºMin 4 Mihalcea reia puțin pe lângă poartă de la 20 de metri. Academica domină începutul meciului
â–ºMin 2 Balgiu șutează violent de la marginea careului, dar balonul trece peste poarta Ripensiei
â–ºRipensia e susținută de aproximativ 30 de fani la Clinceni
FINAL | METALOGLOBUS BUCUREȘTI – ASA TÂRGU MUREȘ 4-0
Stadion: Metaloglobus (București);
Arbitru: Adrian Illyeș (Ploiești); Asistenți: Florin Pucheanu (Ulmi) și Petruța Iugulescu (Târgoviște).
â–ºMetaloglobus: Rob. Geantă – Robu, Fl. Iordache, Asanache, Andr. Sava, Ant. Popa, Șt. Stângă (cpt.), Ghenovici, Șt. Niculae, Vl. Vlad, Bilciurescu
Rezerve: M. Nedelcu – Răileanu, Andr. Roman, Negotei, Gafaru, G. Coman, Măd. Martin
Antrenor: Bogdan Argeș Vintilă
â–ºASA: Moga – Băjan, Candrea (cpt.), P. Iacob, D. Panait, Petra, Laso, Petriș, Licu, C. Sîrbu, Al. Stoica
Rezerve: Negrușa – R. Iliescu, Mendy, Onul, Kilyen, Tornyai, Bordaș
Antrenor: Marius Popescu
â–ºMin 62 4-0 Valentin Ghenovici își continuă evoluția strălucită și transformă în gol o lovitură liberă de la 22 de metri. Din poziție centrală, acesta trimite direct vinclul porții lui Moga
â–ºMin 51 3-0 Ghenovici pasează excelent și îl lasă singur cu portarul pe Vlad. Acesta îl scoate din joc pe Moga, se duce în lateral și șutează, însă apărătorii de la Târgu Mureș reușesc să respingă. Mingea anunge la Alin Robu, care înscrie, sub bară
â–ºMin 45+3 Ghenovici, cel mai periculos om al gazdelor de până acum, execută o lovitură liberă de la 40 de metri care se oprește în transversala porții lui Moga
â–ºMin 36 2-0 Vlăduț Vlad combină bine cu Stângă, primește mingea la marginea careului și șutează pe jos, în dreapta portarului, la rădăcina barei
â–ºMin 31 Cosmin Sîrbu execută o lovitură liberă de la 17 metri, din poziție centrală, însă trimite direct în portar
â–ºMin 19 Robu șutează, Moga respinge, iar ASA pleacă pe contraatac și Cosmin Sîrbu trage peste poartă
â–ºMin 26 1-0 Valentin Ghenovici șutează violent, mingea izbește transverasala și intră în poartă
â–ºMin 7 Ghenovici șutează peste poartă de la 16 metri
FINAL | DUNĂ‚REA CĂ‚LĂ‚RAȘI – PANDURII TÂRGU JIU 3-1
Stadion: Stadionul Central „Ion Comșa” (Călărași);
Arbitru: Iulian Dima (București); Asistenți: Alexandru Midvichi și Mihăiță Necula (toți din București).
