CS Mioveni a obținut ce și-a propus în fața UTA-ei. Florin Marin: „Era normal să ne apărăm”

Marius ANGHEL 24 Aug. 2017, 14:46 Campionat
CS Mioveni a obținut ce și-a propus în fața UTA-ei.** Florin Marin:

Adrian Mihalcea a avut dreptate când l-a identificat pe Florin Marin ca principal atuu al celor de la CS Mioveni. În stilu-i caracteristic, acesta a jucat la rezultat, limitându-se să se apere în marea parte a timpului regulamentar al partidei de ieri, de la Șiria, cu UTA, încheiată la egalitate, scor 1-1.

A ieșit un 1-1 ce îi mulțumește pe argeșeni, iar, până la urmă, scopul scuză mijloacele. „Era normal să ne apărăm, atâta timp cât am întâlnit o echipă puternică, cu jucători de calitate, care pot să facă diferența oricând. E un rezultat bun pentru noi, ne-am propus să nu pierdem la Arad. Punctul luat de pe terenul unei echipe ce vrea să promoveze contează pentru moralul nostru, la fel ca și faptul că nu am pierdut în primele patru etape. I-am analizat foarte bine pe cei de la UTA și ne-am luat măsurile necesare. Ocazii clare nu au prea fost decât în prima repriză, atunci când Sima a intervenit foarte bine. În rest, mă așteptam la acest joc, cu multe mingi aduse în careu, ținând cont de starea terenului, de faptul că este îngust, la limita regulamentului. Dar, când Roman a intrat pe teren și arădenii au jucat cu două vârfuri am făcut și noi o schimbare destul de bună, trecând la trei fundași centrali. Am reușit în mare măsură să contracarăm intențiile adversarului și asta a fost”, a fost analiza lui Florin Marin.

Experimentatul tehnician mai susține că Mioveniul nu e interesată de Liga 1. „Avem alt obiectiv, nu promovarea. Vrem să construim o echipă, căci în vară au plecat mulți jucători cu experiență, cam cinci-șase titulari. Am adus câțiva noi și am promovat fotbaliști de la echipa a doua pe care, însă, trebuie să-i integrăm. Obiectivele le fixează conducerea clubului, nu eu”, a adăugat „Flocea”, care a subliniat și importanța brazilianului Ayza, absent de la partida cu UTA: „Este căpitanul echipei, este un factor mobilizator, foarte important pentru noi. Dar, cel care l-a înlocuit, Andor, a făcut o partidă bună și chiar vreau să-l felicit pentru asta”.

Marin nu a fost printre preferații tribunei I șiriene, care s-au dispensat de programele de meci în „favoarea” tehnicianului echipei adverse. Bineînțeles, la pachet cu câteva vorbe de duh. „Am avut incidente cu câțiva spectatori, dar asta mi s-a mai întâmplat și la barajul cu Voluntariul de anul trecut. Eu apreciez suporterii Aradului, dar azi m-au dezamăgit prin comportamentul lor”, a încheiat antrenorul Mioveniului.

După patru etape, CS Mioveni e pe locul 4, cu 8 puncte, tot atâtea câte are și UTA, însă echipa arădeană are un golaveraj mai slab.

Sursa: Sport Arad
Foto: Ciprian PETCUȚ

Marius ANGHEL 24 Aug. 2017, 14:46 Campionat
Pe aceeași temă