Altădată în prim-planul fotbalului românesc, orașul Pitești a căzut într-un con de umbră în ultimii ani, după ce FC Argeș s-a desființat. Primăria a continuat să sprijine fotbalul și a înființat apoi SCM Pitești ca variantă de rezervă, în timp ce suporterii și-au făcut propria echipă, FC Argeș 1953. Aceasta din urmă a reușit promovarea în Liga 3 în această vară, însă apoi s-a desființat pentru că nu a găsit finanțare pentru a-și continua activitatea. SCM a rămas din nou singurul club din Pitești care reprezintă orașul în primele trei ligi din România.
Într-o conferință de presă susținută în această săptămână, Dragoș Șerban, directorul executiv al SCM Pitești, a anunțat că așteaptă ca Municipalitatea să preia brandul FC Argeș, dar și că mizează pe sprijinul suporterilor.
„Încercăm să preluăm brandul FC Argeș. După cum bine știți s-a constituit o comisie de negociere în cadrul Consiliului Local Pitești și sperăm să-l luăm. Referitor la suporteri pot să vă spun că s-a coagulat un grup de suporteri care vin peste tot unde joacă echipa. Am văzut că și-au confecționat bannere, fulare, steaguri. Așteptăm alături de ei și alți suporteri. Noi am început o campanie agresivă atât în media scrisă, audio-vizuală și on-line pentru atragerea de suporteri. Mă refer la pagina oficială de facebook a clubului și la site-ul clubului, scmpitesti.ro. Încercăm prin toate posibilitățile să atragem suporterii de partea noastră și sunt convins că echipa îi va răsplăti cu meciuri frumoase și spectaculoase”, a spus Șerban, citat de site-ul oficial al clubului piteștean.
Șerban: „Nici nu concep să mai ratăm promovarea”
Echipa pregătită de Nicolae Dică încă nu a apucat să joace în noul campionat al Ligii 3, după ce meciul din prima etapă, cu CS Podari, și l-a amânat pentru că a avut mai mulți juniori la echipele naționale. Pentru acest noul sezon, conducerea clubului argeșean nu concepe ca echipa să mai rateze promovarea în Liga 2.
„Am fost mai mult decât obligați să amânăm prima etapă, având în vedere că avem trei jucători convocați la loturile naționale de juniori. Este o onoare pentru noi că am ajuns la această performanță și putem să dăm primei reprezentative jucători care pot să facă față cu brio. Am mare încredere în acest lot. Sunt sigur că ne putem îndeplini obiectivul. Nici nu concep să mai ratăm promovarea după ce în sezonul trecut am fost foarte aproape. Plecăm la luptă după o pregătire foarte bună, jocuri foarte bune amicale, puternice. Ultimul amical s-a desfășurat în compania unei echipe de liga I. S-a terminat la egalitate, 1-1. A fost un meci spectaculos și un joc foarte bun al echipei noastre”, a mai declarat Dragoș Șerban.
Dică: „Ne va fi mai greu decât anul trecut”
Antrenorul principal al SCM-ului se așteaptă la un sezon mult mai greu decât cel precedent, enumerând și cele mai puternice echipe pe care le va avea adversare. Dică mizează și pe aportul publicului în lupta pentru promovare.
„Ne așteaptă un an foarte greu. Va fi mult mai greu decât ultimele șase luni. Vorbesc despre meciurile din retur, când am preluat eu echipa. Din etapa asta am văzut trei jocuri. Am văzut echipele că s-au întărit. Steaua II, Mioveni II dau jucători de la seniori. Voluntari II la fel. Am văzut meciul lor cu Mioveni. Au dat cinci jucători de la echipa mare. Din ce am auzit și din ce am văzut până acum Voluntari II, Alexandria și Podari ar fi echipele care trag la promovare. Acum vom vedea ce se va întâmpla în timpul campionatului. Din această cauză spun că ne va fi mai greu decât anul trecut. Acum toată lumea ne va lua în seamă pentru că atunci când am venit în iarnă eram pe locul 7 și toată lumea spunea că sunt doar vorbe, dar noi am arătat că nu este așa. Am dovedit pe teren acest lucru și pas cu pas am ajuns pe primul loc. Din păcate, nu am reușit să promovăm și încercăm anul acesta. Presiunea este mult mai mare în acest an pentru că i-am învățat pe oameni și pe suporteri cu rezultate pozitive. Am pierdut doar un joc decând am venit eu la echipă. Lumea se așteaptă ca la fiecare meci să câștigăm cu 2-0 sau 3-0, dar nu este chiar așa ușor. Important este ca la fiecare meci, noi să fim concentrați și să dăm totul pe teren, să arătăm aceași unitate pe care am arătat-o la meciurile de până acum. Sunt sigur că dacă vom avea aceași atitudine, aceași agresivitate, vom fi același grup unit pe care l-am avut până acum vom câștiga meciurile”, a spus Nicolae Dică, citat de scmpitesti.ro.
„Îmi doresc din tot sufletul ca suporterii să vină alături de echipă pentru că în momentul de față suntem echipa orașului. Jucăm pe stadionul Nicolae Dobrin și lumea trebuie să înțeleagă că aici se dorește să se facă performanță. Echipa a luat-o de jos, din liga a patra. Eu am venit în liga a treia. Ne dorim cu toții să ajungem în liga a doua, iar peste doi, trei ani să ajungem în Liga 1. Important este să îndeplinim primul obiectiv, acela de a ajunge în liga a doua. Dacă vom avea suporterii alături de noi ne va fi mai ușor. Este diferență când joci cu suporterii în tribună, când te încurajează și când joci cu stadionul gol. Noi ne dorim din tot sufletul ca suporterii să vină alături de echipă. Eu am avut o discuție cu șeful galeriei de la FC Argeș 1953 în care am încercat să-i explic ceea ce se se dorește aici. Am încercat să-l fac să înțeleagă să vină alături de această echipă. Eu sper să vină alături de echipă pentru că nu avem nimic de împărțit și nu trebuie să existe rivalități cînd scopul este revenirea fotbalului piteștean în Liga 1, acolo unde îi este locul”, a mai spus Dică.
SCM Pitești debutează vineri, de la ora 17:00, în noul sezon al Ligii 3, atunci când întâlnește pe stadionul „Nicolae Dobrin” pe ACSO Filiași. În prima etapă, Filiași a remizat acasă, 0-0, cu Concordia Chiajna II.
Adversarii echipei SCM Pitești în lupta pentru promovare: Flacăra Moreni, FCM Alexandria, ACS Șirineasa, FC Voluntari II, Concordia Chiajna II, Sporting Roșiori, Atletic Bradu, CS Podari, FC Aninoasa, CS U Craiova II, Urban Titu, ACSO Filiași, Steaua București II și CS Mioveni II.
Foto: FB SCM Pitești