â–ºDunărea: C. Lungu (cpt.) – Țenea, Bg. Manole, Bg. Șandru, Mardare, Missi Mezu, Preoteasa, Sil. Pană, Kanda, Drăghiceanu, Val. Alexandru
Rezerve: Gab. Popa – Bg. Vasile, Danciu, Cr. Pușcaș, C. Cristea, Val. Munteanu, Dincă
Antrenor: Dan Alexa
â–ºPandurii: D. Popescu – Homei, D. Lung (cpt.), Turda, D. Drugă, Raiciu, Șut, Cip. Rus, Dodoi, Dănăricu, Bujor
Rezerve: Ov. Jianu – Vodă, Celea, Șendroiu, Durkovic, D. Pîrvulescu, M. Maxin
Antrenor: Adrian Iencsi
â–ºMin 90 Pușcaș trimite peste poartă din 6 metri, după un corner executat de Kanda
â–ºMin 87 Ciprian Rus este schimbat cu Durkovic
â–ºMin 82 Silviu Pană șutează din 15 metri în bară
â–ºMin 79 Iese Messi Mezu și intră Danciu
â–ºMin 70 Vali Alexandru este schimbat cu Valentin Munteanu
â–ºMin 69 Missi Mezu șutează de la 22 de metri, puțin pe lângă bara din dreapta a lui Popescu
â–ºMin 64 Dodoi este schimbat cu Maxin
â–ºMin 63 Dodoi șutează din 12 metri, dar Lungu e la post
â–ºMin 48 3-1 Bodo Kanda pătrunde în careu și din 12 metri introduce balonul în plasă. Mingea a fost atinsă și de Sergiu Homei, astfel că fundașul gorjenilor a fost creditat de arbitru cu autogol
â–ºMin 46 Drăghiceanu este schimbat cu Pușcaș
â–ºMin 42 2-1 Valentin Alexandru aduce echipa lui Dan Alexa în avantaj, din penalty, lovitura de la 11 metri fiind acordată după un fault în careul la Messi Mezu
â–ºMin 39 1-1 Bogdan Șandru înscrie din 6 metri, după o busculadă în careul mic
â–ºMin 20 0-1 Gabriel Dodoi marchează, surprinzător, după o nesincronizare a fundașilor călărășeni
â–ºMin 23 Șandru șutează puțin pe lângă poartă din 12 metri
â–ºMin 5 Oaspeții încep în forță. Bujor lovește bara dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri
FINAL | CS MIOVENI – LUCEAFĂ‚RUL ORADEA 3-2
Stadion: Orășenesc (Mioveni – Argeș);
Arbitru: Ionuț Valentin Iugulescu (Târgoviște); Asistenți: Casian Băla și Alina Mihoc (ambii din Arad).
â–ºMioveni: F. Croitoru – Tirică, Gugu, Burnea, Ed. Stoica (cpt.) – Mîrzeanu, R. Lazăr – Ayza (cpt.), Pirtea, Andor – Rădescu
Rezerve: Sima – Trașcu, Ichim, Andr. Neagoe, Cioc, M. Vintilă, S. Ivan
Antrenor: Adrian Mihalcea
â–ºLuceafărul: Goia – Balea, D. Ciobanu, Trif, Tânc, Feher, Țegle, Al. Dulca, Bedea, Codoban (cpt.), Vl. Rusu
Rezerve: G. Gakos – Ban, Andr. Dragu, Fl. Pîrvu, Chiș-Toie, Antohi, A. Mutu
Antrenor: Cristian Dulca
â–ºMin 90 3-2 Final de coșmar pentru Cristi Dulca! Ionuț Rădescu preia la 18 metri și șutează în stânga portarului, care plecase pe colțul greșit
â–ºMin 88 Vintilă preia la 20 de metri și șutează pe lângă poartă
â–ºMin 87 Ayza pătrunde în careu, este tras de mână, dar arbitrul nu acordă penalty
â–ºMin 80 Corner pentru Mioveni, iar Edi Stoica din centrul careului reia peste, cu capul
â–ºMin 80 Centrare din lovitură liberă în careul oaspeților, Vintilă reia milimetric peste din 6 metri
â–ºMin 78 Centrare Rădescu, cap Vintilă din 6 metri, milimetric pe lângă poartă
â–ºMin 76 2-2 Din cornerul rezultat, Ionuț Rădescu preia singur în careu și înscrie pe lângă portar
â–ºMin 75 Neagoe trimite o pasă către atacant, Ciobanu deviază nefericit, iar Goia ieșit din poartă, respinge in extremis cu mâna în corner
