Echipa de fotbal a Piteștiului continuă marșul triumfal pentru promovarea în liga secundă. Vineri după-amiază, SCM Pitești a obținut a doua victorie consecutivă din acest retur de campionat după ce s-a impus cu 3-1 în deplasarea de la ACSO Filiași și s-a distanțat la 15 puncte față de a doua clasată, FC Voluntari II, care nu a scos decât un punct din jocul de acasă cu Atletic Bradu.
Confruntarea dintre cele două echipe pregătite de cei doi foști internaționali Florin Șoavă și Nicolae Dică a fost îngreunată de ploaia torențială care a căzut pe toată durata meciului, terenul de joc fiind acoperit în unele porțiuni de bălți și de nămol. Încă din primele minute, argeșenii au pus presiune pe adversar, iar ocaziile de gol nu au întârziat să apară. Piteștenii au deschis scorul după doar opt minute. Năstăsie a bătut perfect o lovitură de colț, Deaconescu s-a înălțat peste defensiva olteană și a trimis cu capul în plasă din interiorul careului mic. Filiașiul a încercat să restabilească egalitatea până la pauză, însă incursiunile lor s-au oprit la 20-30 de metri de poarta oaspeșilor.
După pauză, gazdele au restabilit egalitatea. Udeanu a ezitat să iasă din poartă la o lovitură liberă, Bălan a ajuns primul la minge și a trimis peste goalkeperul piteștenilor ieșit în întâmpinare. SCM Pitești a avut șansa desprinderii cu 20 de minute înainte de final. Stoica a fost faultat în careu, centralul a indicat punctul cu var, însă Năstăsie a ratat lovitura de pedeapsă.
Piteștenii au obținut a doua lovitură de pedeapsă prin Năstăsie, însă, de data aceasta, Stoica nu a greșit ținta. Cu două minute înainte de ultimul fluier, Grecu a stabilit scorul final în urma unui contraatac ca la carte. După ce a driblat câțiva adversari care i-au ieșit în cale, juniorul argeșean la executat pe Mogoșanu cu un șut pe jos din interiorul careului.
Cum s-au marcat golurile:
min. 8: 0-1 – Năstăsie bate perfect o lovitură de colț de pe dreapta, Deaconescu se înalță peste defensiva Filiașiului și trimite cu capul în plasă.
min. 58: 1-1 – Udeanu ezită să iasă din poartă la o lovitură liberă bătură în careu, Bălan ajunge primul la balon și trimite peste goalkeperul argeșean ieșit târziu dintre buturi.
min. 70: Stoica este faultat în careu de Borhot, centralul Spânu acordă penalti care este ratat de Năstăsie.
min. 80: 1-2 – Argeșenii obțin o nouă lovitură de pedeapsă în urma unui fault în careu comis asupra lui Năstăsie, iar nou-intratul Costin Stoica aduce SCM Pitești în avantaj.
min. 87: 1-3 – Grecu scapă singur pe contraatac, driblează doi adversari ieșiți în cale și îl învinge pe Mogoșanu cu un șut la colțul lung.
Dică deranjat de afirmațiile lui Florin Șoavă: „Când nu legi cinci pase, nu ai cum să bați!”
La finalul partidei de la Ișalnița , cu ACSO Filiași, câștigată de SCM Pitești cu 3-1, antrenorul argeșenilor s-a declarat mulțumit de scorul final, dar și de implicarea jucătorilor săi. Nicolae Dică este dezamăgit și deranjat că omologul său. Florin Șoavă a comentat arbitrajul la finalul partidei, punând astfel la îndoială valoarea liderului.
Dică îi transmite lui Șoavă că preocuparea cea mai mare a unui antrenor ar trebui să fie jocul echipei și nu prestația arbitrilor: „Ne așteptam la un meci de luptă din cauza terenului și a vremii potrivnice. Am întâlnit o echipă care a avut o atitudine bună și care a arătat că vrea să câștige. Au făcut și cantonament pentru acest joc, ceea ce nu făcuseră până acum la nicio etapă. Toți vor să ne bată pentru că suntem echipa de pe primul loc. Dar una e să vrei, iar alta e să și poți. Cred că Filiașiul așteaptă tot anul doar meciul cu SCM-ul ca să își dea viața pe teren, după care se potolesc. Oricum, noi suntem pregătiți să câștigăm în fața oricărui adversar. L-au auzit pe Florin Șoavă la finalul partidei contestând arbitrajul. Vreau să îi reamintesc că echipa lui nu a reușit niciodată să facă mai mult de cinci pase. Și dacă le puneam un gol la cinci pase reușite, tot nu ne băteau, pentru că nu au reușit să lege niciodată atâtea pase! Singurul capitol la care ne-au pus probleme, au fost fazele fixe de la 30-40 de metri pe care le băteau în careul nostru. În rest, Filiașiul nu a ieșit cu nimic în evidență. Șoavă ar trebui să își aducă aminte că în prima repriză echipa sa merita să încaseze vreo două cartonașe roșii, dar nu a primit niciunul. Eu nu am comentat niciodată arbitrajul și nu o voi face nici de acum încolo. Cel mai bine este ca fiecare antrenor să își analizeze greșelile pe care le face echipa. Revenind la meci, sunt mulțumit de atitudinea băieților și îi felicit pentru implicarea lor în joc pe acest teren greu. Am avut ocazii, am ratat și un 11 metri și cred că puteam câștiga la o diferență mai mare de goluri”.
ACSO Filiași – SCM Pitești 1-3 (0-1)
Cl. Bălan 58′ / M. Deaconescu 8′, C-tin. Stoica 80′ – pen., R. Grecu 87′
Mogoșanu – Borhot, Calu, Tereche (Papa 64′), Neacșu – Bogdanovici, Borneci, Duriță (Ciocîrlă 73′), Crușoveanu (Pîrvuică 84′) – Bălan, Chirican (Lupu 56′)
Antrenor: Florin Șoavă
Udeanu – Anghelina, Deaconescu, Cotigă, Șandru – Panait, Șerban, Oancea (R. Grecu 62′), Năstăsie (A. David 83′) – C. Căpățînă, M. Albu (C-tin. Stoica 46′)
Antrenor: Nicolae Dică
Stadion: Chimia (Ișalnița); Spectatori 150;
Cartonașe galbene: Duriță, Borhot / Șandru
Arbitri: Marius Spânu, Ionuț Traian Neacșu, Silviu Goicea (toți din București).
Observatori: Grigore Tomoioagă(Vîlcea), Marin Iancu(Urziceni).
Articol scris de Marius DUINEA (Curierul zilei)
Foto: Sportul doljean