În urmă cu 55 de ani, Steagu Roșu Brașov (actuala FC Brașov) participa la prima ediție a Cupei Balcanice. După un parcurs de excepție, o generație de aur a Brașovului, pregătită de legendarul Silviu Ploieșteanu, avea să câștige trofeul fără să piardă niciun meci! Adversarii „stegarilor” au fost AEK Atena (Grecia), Fenerbahce (Turcia), Levski Sofia (Bulgaria) și Partizan Tirana (Albania).
Meciuri de poveste
Primul meci al „stegarilor în Cupa Balcanică a avut loc la Atena, iar elevii lui Silviu Ploieșteanu au obținut o victorie imensă: 4-2, grație golurilor marcate de Năftăilă, Meszaros, Szigeti și Nagy din penalti. A urmat meciul de la Brașov cu Partizan Tirana, care a avut loc pe Stadionul Tractorul, iar brașovenii aveau să câștige cu 1-0 cu golul marcat de Hașoti. A urmat un meci infernal la Ankara, cu Fenerbahce, încheiat la egalitate, scor 1-1, cu un gol marcat pentru brașoveni de David. Tot un egal avea să fie și în partida de la Brașov cu Levski Sofia, 2-2, după un meci nebun în care „stegarii” au condus cu 2-0 prin golurile marcate de Meszaros și Nagy, dar bulgarii au reușit de fiecare dată să revină.
Un meci de povestit nepoților a fost și returul cu Fenerbahce de la Brașov în care „stegarii” au administrat un sec 3-0 turcilor, scor stabilit încă din prima repriză prin reușitele lui Eugen Nagy și dubla lui Alexandru Meszaros. A urmat o deplasare în Albania, în care brașovenii nu au reușit decât un 0-0 cu Partizan, astfel că meciul decisiv pentru câștigarea trofeului avea să se dispute la Sofia cu Levski.
Pe 15 noiembrie 1961, „stegarii” ridicau trofeul deasupra capului, după o victorie cu 4-2 în fața bulgarilor cu trei goluri marcate de Alexandru Meszaros și unul de David. De altfel, Alexandru Meszaros a câștigat și titlul de golgheter al competiției cu cele șapte goluri marcate.
„AEK Atena, Fenerbahce, Levski Sofia și Partizan Tirana nu au putut să facă față brașovenilor. «Stegarii» rămân în istoria fotbalului românesc ca primii cuceritori ai Europei!”, spunea legendarul jurnalist sportiv Cristian Țopescu.
Trofeul dat dispărut
Din păcate, trofeul nu se mai află la club și nimeni nu știe unde se află. „Eu am ajuns la Steagu în ”62 și cred că trofeul a rămas la Proca. Câștigarea Cupei Balcanice rămâne și acum o performanță de excepție”, a spus Nicolae Pescaru, cel mai bun jucător din istoria „stegarilor”.
„Din ce mi-a spus tatăl meu, Cupa a ajuns la Rădoi, directorul de la Steagu, apoi la conducătorul echipei, Teodorescu”, spune Nicolae Campo, fiul marelui „stegar” Nicolae Campo.
Din lotul care a câștigat trofeul doar doi jucători mai trăiesc: Szigety și Octavian Zaharia.
Lotul Brașovului: Ghiță, Cerneanu – Zbârcea, Octavian Zaharia, Seredai, Nagy, Campo, Szigety, Hidișan, Bârsan, Grecea, Hașoti, Năftănăilă, Fusulan, David, Meszaros, Proca. Antrenor: Silviu Ploieșteanu.
Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)