â–ºMin 74 Iese Codoban și intră Alin Mutu
â–ºMin 72 Iese Andor și intră Andrei Neagoe
â–ºMin 69 Ivan preia în careu, trage din întoarcere la colțul scurt, iar portarul Goia scapă mingea în corner
â–ºMin 65 Feher pătrunde pe dreapta, îi pasează lui Codoban la 16 metri, care șutează pe lângă poartă
â–ºMin 64 Intră Antohi în locul lui Vlad Rusu
â–ºMin 61 Bedea este schimbat cu Ban
â–ºMin 57 Corner pentru oaspeți, Codoban execută la colțul lung, mingea cade pe transversală
â–ºMin 56 Mîrzeanu îi lasă locul lui Vintilă
â–ºMin 49 Prima schimbare este efectuată de CS Mioveni, unde Ivan îi ia locul lui Pirtea
â–ºMin 49 1-2 Codoban centrează de pe stânga, iar Vlad Rusu apare speculant la 2 metri de poartă și împinge mingea pe lângă portar
â–ºMin 34 1-1 Lovitură liberă de pe dreapta, Andor centrează, Mîrzeanu deviază până la Ionuț Rădescu, care reia cu capul în plasă
â–ºMin 26 0-1 Țegle driblează pe partea stânga, rămâne singur în careu, îi pasează în 3 metri lui Vlad Rusu, care împinge mingea în plasă
â–ºMeciul se desfășoară pe fondul dominării gazdelor, dar fără ocazii importante, până în acest moment
â–ºMin 2 Tirică pătrunde pe stânga, intră în careu, dar șutează în portarul Goia
FINAL | CS AFUMAȚI – ASU POLITEHNICA TIMIȘOARA 2-1
Stadion: Comunal (Afumați – Ilfov);
Arbitru: Florin Miron (București); Asistenți: Romică Bîrdeș (Pitești) și Iulian Cătălin Brînză (Botoșani).
â–ºCS Afumați: Marinescu – Onea, Robicek, Patriche (cpt.), Perju – Vas. Olariu, Mug. Dedu – Rz. Avram, Mir. Manole, D. Burlacu – Vlada
Rezerve: Mișa – Buzea, Alin Zaharia, Buduroi, Șt. Vasile, Căliani, Vas. Nicolae
Antrenor: Vasile Neagu
â–ºASU Poli: Dur-Bozoancă – Bilia, Mera (cpt.), Topic, Taub – Krausz, Poparadu, A. Ignea – Sorescu, Bădăuță, Țugui
Rezerve: M. Gakos – Giuricici, Ghinescu, I. Plămadă, M. Staicu, Coadă, C. Predescu
Antrenor: Bogdan Andone
â–ºMin 90+2 2-1 Alin Zaharia își duce echipa în avantaj cu un șut de la 20 de metri, la care portarul Dur-Bozoancă nu poate interveni
â–ºMin 90+1 Ultima schimbare la ASU Poli: iese Bădăuță, intră Staicu
â–ºMin 85 Olariu trimite cu capul peste poarta lui Dur-Bozoancă
â–ºMin 78 Schimbare la Poli: iese Poparadu, intră Plămadă
â–ºMin 71 CS Afumați ratează încă o ocazie importantă. Manole reia cu capul o centrare a lui Perju, însă mingea trece puțin pe lângă poartă
â–ºMin 66 Dur-Bozoancă reușește să-și scoată echipa din două situații dificile: la șutul lui Avram, de la 30 de metri, și apoi la reluarea cu capul a lui Vlada, din 6 metri
â–ºMin 65 Marian Vlada șutează și îi dă emoții lui Dur-Bozoancă, însă portarul de la ASU Poli reușește să scoată de sub transversală
â–ºMin 64 Încă o ocazie mare pentru Poli! Bădăuță scapă singur spre poarta lui Marinescu, dar șutează peste bara transversală
â–ºMin 55 Predescu îl găsește pe Sorescu în urma unei centrări din partea stângă, dar ultimul nu reușește să trimită pe poartă
â–ºMin 50 Sorescu scăpă singur cu Marinescu, însă șutează pe lângă
â–ºMin 45+1 Ocazie ASU Poli. Sorescu reia din alunecare o minge trimisă de Bădăuță, însă balonul se scurge prin fața porții lui Marinescu
