Deși managerul Paul Enache anunța la începutul săptămânii că până joi, FC Brașov va avea lotul complet, lucrurile nu se mișcă cu rapiditatea dorită de oficialul clubului. Au început să apară jucătorii, însă până la definitivarea lotului e cale lungă. La antrenamentul de ieri al „stegarilor”, care a fost condus de secunzii Mihai Stere și Lucian Nicolau, au fost prezenți 34 de jucători. Cum majoritatea dintre jucătorii aflați în probe nu l-au impresionat, „Țânțarul” i-a trimis la plimbare. „Gata, nu mai stăm să facem experimente. Să nu-i mai văd pe aici”, a spus Țălnar.
Astfel, cei doi nigerieni, dar și ceilalți jucători veniți din țară au fost nevoiți să-și facă bagajele. „Țânțarul” i-a păstrat în lot pe Alupoaie, Pamfile și Negotei, dar și pe Potecu și Ciobanu, o evaluare a ultimilor doi urmând a fi făcută până sâmbătă.
Au început să vină jucătorii
După ce Vlăsceanu a început de miercuri pregătirile cu FC Brașov, ieri au început pregătirile cu echipa și fundașul central Ioan Șerban „Piciu” de la Unirea Tărlungeni, fundașul stânga Claudiu Săftescu și mijlocașul Laurențiu Manole, ambii de la Dinamo, mijlocașul Dragoș Sfrijan de la Rapid CFR Suceava și mijlocașul Ciprian Milea de la Farul. Ieri la prânz a ajuns la Brașov și mijlocașul Claudiu Codoban, cel care revine la FC Brașov după doar o jumătate de sezon, perioadă în care a jucat la FCM Baia Mare.
În plus, aseară, urmau să se poarte ultimele discuții cu Concordia Chiajna pentru împrumuturile lui Florin Iacob și Alexandru Vagner la FC Brașov. Cele două cluburi au ajuns la un acord, totul depinzând acum doar de jucători să-și negocieze condițiile contractuale.
Și mijlocașul Vlad Munteanu și-a dat acordul să revină la FC Brașov, acesta urmând să intre astăzi în programul echipei.
La antrementul de joi nu a fost prezent Iulian Popa, mijlocașul Rapidului care s-a pregătit în ultimele zile la Brașov și pentru care Țălnar a insistat foarte mult să rămână. „Nu știu nimic de Popică, eu îl aștept la noi”, a spus Țălnar. Atacanții se lasă așteptați, iar pe lista „Țânțarului” se află câteva nume grele, iar bonusul ar putea fi Romeo Surdu, jucător liber de contract în acest moment.
Țălnar și Mourinho
Conștient că timpul nu este de partea sa pentru a forma o echipă în câteva zile, Țălnar spune că „într-o săptămână nici Mourinho nu poate forma o echipă. Va fi foarte greu, dar cu răbdare lucrurile se mișcă. Au început să vină «fiarele» și acest lucru mă bucură”, a spus antrenorul lui FC Brașov, care până acum nu a condus efectiv niciun antrenament. Pentru sâmbătă, Țânțarul a programat un meci școală, iar de luni, acesta vrea să-și ducă echipa într-un cantonament la Tărlungeni.
„Cazul Căucă”
În această săptămână FC Brașov a pierdut litigiile cu trei tineri jucători. Este vorba de Raul Negotei, Diego Alupoaie și Raul Drugă, toți din generația ”98, care au devenit liberi de contract! Săptămâna viitoare, pe rol la Comisia Națională de Soluționare a Litigiilor (CNSL) se va da verdictul și în cazul portarului Bogdan Căucă, care cel mai probabil va fi și el jucător liber de contract. Căucă (20 de ani) a fost în această vară în vizorul celor de la Astra și FC Botoșani, dar a făcut pregătirea de vară cu Sepsi Sfântu Gheorghe, însă oficialii echipei covăsnene nu au mai așteptat verdictul CNSL și l-au transferat pe portarul Roland Niczuly de la „U” Cluj.
Tibi Ghioane, șef la Centrul de copii și juniori
În plus, Paul Enache a anunțat ieri că Tibi Ghioane este noul șef al Centrului de copii și juniori la FC Brașov. „În urma discuțiilor pe care le-am avut cu lichidatorul Marian Brescan și cu alți factori de decizie, am zis să punem toți umărul și să formăm un lot pentru a putea începe sezonul. L-am pus pe Tibi Ghioane șef la centrul de copii si juniori”, a spus Enache. Acesta a surprins când a anunțat că va înscrie în Liga a 4-a două echipe, Steagu Roșu și Tractorul. „Vom înscrie în Liga 4 o echipă Steagu Roșu și, sperăm noi, și Tractorul. Eu cred că sunt destui oameni care vor veni alături de noi și fiecare va avea o contribuție. Sper ca și CJ și Primăria să se implice în această activitate”, a declarat, la Sport Total FM, Paul Enache.
Articol scris de Adi MARICA
Foto: Bogdan BĂ‚LAȘ (Monitorul Expres)