Dacă la un moment dat în stagiunea trecută, primul „unsprezece” al UTA-ei era bine conturat, în noul campionat Roland Nagy are câteva dubii. Acestea sunt legate în special de două posturi la mijlocul terenului și anume cel de mijlocaș central, alături de Chindriș, respectiv cel de „aripă” stânga.
La finalul disputei de sâmbătă cu CS Mioveni, încheiată la egalitate, 0-0, „principalul” arădenilor a recunoscut că se așteaptă mai mult în special de la fotbaliștii cu experiență cu profil ofensiv, iar în discuție ar fi Strătilă, Curtuiuș, Copil și Andor. Despre ultimii doi chiar a spus că: „Tot aleg pe ei. E o zonă a terenului din care nu venim cu ceea ce trebuie, deși azi am cam avut probleme cam peste tot. Sigur, echipele lui Pelici sunt greu de desfăcut, dar chiar și așa, dacă am fi fost mai pragmatici și mai inspirați…Poate nu toți sunt în forma așteptată de noi, sperăm să creștem de la joc la joc. Nu putem aștepta mereu de la juniori să facă diferența”.
Nagy a explicat și ultimele două schimbări ce i-a vizat pe juniori. „Am început cu Tănase, fiindcă e mai agresiv la mijlocul terenului. L-am schimbat cu Amir (n.a. Jorza), pentru a verticaliza mai mult jocul și a veni cu un plus pe faza defensivă. La Stahl am apelat pentru viteza și prospețimea sa, dar e una când intri în joc la 3-0, așa cum a făcut-o acum două etape și altfel când e 0-0. Nu e copt, e nevoie de răbdare și timp în cazul său”, a adăugat antrenorul „alb-roșiilor”.
Sursa: Sport Arad