â–ºMin 43 1-1 Cornel Predescu înscrie cu un șut de la 18 metri, la care Marinescu nu poate interveni
â–ºMin 35 Schimbare la ASU Poli. Iese Taub, intră Predescu
â–ºMin 34 Carol Taub cade în suprafața de pedeapsă, însă arbitrul Florin Miron consideră simulare. Fundașul bănățenilor vede galben
â–ºMin 28 1-0 Mugurel Dedu îl învinge pe Bozoancă și deschide scorul la Afumați. A marcat cu o lovitură de cap după o centrare de pe dreapta a lui Onea
â–ºMin 24 Un meci echilibrat, care se poartă mai mult în zona centrală a terenului, fără un ritm deosebit
â–ºMin 16 Krausz trimite primul șut pe spațiul porții echipei CS Afumați. Mijlocașul bănățean șutează de la aproximativ 22 de metri, însă Marinescu reușește să rețină
â–ºMin 9 Penalty ratat de CS Afumați! Topic l-a faultat în careu pe Olariu, centralul Florin Miron a indicat punctul cu var. Marian Vlada a executat, însă mingea s-a oprit în transversală, iar scorul rămâne alb
FINAL | FC ARGEȘ – SPORTUL SNAGOV 1-0
Stadion: „Nicolae Dobrin” (Pitești – Argeș);
Arbitru: Marius Omuț (Satu Mare); Asistenți: Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj) și Andrei Nicolae Chițoiu (Timișoara).
â–ºFC Argeș: N. Grecu – D. Oancea, Vișa, Șerbănică, Ct. Stan, I. Năstăsie, I. Șerban, R. Costin (cpt.), D. Andrei, Buhăescu, R. Grecu
Rezerve: Oct. Popescu – C-tin. Stoica, Nilă, Albu, Tofan, Ct. Barbu, Andr. Panait
Antrenor: Iordan Eftimie
â–ºSportul: Anca Trip – Șt. Vlădoiu, V. Lică, I. Șerban, Bg. Stancu, Al. Radu (cpt.), Cr. Munteanu, Braga, Borțoneanu, Bustea, L. Dobre
Rezerve: Fila – Cornea, Alin Manea, Al. Rusu, Voineag, Neață, Al. Ionescu
Antrenor: Valeriu Răchită
â–ºMin 90 Ultima schimbare la FC Argeș. Iese Robert Grecu, intră Cătălin Barbu
â–ºMin 86 Schimbare la FC Argeș. Iese Buhăescu, intră Costin Stoica
â–ºMin 84 Robert Grecu centrează în careu, dar Năstăsie trimite cu capul din 6 metri pe lânga poartă
â–ºMin 79 Ultima schimbare la Snagov. Iese Radu, intră Voineag
â–ºMin 67 Schimbare FC Argeș. Iese David Andrei, intră Andrei Panait
â–ºMin 67 A doua schimbare la Snagov: iese Munteanu, intră Neață
â–ºMin 65 FC Argeș evoluează în zece oameni după ce Ionuț Șerban a văzut al doilea galben
â–ºMin 63 1-0 Vasile Buhăescu înscrie cu un șut din interiorul careului, după o respingere în față a lui Anca Trip
â–ºMin 61 Schimbare la Snagov: iese Borțoneanu, intră Manea
â–ºMin 41 Andrei David reia din interiorul careului, însă mingea se duce peste poartă
â–ºMin 32 Buhăescu trimite cu capul după o nouă centrare în careu, însă portarul salvează
â–ºMin 27 Andrei reia slab cu capul, în brațele portarului, după o centrare din stânga careului
â–ºMin 25 Centrare dintr-un corner de pe stânga, Lică reia în minge, însă un fundaș scoate de pe linie
â–ºMin 23 Braga bate o lovitură liberă de la 27 de metri, dar Grecu scoate
â–ºMin 18 Cătălin Stan centrează în careu, Andrei reia cu capul, dar mingea se duce peste poartă
â–ºMin 8 Andrei David șutează din 20 de metri peste poartă
FINAL | CS BALOTEȘTI – ȘTIINȚA MIROSLAVA 1-2
Stadion: Comunal Balotești (Balotești – Ilfov);
Arbitru: Sergiu Popa (Aiud); Asistenți: Florin Mihai Cosma (Piatra Neamț) și Andrei Alexandru Roman (Târgu Neamț).
