Într-o partidă precum cea de duminică cu CS Mioveni, în care îndârjirea a fost la cote maxime, iar UTA nu putea fi în plenitudinea forțelor la trei zile după ce a consumat energii importante în derby-ul cu Chindia, era nevoie de o execuție inspirată. Ea a venit din piciorul lui Sorin Strătilă, care a rămas puțin dator în acest play-off. Mijlocașul de bandă a înscris cu o execuție pretențiosă (șut cu exteriorul la vinclu din unghi închis), pe care deseori o încearcă mai ales la centrări.
„Într-adevăr, e primul meu gol din play-off, mă bucur că el a adus victoria echipei mele. Meciul a fost foarte greu, cu o miză și o presiune până în ultima secundă. Nu-mi dau seama de ce Mioveniul a fost atât de determinată azi, fiindcă nu mai avea nicio șansă”, a spus „SS-ul”, după golul său „a la Quaresma”.
Cele trei puncte luate în fața argeșenilor îi dă „Bătrânei Doamne” ocazia să joace pentru promovare chiar weekendul următor. „Suntem aprope de o performanță nesperată. Avem un meci decisiv chiar la mine acasă, la Brașov, împotriva unei echipe ce nu are nimic de pierdut, dar să nu uităm că și Gazul are meci greu la Mioveni. Vedem ce va fi, mergem să câștigăm și, în cel mai rău caz, să mergem la baraj”, mai afirmă utistul.
Ar fi păcat ca UTA să se înece la mal? „Normal, ne-ar durea să nu ne apărăm șansele măcar la barajul de promovare în Liga 1. Dar, pe de altă parte, nu trebuie uitat că obiectivul l-am îndeplinit odată cu intrarea în play-off. Ce-am făcut până acum în vârful clasamentului este un bonus. După ce am pierdut în prima etapă acasă cu Mediașul se spunea despre noi că ar fi bine să terminăm pe locul 9 și să jucăm în barajul de salvare de la retrogradare. Nimeni nu spera că vom ajunge să jucăm la promovare. Dar, numele UTA-ei obligă, iar victoriile aduc victorii”, a răspuns Strătilă.
Arena „Motorul” din Aradul Nou a fost din nou plină ochi, existând și persoane ce nu au mai fost lăsate să intre pentru a nu se depăși capacitatea oficială a stadionului. „Suporterii s-au învățat să câștigăm și de aceea vin în număr atât de mare. Le-am și spus încă de la încălzire colegilor că e stadionul era deja plin și mai era o jumătate de oră până la începerea partidei. Nu s-a mai întâmplat asta până acum. Dacă am avea un stadion mai mare, cred că ar veni 5-6 mii de oameni”, a concluzionat Sorin Strătilă.
„Sunt așteptări mari la Strătilă, face meciuri bune, altele mai puțin bune. Azi a fost pragmatic și a avut viteză. De fapt, pragmatism am dovedit cu toții. E singurul meci în care nu am luat gol. Am avut și șansă, iar acum suntem la mâna noastră. Ne bucurăm de acest moment, dar vrem mai mult”, a comentat și Roland Nagy, antrenorul UTA-ei.
CITEȘTE și: Tănase, pentru prima oară fundaș central în Liga a 2-a: „Ne jucăm șansa până la capăt”
Sursa: Sport Arad
Foto: Ciprian PETCUȚ