â–ºBalotești: Iordan – Al. Gheorghe, Marciuc, Andr. Răuță, C-tin. Dedu, L. Ion (cpt.), A. Gojnea, Al. Coman, Ciubuc, M. Neagu, Eug. Nica
Rezerve: Fulga – N. Filip, Flămânzeanu, Alin Pătrașcu, Andr. Suciu, Hurdubei, P. Ioniță
Antrenor: Laurențiu Diniță
â–ºȘtiința: Țintea – G. Maxim (cpt.), Andr. Chindriș, Mateciuc, Cerneuțanu, Săvoaia, Cărăruș, Asăvoaei, Căinari, Taciuc, Al. Marin
Rezerve: R. Avram – Nemțanu, H. Crișan, Agrigoroaei, Buhăcianu, Izmană, Ed. Sandu
Antrenor: Cristian Ungureanu
â–ºMin 87 Iese Alexandru Taciuc și intră Horia Crișan
â–ºMin 83 Intră Alin Pătrașcu și iese Alexandru Coman
â–ºMin 76 1-2 Alexandru Marin trage foarte slab de la 16 metri central, însă Iordan gafează și își scapă mingea în poartă
â–ºMin 74 Iese Cornel Căinari și intră Alexandru Izmană
â–ºMin 74 Iese Dănuț Ciubuc și intră Andrei Suciu
â–ºMin 70 Iese Marian Neagu și intră Adrian Hurdubei
â–ºMin 58 Iese Robert Asăvoaei și intră Cosmin Nemțanu
â–ºMin 29 1-1 Miroslava egalează tot după un corner. S-a executat din dreapta, Alexandru Taciuc s-a înălțat în centrul careului și a înscris cu o lovitură de cap în stânga lui Iordan
â–ºMin 13 1-0 După o centrare dintr-un corner de pe stânga, Bogdan Marciuc, nemarcat în centrul careului, reia din 6 metri cu latul pe centrul porții și deschide scorul. Țintea ieșise greșit pe centrare
duminică, 24 septembrie, ora 11:00
FINAL | CHINDIA TÂRGOVIȘTE – DACIA UNIREA BRĂ‚ILA 2-0
Stadion: „Eugen Popescu” (Târgoviște – Dâmbovița);
Arbitru: Marian Barbu (Făgăraș); Asistenți: Marius Badea (Râmnicu Vâlcea) și Ionuț Marius Bobe (Videle).
â–ºMin 32 2-0 Fundașii centrali ai Brăilei trimit slab o pasă între ei, la 30 de metri de poartă, Alin Nisipeanu e pe fază și interceptează balonul, scapă în dreapta și centrează la bara a doua, acolo unde Cristian Cherchez trimite din 3 metri cu latul, iar Bogdan Olaru respinge cu piciorul. A făcut-o însă după linia porții, astfel că arbitrul dictează gol. Cherchez îi dedică golul lui Georgian Honciu, mijlocașul accidentat la Chindiei
â–ºMin 15 1-0 Contraatac Chindia purtat în flancul stâng, Stoica avansează până în careu, centrează în fața porții, Cherchez lasă mingea să treacă, iar Alin Nisipeanu, nemarcat la bara a doua, pune latul din 6 metri și îndeplinește o simplă formalitate pe lângă Olaru, cu toată încercarea lui Lazăr de a bloca prin alunecare